Viceprimarul Lupașcu, enervat de consilierul Mihai Tincu: "E urât modul în care gândiți!"

Viceprimarul Lupașcu, enervat de consilierul Mihai Tincu: "E urât modul în care gândiți!"
O remarcă făcută în cadrul ședinței de Consiliu Local de sâmbătă de social-democratul Mihai Tincu, care le-a spus liberalilor “în câteva zile, săptămâni, nu veți mai avea majoritate", a încins spiritele.

Viceprimarul Cătălina Lupașcu i-a dat imediat replica și a spus că ordonanța de urgență pregătită de șefii PSD de la București, privind traseismul politic, este un lucru foarte urât.

“E urât ceea ce fac domnul Dragnea și domnul Ponta, e urât modul în care dumneavoastră gândiți, e urât faptul că astăzi în Consiliul Local spuneți acest lucru și prin ceea ce ați spus dvs. nu faceți altceva decât să scoateți la lumină ceea ce faceți de câteva luni bune, poate de un an și ceva, în sensul în care vă pregătiți să vă dați mâna peste tot ceea ce înseamnă Botoșani. Sper din tot sufletul și cred în verticalitatea colegilor mei că nu veți avea această șansă fiindcă atunci cu siguranță va fi greu, rău, apăsător și comuniștii vor fi în frunte", a spus Cătălina Lupașcu.

Afirmațiile sale au fost susținute și de consilierul local Ovidiu Luca.

“Subscriu și eu la cele spuse de doamna Lupașcu și nu vorbesc din auzite, vobesc în cunoștință de cauză, credeți-mă", a fost remarca lui Ovidiu Luca.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă lege destinată părinților singuri a fost adoptată de Camera Deputaților. Ce beneficii aduce!

astăzi, 17:05
42

Proiectul de lege care propune eliminarea obligației părinților singuri de a lucra în ture de noapte și precizează că aceștia pot lucra doar dacă își doresc a fost votat favorabil...

Carne de miel vândută direct de pe bancheta din spate a mașinii, la Botoșani. Polițiștii au aplicat amenzi!

astăzi, 15:34
87

În dimineața zilei de 1 mai, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în P...

Bărbat reținut de polițiști, nu a putut sta departe de soție în baza ordinului emis de organele legii!

astăzi, 14:47
139

La data de 1 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 51 de ani, din comuna Bălușeni...