Peste 70 de selecții naționale, jucase în prima Cupă Mondială (1987, Noua Zeelandă) și, cu echipa României, în 1980 bătea Franța cu 15-0, la București. A debutat în naționala României pe 28 martie 1976, la meciul Olanda – România (3-27). Ultimul meci a fost pe 24 septembrie 1989, cu Zimbabwe, terminat cu victoria românilor, cu 52-17. A fost timp de trei ani căpitan al României, marcând 8 eseuri. A fost singurul român cooptat în Selecţionata Mondială cu ocazia Centenarului Rugbyului galez, desfăşurat pe Arms Park.
Mai avea multă glorie de trăit, iar aerul liberății îi dădea speranța că toate se vor schimba și că sportivii vor scăpa în sfârșit din chingile în care îi ținea Securitatea ceaușistă.
Glonțul de 7,62 mm a năruit un destin și a închis o pagină uriașă a sportului românesc. Ucis de la un metru distanță, de un soldat în termen care nu a respectat ordinul ofițerului său. Un om care nu a plătit niciodată pentru fapta sa!
Florică Murariu este înmormântat la Mitoc. În satul natal, o stradă, o școală și un muzeu îi poartă numele.
În acea dimineață de 24 decembrie, Florică Murariu, însoțit de Ioan Moldovan, a primit ordin să se prezinte la clubul din Ghencea. În dreptul Parcului Moghioroș au fost opriți de echipajul unui TAB aparţinând unităţii 01270 din Focşani. Un soldat în termen a primit ordin de la cpt. Petre Olteanu să îi legitimize pe cei doi. Soldatul Fănică Lepădatu se afla la un metru distanță, cu țeava pistolului mitralieră ațintită către Florică Murariu.
Sportivul, care spusese cum îl cheamă și încotro se îndreaptă, a făcut un gest cât se poate de firesc în situația dată: a vrut să scoată actele de identitate din buzunarul de la piept. Nu a mai apucat, pentru că soldatul a tras, nimerind în ficatul lui Florică Murariu. "M-ai omorât", a mai apucat să spună botoșăneanul. A murit în scurt timp, pe drumul către spital. Căpitanul, care asistase la întreaga scenă, a dat ordin ca soldatul să fie dezarmat imediat. "Ce-ai facut nenorocitule, ce ti-am zis eu sa faci si ce-ai facut tu!?", ar fi rostit ofițerul.
Conform declarației din 11 mai 1993, Fănică Lepădatu și-a recunoscut vina, precum și faptul că, urmare a acestei situații, a fost dezarmat și mustrat de către superiori. Cu toate acestea, nu a solicitat clemență, nu a invocat eroarea de fapt. Nici nu a spus că regretă fapta! Și totuși, 7 zile mai târziu (Rezolutia nr. 1005/P/1991 din 18 mai 1993, redactată de procuror militar Gheorghe Oancea, de la Sectia Parchetelor Militare) se dispune neinceperea urmăririi penale.
Soldatul, salvat de "eroarea de fapt"!
Fratele Constantin a bătut la uși, a scris tomuri întregi și a trimis către toate instanțele adrese și solicitări. Voia să se facă dreptate și vinovatul să plătească.
În 2011, familia înaintează din nou, către Parchetul Militar, o solicitare prin care cere să se aducă la cunoștință stadiul anchetei privind moartea lui Florică Murariu. Stupoare! Abia atunci, la 22 de ani de la Revoluție, iese la iveală faptul că dosarul fusese soluționat încă din 1993, fără ca rezultatul să fie transmis familiei. Așa hotărâse procurorul Gheorghe Oancea.
Parchetul Militar a primit dispoziție să mușamalizeze dosarele crimelor înfăptuite în acele zile, chiar dacă vinovații recunoscuseră faptele.
Așadar dosarul exista, probele și martorii duceau la o singură concluzie: Florică Murariu fusese omorât de un soldat în termen care nu ascultase de ordinul superiorului său.
Cu toate acestea, procurorul militar Gheorghe Oancea, de la Directia Procuraturilor Militare (astăzi secția Parchetelor Militare) din Parchetul General, a anulat toate probele și a scris negru pe alb: "eroare de fapt", dispunând, totodată, ca soluția să rămână secretă. "Din analogia imprejurarilor in care s-a produs fapta, rezulta in mod cert ca militarul, in momentul savarsirii acesteia, s-a aflat in eroare de fapt… atunci cand victima, in mod imprudent a lasat mainile in jos, putand crea impresia ca va scoate o arma". Iar la finalul rezolutiei, procurorul adaugă: "Solutia nu se comunică".
