Ovidiu Portariuc: “În ciuda propagandei unora, Botoșaniul începe să se schimbe”

Ovidiu Portariuc: “În ciuda propagandei unora, Botoșaniul începe să se schimbe”
Președintele organizației municipale a PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc, a făcut, în cadrul Conferinței municipale, o scurtă trecere în revistă a proiectelor implementate în municipiul Botoșani de când acesta se află la cârma Primăriei.

Portariuc le-a spus social-democraților că de când a fost ales primar a stopat sursele de risipă de la bugetul local și a pus în ordine proiectele prioritare pentru oraș, amintind de investițiile în unitățile de învățământ, în infrastructura rutieră, spații de joacă, precum și cele din domeniul cultural și portiv, punctând și investiția de la Cornișa și cea de la Teatrul Mihai Eminescu.

“Suntem într-adevăr echipa unui partid politic însă tot ceea ce am făcut împreună în ultimul timp este o lucrare și o construcție pentru renașterea Botoșaniului pe care îl iubim. România are nevoie de așa ceva. Are nevoie de partide conectate, legate puternic de comunitate, de viața orașelor și comunelor. România trebuie reclădită prin proiecte, de la firul ierbii, de la nevoile oamenilor și comunităților și nu pe interesele unor baroni sau conducători egoiști. Este o echipă nu doar la primărie, ci pe fiecare stradă, în fiecare cartier, în fiecare bloc din Botoșani. Este o echipă care lucrează zi de zi pentru a fi în contact cu cetățenii, pentru a afla nevoile lor și ale orașelor. În ciuda propagandei unora, Botoșaniul începe să se schimbe", a spus Ovidiu Portariuc.



Liderul social-democrat le-a mai spus colegilor din partid cât de important este să fie uniți, spunând că România are nevoie de un lider puternic ca Victor Ponta.

“Am ajuns la un moment decisiv. Toate eforturile noastre pot căpăta un sens și mai important și pot duce la un rezultat mai profund și prin tot ceea ce facem la Botoșani noi toți facem parte dintr-o schimbare mai mare. Este schimbarea întregii Românii. Suntem parte dintr-un proiect național care are aceleași obiective: recâștigarea României pentru români. Am dovedit în administrație, în Botoșani și în toată țara. Am dovedit că proiecte ca drumul Botoșani-Suceava pot fi făcute după atâția ani. Este timpul să arătăm că și la Cotroceni România are șanse să își revină și să renască. Proiectul nostru, începând de astăzi, este Victor Ponta președinte, pentru a duce acea schimbare pe care am promis-o până la capăt. Nu este un proiect al unui partid sau al unui om. Este un proiect pentru o țară întreagă, o reașezare a instituțiilor pentru interesele oamenilor. România are nevoie de oameni puternici care să creadă în ea, care să creadă în forța acestui popor. Victor Ponta este acest lider, un român adevărat, unul de-al nostru.", și-a încheiat Portariuc discursul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bogdan Andone răsuflă ușurat după FC Botoșani – CS Mioveni 1-0: „Băieții merită felicitări pentru că au luptat, au crezut!”

Vineri, 17 Mai 2024
311

Bogdan Andone a avut un discurs exuberant după ce FC Botoșani a învins-o pe CS Mioveni, 1-0, în turul barajului pentru menținerea/promovarea în Superliga.Unicul gol al partide...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0! Victorie uriașă pe Municipal. Sperăm la salvare! (foto, video)

Vineri, 17 Mai 2024
342

FC Botoșani a obținut o victorie mare, în disputa cu CS Mioveni. Elevii lui Bogdan Andone au câștigat cu 1-0 manșa tur a barajului de menținere în Liga 1, după un meci în...

50 de tone de deșeuri arse într-un incendiu într-o localitate din Botoșani, pădure la un pas să fie cuprinsă de flăcări!

Vineri, 17 Mai 2024
284

Aproximativ 50 de tone de deșeuri plastice, menajere și vegetale au ars, în această după-amiază, în localitatea Baranca din comuna Hudești. Puțin a lipsit ca flăcările să nu cupr...