Seful Departamentului Juridic de la Spitalul Mavromati s-a aruncat intr-o fantana!

Seful Departamentului Juridic de la Spitalul Mavromati s-a aruncat intr-o fantana!
Pentru a-l scăpa de dat socoteală pentru gestul său, familia sa din Liteni, judetul Suceava, a declarat că e un fântânar venit să cureţe fântâna. Victor Niţu ar fi încercat de fapt să se sinucidă ca să scape de cei cărora le-a promis, contra unor sume de bani, slujbe, la un sanatoriu pe care intenţiona să-l deschidă în Botoşani. El a stat internat la Spitalul Suceava pentru două zile, fiind externat joi, 28 august, la cerere.

In după-amiaza zilei de marţi, 26 august, Victor Niţu, şeful Serviciului juridic al Spitalului Judeţean Botoşani ar fi încercat să se sinucidă în curtea mamei sale din localitatea Liteni, aruncându-se în fântână.

A fost scos după aproximativ 30 de minute de către vecinii din zonă, iar familia pentru a ascunde incidentul a declarat reprezentanţilor serviciului de Ambulanţă, sosit la faţa locului, că este de fapt un fântânar din judeţul Botoşani, venit să cureţe fântâna.

Medicii suceveni l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, contuzie de coloană cervicală şi contuzie hemitorace. Bărbatul este suferind de Diabet Zaharat de tip II, iar din cauza stresului a sufe-rit şi o criză diabetică. A fost internat la secţia de Diabet a Spitalului Judeţean pentru tratament de specialitate, scrie obiectivdesuceava.ro.

Povestea se pare însă că este alta. Victor Niţu, angajat al Spitalului Judeţean Botoşani, a încercat să se sinucidă ca să scape de cei cărora le-a promis slujbe bănoase la Sanatoriul pentru Bolnavi cronici pe care intenţiona să-l deschidă în Botoşani. In schimbul acestor locuri de muncă, se pare că juristul botoşănean a încasat sume mari de bani.

Citeste si FARA PRECEDENT: Juristul Spitalului Mavromati, in mijlocul unui scandal de inselaciune

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Violeta a plecat de acasă, sunați la 112 dacă ați văzut-o!

astăzi, 18:04
752

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 46 de ani, din comuna Vlădeni, sat Brehuiești, care astăzi a părăsit domiciliul fără a anunța familia și nic...

Reacția lui Bogdan Andone, după remiza din play-out cu FC Voluntari: „Am jucat cu sabia deasupra capului”

astăzi, 17:52
356

FC Botoșani a remizat cu FC Voluntari, scor 0-0, în etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii.Ce a spus Bogdan Andone, după meciul cu FC VoluntariLa finalul meciului cu FC Voluntari, Bogd...

Amenzi de 12.000 de lei aplicate de jandarmi în minivacanța de 1 Mai, botoșăneni prinși cu droguri de risc!

astăzi, 17:14
100

În minivacanța de 1 Mai, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani au acționat preponderent în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii...