20 de tone de furaje distruse într-un incendiu! Focul a fost pus intentionat!

20 de tone de furaje distruse într-un incendiu! Focul a fost pus intentionat!
Peste 10 de pompieri și voluntari au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea și înlăturarea efectelor unui incendiu, declanșat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un depozit de furaje din gospodăria unui cetățean din comuna Dângeni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga" al Județului Botoșani a fost anunțat despre producerea evenimentului puțin înainte de miezul nopții.

Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă.

La sosirea gărzii de intervenție, ardeau furajele, existând pericolul ca focul să se extindă la locuința și anexele din gospodărie. Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă.

Flăcările au distrus 20 tone de furaje. Alte cinci tone de furaje au fost degradate de fum.

S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 80.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului este acțiunea intenționată. Cazul a fost preluat de polițiști care urmează să identifice autorul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ISU Botoșani, îndemn la respectarea regulilor de prevenire a incendiilor cu ocazia pregătirilor de Paște!

astăzi, 13:17
11

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, ISU Botoșani recomandă:- Nu lăsaţi mâncarea pe...

Expoziție-concurs dedicată Sărbătorilor Pascale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 12:16
32

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” (Filiala Primăverii) Botoșani invită iubitorii de frumos să admire expoziția - concurs  „Lumină din lumină".Organizată d...

ANPC atenționează: Nu cumpărați de oriunde alimente pentru masa de Paște!

astăzi, 11:20
38

Președintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, a explicat că unul dintre cele mai importante aspecte de care ar trebui să ținem cont este, în primul rând, locul de unde ne facem...