TRAGEDIE! Cunoscut om de afaceri din Botosani, mort într-un cumplit accident la Buzău! VIDEO

TRAGEDIE! Cunoscut om de afaceri din Botosani, mort într-un cumplit accident la Buzău! VIDEO

   stiridebuzau.ro

Un cunoscut om de afaceri din Botoșani și-a pierdut viața, joi seara, într-un cumplit accident rutier produs pe Drumul European 85, la 15 kilometri de municipiul Buzău.

Autoturismul condus de Valentin Crețu, de 56 de ani, patronul societății Terra Construcții, a fost izbit puternic de un BMW care ajunsese pe contrasens după o coliziune cu un autotractor.

Accidentul s-a produs pe raza localității Costesti, la puțin timp după lăsarea întunericului.

Un BMW X5, înmatriculat în Vrancea, condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, care circula înspre București, a intrat cu viteză într-un autotractor care avea atașată o semănătoare nesemnalizată și care se deplasa pe același sens de mers.

Șoferul a observat mult prea târziu utilajul agricol și a intrat în el. După impact, autoturismul a ajuns pe contrasens, chiar în fața unui Audi condus de botosaneanul Valentin Cretu, patronul firmei Terra Constructii, care se afla singur in autoturism. Impactul a fost extrem de violent.

Omul de afaceri botosanean a murit pe loc, iar conducătorul auto din BMW s-a ales cu un deget amputat.

"În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Buzău continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a vinovăției participanților la trafic implicați în accident", ne-a declarat Florina Crucianu, purtătorul de cuvânt al IJP Buzău. 

Polițiștii cred că cel puțin unul dintre autoturisme circula cu viteză foarte mare, un indiciu fiind acul vitezometrului din BMV, blocat la 180 de kilometri pe oră.

Mașinile au fost distruse complet și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare, pentru scoaterea șoferului mort din Audi.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

HRISTOS A ÎNVIAT! Botoșănenii au primit Lumina în noaptea sfântă a Învierii (Foto, Video)

astăzi, 01:59
115

Creștinii din Botoșani au mers la biserică, în această noapte a Învierii Domnului, pentru a primi Lumina. Clopotele au răsunat în biserici și în mănăstiri, credincioși...

Violeta a plecat de acasă, sunați la 112 dacă ați văzut-o!

Sâmbătă, 4 Mai 2024
881

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 46 de ani, din comuna Vlădeni, sat Brehuiești, care astăzi a părăsit domiciliul fără a anunța familia și nic...

Reacția lui Bogdan Andone, după remiza din play-out cu FC Voluntari: „Am jucat cu sabia deasupra capului”

Sâmbătă, 4 Mai 2024
413

FC Botoșani a remizat cu FC Voluntari, scor 0-0, în etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii.Ce a spus Bogdan Andone, după meciul cu FC VoluntariLa finalul meciului cu FC Voluntari, Bogd...