Joi, 31 octombrie, de la ora 19:00, botoșănenii sunt așteptați la Cinema Unirea, premiera filmului ”Clara” având loc în prezența regizorului Sabin Dorohoi și a echipei.
Înainte de premiera de gală de la Cinema Unirea, regizorul Sabin Dorohoi a vorbit pentru cititorii Știri Botoșani despre drama cumplită care, în urmă cu peste un deceniu, l-a determinat să facă un film despre ”dor”. Cel mai dureros dor, cea mai înduioșătoare dragostea, cea mai tulburătoare suferință. ”Clara” este despre fiecare familie de români, dar și despre străinii care de prea multe ori nu privesc dincolo de ”contractul” care schimbă destine.
Filmul născut din drama unei familii de români
-Domnule Sabin Dorohoi, înainte de a invita botoșănenii la premiera de la Cinema Unirea, vă propun să începem discuția pornind de la excelentul scurtmetraj de la care s-a dezvoltat filmul ”Clara”. Care era povestea copilului din ”Calea Dunării”, scurtmetrajul din 2013?
-În toamna lui 2012, cam în această perioadă, citeam în presă că un băiețel de aproximativ 11 ani, din nordul Maramureșului, s-a sinucis de dorul părinților plecați la muncă în străinătate. Știrea m-a cutremurat atât de profund, încât am luat decizia de a spune o poveste despre această problemă a noastră, a românilor, care este de altfel și foarte pregnantă mai ales în zona Moldovei, unde sunt și foarte mulți oameni plecați la muncă în străinătate. Așa a pornit povestea primului scurtmetraj, care s-a numit la vremea respectivă ”Calea Dunării”, făcut după ce am citit acea știre. În 2013 deja îl filmam, de-a lungul acelui an își începea și circuitul în competițiile din toată lumea.
-O poveste foarte bine primită, de altfel, în festivalurile internaționale!
-Așa este, a circulat în peste 20 de festivaluri, cu premii internaționale importante. Ulterior, tot toamna, în 2014, printr-o circumstanță fericită, s-a întâmplat să vadă băieții de la trupa Voltaj acest scurtmetraj. Ei aveau o piesă la vremea respectivă în lucru și au cerut acceptul pentru a prelua imagini cu care să ilustreze noul videoclip. Eu fiind mare fan Voltaj am fost imediat de acord. Astfel ”Calea Dunării” devenea o părticică, o secvență din acel videoclip ”De la capăt” al trupei Voltaj.
-Melodie și videoclip care, să menționăm aici, au ajuns și pe scena Eurovision în 2015, unde au reprezentat România, intrând în finala competiției de la Viena.
-Iată, așa se năștea povestea filmului ”Clara” care ulterior a început să se dezvolte.
-În 2013, când ați realizat ”Calea Dunării”, ați avut în intenție realizarea ulterioară a unui lungmetraj plecând de la acea poveste?
-Exact! Noi de la început asta ne doream. La vremea respectivă nu era posibil să avem acest lucru, era foarte complicat, nu aveam nici cunoștințele necesare, Aveam 20 și ceva de ani când am făcut scurtmetrajul, nu aveam nici finanțarea necesară. Dar după ce ”Calea Dunării” a început să circule tot mai mult, ne-am spus că e musai să continuăm ideea către un lungmetraj, indiferent de cât de dificil va fi acest drum. S-a demonstrat a fi cu adevărat un drum foarte dificil, care ne-a luat 11 ani.
”O bătălie pe care personajul principal o duce pe două fronturi”
-”Clara” a avut premiera internațională. Cum a fost primit filmul? El prezintă o problemă dureroasă a românilor în primul rând, dar este o durere comună și altor popoare: migrația și copiii lăsați singuri acasă.
-Așa este. A avut premiera mondială în Germania, unde a și câștigat Premiul Publicului. Ulterior a circulat în India, în cadrul unui festival uriaș, cu public foarte numeros. O sală cu peste 1000 de oameni, impresionantă senzația. Ciudat a fost că, peste tot pe unde îl prezentam, oameni empatizau puternic cu mesajul filmului, chiar dacă ei nu trăiesc în țara noastră, sunt pe alte continente, cum a fost în America de Sud, în Peru sau Columbia. Peste tot există această problemă a migrației, peste tot sunt oameni care migrează. Este un subiect actual, de înțeles de către toată lumea și de aceea și empatizează foarte mult publicul cu el.
-Personajul principal, Clara, personajul care pleacă la muncă în Germania, este o profesoară. Ați ales anume figura unui intelectual sau avem noi o prejudecată cu privire la oamenii care sunt nevoiți să facă astfel de slujbe în străinătate?
-Se întâmplă des asemenea cazuri, ca și intelectualii să practice asemenea munci, nu ar fi o excepție de la regulă. Sunt destul de multe femei în această poziție. Apoi, decizia ca eroina din film să aibă o altă meserie decât aceea de a îngriji bătrâni, de pildă, și anume cea de de babysitter, a fost tocmai pentru a pune în balanță, în contrapunct cu dragostea maternă pe care o are pentru copilul ei lăsat acasă. Este cumva o bătălie pe care personajul principal o duce pe două fronturi. Pe de o parte, este atașată emoțional de copilașul de care are grijă în străinătate, pe de altă parte este atașată, normal și firesc, și de băiețelul ei. Drama filmului de aici se trage, asta am și dorit să facem.
”A crescut empatia unor angajatori germani văzând acest film”
-Ce impact a avut acest film în Germania? O televiziune din Germania remarca, după proiecția peliculei acolo, că acest film ”ne arată prețul pe care românii îl plătesc pentru a munci pentru noi”.
-Interesant și impactul pe care filmul l-a avut în Germania, pentru că de multe ori ni s-a spus că, iată, noi știam că sunt mulți oameni din România care muncesc pentru familiile noastre, majoritatea sunt îngrijitori de bătrâni. Foarte multe femei se ocupă de bătrânii lor, dar prea puțini oameni din Germania și-au pus vreodată întrebarea ce probleme au acasă, realmente, aceste femei.
Faptul că lasă acasă o familie, că au grijile și problemele lor… Filmul ”Clara” vine să dea glas acestei lumi tăcute, acestor drame care au fost trecute cu vederea. Nimeni nu s-a interesat prea mult de aceste femei care își oferă serviciile și acum au fost surprinși să le afle poveștile. A crescut empatia unor angajatori germani văzând acest film.
-S-a spus mult că este un film despre dor, dorul copiilor pentru părinții plecați departe. Dar este și despre dorul părinților…
-E total! Din toate direcțiile vine acest dor! Este și al părinților mai în vârstă, cărora le-au plecat copiii la munci, și al copiilor mici care simt lipsa părinților, dar și a părinților în sine plecați la muncă. Este pe toate planurile această emoție pe care noi o numim dor, un cuvânt specific țării noastre.
-Vom revedea și în ”Clara”, la fel ca în ”Calea Dunării”, peisajele superbe ale României?
-Este filmat tot pe Dunăre, da…
-Pare să fie un contrast foarte mare între frumusețea peisajelor și subiectul dureros al filmului…
-Asta am și vrut. Mai mult decât atât, peisajele sunt surprinse și într-un moment al anului în care oamenii și agențiile de turism nu prea promovează – iarna, pe vânt, pe frig, pe zăpadă, în condiții aspre, cu culori puține în același timp. Imaginea încearcă să arate greutățile prin care trece personajul.
”Ni s-a spus că este foarte sobru, foarte rece. Da, este!”
-Vorbiți-ne despre distribuția acestui film. Nu ați apelat la nume cunoscute. La ce să ne așteptăm, ați avut revelații în timpul acestor filmări, este ceva ce v-a surprins foarte tare?
-La fel cum și alți regizori români au procedat, alegi uneori să lucrezi cu oameni din zona de baștină, din zona unde eu am copilărit, am stat mai mult, și anume zona Banatului. Știind că voi și filma o mare parte din film în această regiune, am vrut să și lucrez cu oameni de aici, fiind și mai practic din punctul de vedere al repetițiilor. Să putem face acele repetiții până la locațiile de filmare. Fiind primul meu lungmetraj am ținut să facem multe repetiții, or acesta este un aspect important. În același timp, un foarte vechi vis al meu a fost acela de a dezvolta un mic pol cinematografic în această regiune a țării unde am copilărit, Banat. Tatăl meu este moldovean din Iași.
Actorii principali sunt Olga Torok, actriță la Teatrul German de Stat din Timișoara, Ovidiu Crișan (bunicul în film) este de la Teatrul din Cluj, singurul care nu este din regiune. Luca Puia, băiețelul din film, este de la Liceul ”Vidu” din Timișoara, Elina Leitl este din Germania. Apoi Mădălina Ghițescu este Lenuța, Ida Gaza-Jarcek este Edith. David Rott este unul dintre actorii germani destul de cunoscuțu în Germania, mai ales pentru seriale. Dan Mirea și Camelia Ghinea sunt chiar din orașul unde am copilărit (Reșița), din Timișoara sunt Paula Maria Frunzetti, Ioan Codrea, Andreea Tokai de la Teatrul Maghiar din Timișoara, Silvia Torok la Teatrul German, Claudia Ieremia este ceva mai cunoscută pentru că a jucat în filmele lui Radu Jude, de asemenea actriță la Teatrul Național Timișoara, Ana Maria Cojocaru, tot de aici, apoi Kiss Attila, de la Teatrul Maghiar din Timișoara, de la Lugoj vine Ileana Căprariu-Nemecsek. După cum vă spuneam, toți sunt din zonă.
-Îmi este și teamă să vă întreb, domnule Sabin Dorohoi: există vreo rază de lumină în filmul ”Clara”?
-Am fost acuzați că nu. Și pe drept cuvânt. Ni s-a spus că este foarte sobru, foarte rece. Da, este. Pentru că destinul tuturor mamelor nevoite să își lase copiii acasă este unul deloc plăcut de văzut. Este o suferință, până la urmă. Nu este ceva ce să îți dorești sau să îți placă, toți fac lucrul acesta din obligație, din disperare chiar. În acest context, nu prea am avut cum să arătăm ceva happy. Este o dramă, din când în când sunt momente amuzante, dar puține. Dar, în același timp, nu este un film neapărat trist. El prezintă povestea cu o anumită pudoare, cu o anumită discreție. Fără să arate cu mâna spre nimeni. Nu caută vinovați, nu caută să dea verdicte, din contră. Prezintă un subiect delicat.
-Vă mulțumesc! Ne vedem la Cinema Unirea, unde va rula filmul ”Clara”!
-Vă mulțumesc, sigur ne vedem la Botoșani!