Statul roman incurajează sportul: Senatorul Liviu Câmpanu pleacă la tenis, în Croația

Statul roman incurajează sportul: Senatorul Liviu Câmpanu pleacă la tenis, în Croația

 LIVIU CAMPANU  soim.ro

Biroul Permanent al Senatului a aprobat luni deplasarea botoşăneanului Liviu Câmpanu la un turneu de tenis interparlamentar organizat în Croaţia, după ce solicitarea acestuia stârnise discuţii în forul de conducere al Senatului şi la începutul lunii, în contextul bugetului redus al instituţiei.

Câmpanu urmează să participe la cel de-al 18-lea Turneu European Interparlamentar de tenis din Croaţia, în calitate de membru al Parlamentului României, în perioada 8-12 iunie, conform pesurse.ro.

Potrivit scrisorii adresate de Câmpanu Biroului Permanent, invitaţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului croat, Luka Bebic. Costurile se ridică la 244 de euro pentru cazare, pe o perioadă de patru nopţi, la care se adaugă aproximativ 1300 de lei pentru "deplasarea cu maşina personală". Câmpanu a calculat această sumă pentru un "consum mediu 8%" pe o distanţă totală de 2938 de kilometri, până la Makarska.

"Înţeleg că ne aflăm într-o perioadă de austeritate, însă solicitarea mea are la bază aprobarea recentă de către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decontării cheltuielilor de deplasare şi cazare pentru 20 de deputaţi care participă, ca şi mine, în calitate de membri ai Parlamentului României la Campionatul Interparlamentar de Fotbal din acest an, organizat în Ungaria", spune Câmpanu în scrisoare.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Plouă de Paşte în jumătate de ţară, e cald în cealaltă jumătate. Prognoza meteo de la ANM

astăzi, 19:12
177

"Este posibil ca în ziua de duminică, de Paşte, mai ales în jumătatea estică a țării, să avem o vreme frumoasă, exceptând partea de vest, acolo unde este posibil la nive...

O tânără rănită după ce a căzut de pe bicicletă, ajutată de pompierii militari să ajungă la ambulanță! (Foto)

astăzi, 18:12
92

La caz s-a deplasat, inițial, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Cadrele medicale au constatat faptul că nu o pot transporta la ambulanță și au solicitat...

Un transformator suprasolicitat a provocat un incendiu la Flămânzi; clădirile din jur, la un pas de dezastru! (Foto, video)

astăzi, 18:03
103

La caz s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și reprezentanți ai furnizorului de energie electrică. Aceștia au cons...