Firmele de apartament vor fi suprataxate. Proprietarii persoane fizice ar putea plăti impozite şi de 10 ori mai mari

Impozitul pe clădiri va fi calculat în funcţie de destinaţie, nu de proprietar, ceea ce înseamnă că persoanele fizice care au SRL-uri înregistrate la domiciliu vor plăti şi de 10 ori mai mult. Măsura este programată să se aplice din 2015, dar primarii şi economiştii cer amânarea acesteia cu un an.

În prezent, persoanele fizice care au acasă o firmă – cabinet medical, magazin, birou notarial, birou de traduceri etc. – plătesc impozit pe clădire la fel ca şi vecinii lor care doar locuiesc în apartamente. De asemenea, cei care au construit în regie proprie ("pe persoană fizică") diverse clădiri de utilitate comercială – hale industriale şi blocuri de locuinţe sau chiar ansambluri rezidenţiale – plătesc un impozit egal cu al celor care şi-au construit doar casa în care locuiesc.

Acest regim de impozitare se va schimba în sensul că proprietarii vor plăti taxe în funcţie de utilizarea clădirilor (pentru locuit sau în scop comercial) şi nu de statutul pe care-l au – de persoană juridică sau fizică. Spre exemplu, dacă aveţi pe persoană fizică un magazin amenajat în apartamentul propriu de la parterul unui bloc, acum plătiţi impozit egal cu al vecinilor care locuiesc în bloc fără să aibă în domiciliu vreo activitate comercială; după schimbarea regimului de impozitare, veţi plăti impozit ca o persoană juridică, pentru că utilizaţi apartamentul (şi) în scopuri comerciale. Iar impozitul plătit de o persoană juridică este de până la 10 ori mai mare decât cel plătit de o persoană fizică.

"Politicul trebuie să ia această decizie"

Gheorghe Marinescu, şef de serviciu în cadrul Ministerului Finanţelor, a arătat joi, într-o conferinţă pe tema impozitării clădirilor, de ce trebuie amânată până în 2016 aplicarea acestei măsuri, care era programată pentru 2015. "În momentul de faţă nu avem o dată la care va intra în vigoare noul Cod Fiscal, 1 ianuarie 2015 sau 2016. Din punct de vedere tehnic, timpul este foarte scurt până la 1 ianuarie 2015 pentru a depune declaraţiile şi pentru modificarea softurilor administraţiilor locale. Avem semnale din partea autorităţilor locale ca termenul să fie 1 ianuarie 2016, termenul cel mai rezonabil, aşa cred şi eu că este cel mai bine, dar urmează ca politicul să decidă", a afirmat Gheorghe Marinescu, la conferinţa "Valoarea impozabilă a clădirilor conform noului Cod Fiscal" organizată de "Ziarul Financiar" şi Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

Oficialul a arătat că Ministerul Finanţelor aşteaptă încă propuneri pentru modificarea proiectului, astfel încât să înainteze Guvernului o formă completă până la finalul anului. Cota exactă a impozitului este stabilită de consiliul local.

Reprezentantul ministerului a punctat că impozitul în cazul locuinţelor folosite exclusiv pentru locuit nu va creşte. "Este foarte important aspectul termenului, şi noi propunem ca aplicarea modificării să apară la data de evaluare 31 decembrie 2015, iar Codul Fiscal să se aplice din 2016", afirmă Adrian Vascu, preşedintele ANEVAR.

Astfel, pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea atât a firmelor, cât şi a persoanelor fizice, impozitul va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru cele nerezidenţiale impozitul va fi cuprins între 0,25% şi 1,5% din valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în urma unui raport de evaluare, care trebuie reînnoit o dată la trei ani.

În cazul în care valoarea impozabilă a clădirilor nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă, cota de impozit va fi cuprinsă între 5% şi 10%.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Hristos a Înviat! Pentru pace, nădejde, bucurie și dragoste!

astăzi, 01:40

După câteva nopți geroase de aprilie, noaptea de Înviere a îmblânzit Cerul, câțiva stropi timizi de ploaie însoțind creștinii pe drumul către biserică pentru...

De la agricultură la silvicultură: Familiile din spatele RodBun se duc spre investiţii în păduri!

Saturday, 11 April 2026

Grupul RodBun – investiţiilele sunt răspândite în mai multe localităţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Vaslui - cu 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 700 de ...

VIDEO - Rugăciune pentru toți ”dascălii care, prin talentul lor, reușesc să schimbe destinele copiilor”!

Saturday, 11 April 2026

Sunt talentate, sunt frumoase și sunt olimpice. Au parte de un adevărat maestru al muzicii corale, prof. Laurențiu Palade demonstrând că dirijorul nu este doar un instructor tehnic, ci un f...

-->