Un secol de la nașterea botoșăneanului care a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România! ”Eleganță înnăscută, discretă și care stă atât de bine bărbatului cult”

Numele unuia dintre cei mai importanți oameni de știință ai României, botoșăneanul care a realizat primul transplant de măduvă osoasă din țara noastră, Cetățean de Onoare al Orașului natal, rămâne din păcate prea puțin cunoscut celor de astăzi.

Vlad Apăteanu a fost medic, cercetător, academician. De remarcat că, după absolvirea Facultății de Medicină din Iași, tânărul doctor Apăteanu a lucrat doi ani în mediul rural: la Fântânele și la Trușești, ”având convingerea că un asemenea stagiu este decisiv pentru formarea profesională a unui medic și că prezintă o utilitate socială deosebită”.

Însă, după aproape 50 de ani, un lucru este demna de remarcat: în 1977, medicul Vlad Apăteanu publica, la Editura Medicală, lucrarea ”Recoltarea, conservarea și transfuzia de sânge”. O carte care până astăzi a fost reeditată de nenumărate ori, fiind inclusă în bibliografiile concursurilor de profil pentru accederea într-un post cu specializarea asistență medicală.

Un uriaș plecat din Botoșani

Născut în Botoșani, la mijloc de ianuarie 1925, fost elev al Colegiului Național ”A. T. Laurian”, Vlad Apăteanu a absolvit Institutul de Medicină Iași, Facultatea de Medicină Generală. La 37 ani obține titlul științific de doctor în medicină, cu teza "Conservarea de măduvă osoasă", iar zece ani mai târziu devine doctor docent în specialitatea Hematologie. Meritele sale sunt recunoscute, astfel că devine membru al Academiei de Științe Medicale, iar în 1987 este distins chiar și cu Premiul Academiei Române.

Între anii 1949-1951 a activat la Circa Sanitară Fântânele și Trușești, între anii 1951-1959 a lucrat la Laboratorul Clinic - Spitalul Botoșani. Din 1959, este cercetător științific principal în cadrul Centrului de Hematologie București. În anul1962 obține prin concurs postul de medic primar laborator clinic, iar între între 1965-1971 este director adjunct științific, apoi între 1971-1994 director al centrului de Hematologie București.

În paralel cu activitatea de medic, a desfășurat activitate de cercetare științifică. A fost, de asemenea, conducător științific de doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie București.

A participat la peste 57 congrese, conferințe și simpozioane naționale și internaționale. În 1964 a făcut specializare în Franța.

În 1987 a obținut Premiul Academiei Române pentru lucrarea "Granulocitul". Este distins, în 1980, cu Ordinul "Meritul științific" iar în 1983, cu "Medalia Muncii". A fost membru în Societatea Internațională de Hematologie și menționat în "Who's Who", S. U. A. (1979). Autor sau coautor a numeroase cărți, dintre care amintim: Donarea de sânge (1968); Transfuzia de sânge (1976); Hematologie clinică (1977); Recoltarea, conservarea și transfuzia de sânge (1977); Imunobiologie, imunochimie, imunopatologie (1975); Manualul surorilor de Cruce Roșie (1981, 1982); Granulocitul neutrofil (1983); Donarea onorifică de sânge (1984); Enigma vieții (trad. din franceză după J. P. Soulier, 1991). ”Nopți de studiu intens la masa de lucru, amplificând, aprofundând și aducând la zi lectura literaturii de specialitate, gândind și imaginând soluții, procedee noi, pe care lucrul la microscop urma să le verifice și să le confirme”, spunea prof. Aurel Dorcu despre acei ani de muncă asiduă.

”E atâta delicateță în ființa acestui om!”

Medicul Vlad Apăteanu s-a distins în peisajul medical prin contribuțiile uriașe la dezvoltarea științei.

În urmă cu peste 30 de ani, municipalitatea îi acorda doctorului Vlad Apăteanu Titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Botoșani, pentru contribuția uriașă avută nu doar în știința medicală, ci și în creșterea prestigiului statutului de medic.

O descriere de excepție ne-a lăsat, privitor la medicul Apăteanu, profesorul Aurel Dorcu: ”Caracterul doctorului Apăteanu dublează și înnobilează personalitatea omului de știință, uimește și te subjugă, atunci când te afli în preajma sa. Zâmbetul și chipul său senin te întâmpină întotdeauna. Sunt expresia spiritului deschis, sincer și bun. De totdeauna am fost mișcat de bonomia eroilor lui Anatole France, de bunătatea caldă, învăluitoare a oamenilor săi. Întâlnirea cu doctorul Vlad Apăteanu îți lasă în suflet un parfum asemănător”.

Medicul Vlad Apăteanu a fost ”o valoare incontestabilă, în formarea căruia învățământul din Liceul A.T. Laurian din Botoșani și-a adus contribuția prețioasă”.

”E atâta delicateță în ființa acestui om, în intenție, în vorbă sau gest, în a solicita ceva ca și în a-ți face un bine! Și toate cele amintite, grefate pe sensibilitate, eleganță și distincție. Mai ales eleganță înnăscută, discretă și care stă atât de bine bărbatului cult”, scria Aurel Dorcu.

Amintirile Profesorului Aurel Dorcu, din perioada 1938-1944, sunt relevante în privința atmosferei cu adevărat intelectuale care domnea în unitatea de învățământ de la Botoșani, în ciuda condițiilor extrem de dificile din acea vreme: ”Îmi vin în minte câteva amintiri fugare, dar semnificative, în care apare imaginea elevului din cursul superior Vlad Apăteanu. Clasa în care îl reîntâlnim pe elevul Apăteanu își petrecea recreația diferit față de noi. Toți, în grupuri mai mici sau mai mari, se plimbau în spațiul actualului teren de handbal, discutând lecțiile, despre ele sau despre alte probleme serioase, de ordin intelectual. Nouă nu ne venea să credem că elevii pot să nu alerge și să nu strige în pauze, că pot fi atât de serioși și de preocupați de viața cărților”.

Vlad Apăteanu a obținut, la Bacalaureat, media cea mai mare, examenul fiind susținut în acel an 1944 în cadrul unui centru din Iași. Și nu era de mirare, având în vedere mintea strălucită, perseverența și acumularea constantă de cunoștințe a viitorul medic. La care nu putem să nu adăugăm ”zestrea genetică” cu care era înzestrat Vlad Apăteanu. ”Puține familii din orașul nostru au cunoscut un climat intelectual și moral atât de prielnic pentru ridicarea copiilor. Ascuțimea minții, hărnicia, organizare și măsură în tot ce întreprinde, trăsături proprii ambilor părinți; distincția intelectuală și eleganța tatălui; seninătatea și bunătatea, coborând dinspre mamă”, își amintea prof. Aurel Dorcu, precizând totodată cu familia Apăteanu strălucea prin cei doi copii iluștri: doctorul Vlad și judecătorul Ștefan.

Primul transplant de măduvă osoasă. Și un manual care rezistă de aproape 50 de ani!

Aflat în fruntea unui colectiv de medici, Vlad Apăteanu efectuează primul transplant de măduvă osoasă din România. Reușita îi aduce o nouă consacrare în 1971, când Ministerul Sănătății îl numește director al Centrului de hematologie.

Urmează ani de studiu, de cercetare medicală, de congrese internaționale de hematologie la Budapesta, Sofia, Milano, Moscova, Paris, Viena. Contribuie la îmbunătățirea tehnicii de producere a gamaglobulinei, un preparat atât de necesar pentru prevenirea și combaterea atâtor maladii.

În 1977 apare la Editura Medicală ”Recoltarea, conservarea și transfuzia de sânge”. O carte care până astăzi a fost reeditată de nenumărate ori, fiind inclusă în bibliografiile concursurilor de profil pentru accederea într-un post cu specializarea asistență medicală. În 1972 este decorat cu ”Meritul sanitar”.

Medicul Vlad Apăteanu s-a stins din viață în anul 2013.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Povești la cafea: ”Părinte, aceştia care au rămas îţi sunt adevăraţii creştini...”

astăzi, 08:45

Pentru a înţelege întocmai contextul politic şi social al anilor de la mijlocul secolului trecut şi toată vremea până în 1989, ar trebui să privim cu atenţie – şi...

Povești la cafea: O întâmplare cu Maica Siluana la Botoșani!

Monday, 24 March 2025

În urmă cu câțiva ani, în fața unui public numeros din Botoșani, buna maică Siluana Vlad prindea cu smerenie mâna unui ierarh al locului. În aceeași smerenie lumino...

Maica Voronei sau (re)facerea lumii prin obiectivul aparatului de fotografiat (Foto)

Sunday, 23 March 2025

”Omul devine om al Învierii și transfigurat prin transformarea lui și trecerea prin omul Crucii. Ea ne este Viață și Bucurie, pentru că Hristos a însufețit lemnul Crucii prin ...