"Oamenii lui Băsescu se regrupează și vor încerca din nou să preia controlul", spune liderul PSD Botoşani!

"Oamenii lui Băsescu se regrupează și vor încerca din nou să preia controlul", spune liderul PSD Botoşani!
Președintele executiv al organizației județene a PSD Botoșani a făcut vineri, în cadrul unei conferințe de presă, unele aprecieri legate de fuziunea dintre PNL și PDL.

Portariuc a spus ca cei care fac parte din noul partid rezultat în urma fuziunii sunt aceiași oameni care au condus și în ultimii ani, având fel de fel de interese, și la nivel local.

"Oamenii lui Băsescu se regrupează și vor încerca din nou să preia controlul așa cum a fost până în 2012, când în acest oraș nu puteai să faci nimic, nu puteai să participi la activitatea economică sau la alte tipuri de activități dacă nu te aflai în acel cerc de influență sau în apropierea imediată a acestei camarile, așa cum am numit-o cu ceva timp în urmă. Am văzut mișcări în ultima perioadă de regrupare, atacuri destul de violente, asta arată disperarea lor, faptul că sunt conștienți că dacă nici în această toamnă nu vor reuși să își promoveze omul de fațadă pe care îl vor împinge spre candidatura la Cotroceni spre a le acoperi în continuare stilul lor de a face politică, sunt conștienți că sunt pe cale de dispariție", a declarat Ovidiu Portariuc.

Liderul social-democrat a spus că votul la ultimele alegeri, cel puțin în municipiul Botoșani, arată că "aceste partide sunt în cădere și nu mai au credibilitate nici în fața propriilor membri".

"Partide care se învârt în jurul procentelor de 10-15%, partide care nu mai sunt votate nici de către proprii membri, e clar că au o problemă de credibilitate. În primul rând ar trebui să își facă ordine și apoi să vină să propună cetățenilor un proiect. Văd aceleași figuri, aceiași oameni care au condus în ultimii 10-15 ani Botoșaniul, care nu și-au lămurit încă propriile probleme, am făcut cunoscute o parte din aceste probleme, vom mai face cunoscute cetățenilor și în următoarea perioadă dimensiunile acestei caracatite locale care a sufocat orice tip de inițiativă liberă sau orice alt tip de inițiativă cetățenească, dacă nu te aflai în această sferă de influență a acestor grupuri", a conchis președintele executiv al PSD.

Acesta este convins ca la alegerile prezidențiale candidatul PSD va ieși învingător.

"Cred că în noiembrie candidatul nostru va câștiga alegerile și va fi finalul unei perioade de aproximativ 10 ani de regim Băsescu, de regim care a dus la discordii în rândul oamenilor, la război români contra români. Am încredere că și botoșănenii vor fi alături de noi și vom face așa cum am promis, o politică îndreptată către oameni și nu o politică a unor grupuri de interese", a mai spus Portariuc.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce frumuseți ascunde "Tărâmul Sfinților" din codrii Botoșanilor!

Duminică, 5 Mai 2024
264

Judeţul Botoşani devine gazda unui nou concept inedit, dar valoros pentru credincioşii ortodocşi. "Tărâmul Sfinților" este numele sub care se conturează acest periplu fascinant ...

Modelul Dacia care a spulberat orice concurență în Europa!

Duminică, 5 Mai 2024
326

Pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul primelor trei luni din 2024 se află modelul românesc Dacia Sandero.Dacia Sandero ocupă poziția &...

Valeriu Iftime, nemulțumit după ce Botoșani a remizat cu FC Voluntari: „Am fost mai buni!”

Duminică, 5 Mai 2024
737

O victorie ar fi fost extrem de importantă pentru Botoșani, având în vedere că ocupă locul 6 în playout, cu 25 de puncte obținute, la o lungime distanță de primul loc care duc...