Moment emoţionant la Liceul Tehnologic "Sf. Stelian" Botoşani: Cantină nouă, cu mâncare caldă, oameni generoşi şi copii fericiţi!

Moment emoţionant la Liceul Tehnologic "Sf. Stelian" Botoşani: Cantină nouă, cu mâncare caldă, oameni generoşi şi copii fericiţi!
Vineri, 14 noiembrie, la Liceul Tehnologic Special "Sfântul Stelian" Botoșani a avut loc deschiderea festivă a cantinei unde vor servi o masă caldă, zilnic, 50 de elevi care provin din familii defavorizate social, grup tintă al proiectului social "Ajutați-mă! Provin dintr-o familie cu venituri foarte mici" – coordonat de asistentul social al școlii, Elena Asiminicesei.

Amenajarea și dotarea sălii, cât și asigurarea unei mese calde pe zi elevilor pe tot parcursul anului școlar 2014 – 2015, a fost obținută de Elena Asiminicesei prin sponsorizare de la Fundația Alfa, Suflet și Energie Botoșani. Investitia a constat in inlocuirea usilor, a geamurilor, refacerea peretilor si a instalatiei electrice, montare gresie si faianta, achizitie boiler electric, mobilier (mese, scaune, dulapuri), vesela, amenajare oficii baie si bucatarie, precum si pictura pereti.

"Mulțumim în numele elevilor, părinților acestora, cadrelor didactice din școală, familiei Mioara si Gheorghe Ciubotaru pentru sponsorizare și pentru faptul că sprijină persoanele aflate în dificultate, cât și doamnei Manuela Gheorghiu, Manager Proiecte în cadrul Fundației Alfa, Suflet și Energie. De asemenea, mulțumim firmei BD Electro Service pentru refacerea instalatiei electrice, Sterk Plast pentru vesela cantinei, Asociației "Orfanilor 2013" Botoșani, care ne-a sponsorizat pe tot parcursul anului școlar 2013 – 2014 asigurându-ne masa caldă elevilor ce provin din familii cu venituri foarte mici. Și nu în ultimul rând mulțumim doamnei Cobilici Maria, reprezentant al S.C. "Francesca" S.R.L. Botoșani, respectiv restaurantului "La coana mare", care începând cu anul școlar 2013 și până în prezent ne-a sponsorizat zilnic cu 20 de meniuri pentru elevii care provin din familii defavorizate social, dar şi Ralucăi Elena Ciobanu, cea care a pictat minunatele desene de interior", a precizat Elena Asiminicesei.

La slujba de sfințire a acestui spațiu, care a fost oficiată de pr. Liviu Botezatu, au participat, pe lângă cei care s-au implicat și se vor implica direct în derularea acestui proiect, și un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean, precum și reprezentanți ai părinților elevilor acestei instituții.

Elevii școlii au susținut apoi, sub îndrumarea unor cadre didactice, un program artistic care a cuprins dansuri populare, scenete, recitări și colinde.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbați condamnați pentru infracțiuni în Suceava, arestați și încarcerați în Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 15:22
4

Un bărbat domiciliat în localitatea Hănțești, condamnat la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare, a fost identificat de către patrula Secției 8 Poliție Rurală Adâncata pe raza c...

Performanțe remarcabile pentru Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani la Olimpiada Națională Aria Curriculară Tehnologii (Foto)

astăzi, 14:15
57

În perioada 26-30 aprilie 2024, Slobozia a fost în centrul atenției printr-o competiție de excepție în cadrul Ariei Curriculare Tehnologii, găzduind Olimpiada Națională. Acest ...

ISU Botoșani, îndemn la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor cu ocazia pregătirilor de Paște!

astăzi, 13:17
21

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, ISU Botoșani recomandă:- Nu lăsaţi mâncarea pe...