Medic din Botoșani, semnal de alarmă. Cât de des spui: ”Doar obosesc mai repede?”

Sunt cuvintele cu care un pacient a intrat în cabinet, spunându-i medicului că situația lui nu este una gravă, ci ”doar obosesc mai repede”.

Acesta a fost motivul pentru care pacientul s-a prezentat la consult, spune dr. Ruxandra Toderiță.

Ce informații au ieșit la iveală după primele analize?

Ecocardiografia a evidențiat un defect septal interatrial, devăluie medicul. Concret, ”o comunicare anormală între cele două atrii ale inimii, care permite trecerea sângelui din stânga în dreapta”.

Medicul atrage atenția că nu orice simptom discret trebuie ignorat și nu orice oboseală este „de la vârstă” sau „de la stres”.

”Uneori, cele mai importante diagnostice pornesc de la simptome aparent minore”, concluzionează dr. Ruxandra Toderiță, medic din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...