Filmele cu adolescenți, despre adolescenți, sunt rare în cinematografia românească. Și nu, nu includem aici producțiile pur comerciale, aproape nișate, unele adevărate bazaconii sau fantasmagorii, altele bizarerii greu de digerat.

De la nostalgicii ”Liceeni” (r. Nicolae Corjos), elevii din zilele noastre au trecut prin ”Metronom” (r. Alexandru Belc), cu botoșăneanul Șerban Lazarovici în rol principal, prilej de a cunoaște și cealaltă față a timpului pe care părinții și bunicii lor l-au trăit, și anume școala în comunism. A mai fost, înainte de ”Metronom”, și ”Tipografic Majuscul” (r. Radu Jude), cu același Șerban Lazarovici în rol principal (Șerban îl interpretează aici pe elevul anticomunist Mugur Călinescu). Un film cu valoare de document, mai ales că se bazează pe arhivele CNSAS, multe scene din film reproducând aproape 1 la 1 atmosfera din Botoșanii anilor 80 – din clase și cancelarii.

CITEȘTE ȘI: "Pod construit ilegal într-o comună din Botoșani, traversează un râu problemă! (..."

Și ”Metronom”, cu presiunea anilor 70-80, ne duce tot în zona interdicțiilor sociale, dublate de subversivitatea austeră a muzicii și a veștilor ”furate” de la Europa Liberă, un radio care a făcut istorie (la propriu) în perioada comunistă. Aici Alexandru Belc a recreat povestea unui grup de liceeni care ascultă la Europa Liberă celebra emisiune a lui Cornel Chiriac, ”Metronom”. Revedem uniformele școlare, mașinile Dacia, televizoarele și aparatele de radio din epocă.

În ”Liceenii” lui Corjos ascultăm versuri de Nichita Stănescu. ”Patria”, cu ”sentimentul soarelui răsărind / împreună cu cea mai suavă doină din fluier, / copacul sub care m-am sărutat mai întâi...”. Interesant că și în ”Metronom” regăsim o scenă asemănătoare, regizorul Alexandru Belc aducând în prim-plan liceenii care, în pauză, repetă pentru ora de română poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga. Nu putem ignora nici imaginile în oglindă, dar cu reflexii diferite, pe care cele două filme ni le oferă în atelierul de strungărie. Mândria patriotică din ”Liceenii” versus insula de libertate din ”Metronom”. Doar că, spre deosebire de ”Liceenii”, în filmul lui Alexandru Belc, atelierul de strungărie devine un spațiu al libertății. Elevii fumează, se exprimă liber, se simt în siguranță. Și, desigur, nostalgicii care fredonează și astăzi celebra melodie ”Ani de liceu”, cu vocea nu mai puțin celebrilor Stela Enache și Florin Bogardo, primesc în filmul lui Alexandru Belc un adevărat ”festival” de muzică bună, de la Janis Joplin și The Doors la Mircea Florian și Sfinx.

E momentul să ne apropiem de ”Hoții de subiecte”, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Petremarin. Mândria locală ne obligă să spunem dintru început că în centrul distribuției se află o actriță din Botoșani: Karina Jianu. Considerată adevărata ”revelație” a acestui an după apariția în producția TV ”Ana, mi-ai fost înscrisă în ADN”, trebuie să menționăm că meritul de a-i fi simțit, primul, potențialul actoricesc este al regizorului Tudor Petremarin. Cu mult înainte ca tânăra actriță să fie distribuită de producătorii de la Antena 1, el a ales-o pentru rolul Sofi din ”Hoții de subiecte”.

De altfel, Tudor Petremarin, la primul său lungmetraj, a reușit o distribuție de excepție. Pe lângă actorii din rolurile adolescenților (Ștefan Iancu, Karina Jianu, Dragoș Prundeanu, Ana Toda, Alexia Galeș), îi vedem în ”Hoții de subiecte” pe Adrian Văncică (excepțional în rol de părinte-senator, Ștefan Pavlu, Andrei Aradits, Maria Obretin, Anca-Ioana Androne.

Nu în ultimul rând, colaborarea – la partea de scenariu – cu Mihai Mănescu (cine a văzut ”Copacul dorințelor. Amintiri din copilărie” știe despre ce vorbim). Un plus valoros, de care ”Hoții de subiecte” avea nevoie, așa cum îi stă bine unui film în care se ”analizează” inclusiv subiectele la română pentru Bac.

Rețineam zilele trecute o zicere a lui Karel Capek. ”Regulile jocului cer ca subiectul de film să fie capturat (”viu sau mort) în codrii nepătrunși ai lumii din afara filmului”, spune Capek. Și asta întrucât un adevărat subiect de cinema pur și simplu nu poate fi produs pe care artificială. Or de aici vine și marele merit al peliculei semnate de Tudor Petremarin: autenticitatea. Traducerea ideilor în forme scenice, dinamica filmului, ”chimia” dintre personaje, cursivitatea acțiunii, fără să lase loc unor fracturi de logică, totul îmbinat cu umor și, în momente bine alese, cu imagini de un dramatism ponderat, toate compun un mozaic coerent, realizat într-o caligrafie cinefilă lizibilă și ușor de accesat de toate generațiile.

Desigur, limbajul adolescenților se aliniază, într-un fel, cinematografului internațional, un limbaj pe care Irina Margareta Nistor nu se sfiește să îl identifice drept ”buruienos” (de care însă filmul lui Petremarin nu abuzează!), însă acest lucru pare să fie și un fel de compromis estetic între modernismul ”hollywoodian” și cel al europenilor din noile generații. În ”dulcele stil” al Irinei Margareta Nistor, ne referim, desigur, la nelipsitul ”la naiba” în variantă de liceu. 😊

”Hoții de subiecte” bifează mult mai multe aspecte decât s-ar crede, la o primă vedere/analiză. Întâlnim în film nu doar antagoniștii din fiecare liceu (elevii populari versus tocilari), ci și problematica socială (traume sau drame de familie, de la pierderea unui părinte la lupta pentru supraviețuire etc.), dar și influența asupra sistemului pe care un tată senator o exercită pentru ca odrasla să intre cu orice preț în liceul dorit, (ultra)protecția mamei avocat care pune capăt anchetei polițiștilor sau sacrificiile altei mame pentru a achita taxele fiicei admise la o universitate din străinătate.  

Deși poate fi privit ca o comedie, ”Hoții de subiecte” este și un examen de maturitate. Adolescenții iau viața în piept, cu tot ceea ce presupune ea: asumare, dragoste, prietenie, dar și trădare, gustul eșecului, libertatea alegerii, neputința socială.

Tudor Petremarin a reușit, prin ”Hoții de subiecte”, să ne ofere multe surprize plăcute: o actriță – Karina Jianu – care, dacă nu se va impune definitiv în cinematografia românească, în mod clar va declanșa o nouă modă în rândul tinerelor, și anume tunsoarea scurtă; un actor – Ștefan Iancu – extrem de talentat, pe care după 8 ani (din 2017, când juca rolul unui elev seminarist în ”Un pas în urma serafimilor” – r. Daniel Sandu) îl regăsim cu același aer adolescentin, deși a ajuns să numere nu mai puțin de 27 de ani de viață; un Adrian Văncică bine ”spălat” de aerul de Celentano, capabil să construiască și să crească un personaj de o complexitate aparte (deși eram deja pregătiți datorită rolului excepțional din ”Libertate” – r. Tudor Giurgiu).

Un film care rulează la Cinema Unirea Botoșani și pe care nu trebuie să îl ratați. Jocul actorilor, comicul de situație sau emoția generată de dramele adolescenților vor face ca o oră și 45 de minute să treacă foarte ușor. Și, foarte important, un film care ne arată o nouă generație sclipitor de inteligentă, care își asumă greșelile și știe să gestioneze probleme serioase. O generație care, însă, are nevoie de adulți. De părinți și, mai ales, de foarte multă dragoste!