VIDEO - Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, povești și amintiri la ceas aniversar!

astăzi, 08:27 

”S-a născut cel mai tânăr teatru al țării”, scria, într-un început de octombrie al anului 1958, cronicarul publicației Flacăra. Desigur, clădirea existase cu multe decenii înainte, însă bombardamentele din 1944 mâncaseră cu hidoșenie din zidu...

Se va putea suna la ANPIS pentru accesarea unor beneficii sociale, precum alocaţia pentru susţinerea familiei sau indemnizaţia de creştere

Thursday, 3 November 2022

Accesul cetățenilor la anumite tipuri de beneficii de asistență socială, respectiv la cele din domeniul politicilor familiale, se va simplifica pe viitor, după ce un birou de asistență (helpdesk), ce va conține ...

Ministerul Sănătății a demarat un program de depistare activă a tuberculozei în 11 județe din țară, inclusiv Botoșani

Thursday, 3 November 2022

Ministerul Sănătății demarează acțiunea de depistare activă a tuberculozei în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea și Vaslui, în cadr...

Administratorul unei ferme ilegale, sancționat cu amendă de 30.000 de lei

Thursday, 3 November 2022

Deținătorul unei ferme care funcționa ilegal în localitatea Broscăuți, județul Botoșani, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 30.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu, miercuri, în urma...

ITM a verificat mai mulți agenți care plasează forță de muncă în străinătate

Thursday, 3 November 2022

Campania națională pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr.156/2000 cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activ...

Șantiere pentru amenajarea locurilor de parcare (fotogalerie)

Thursday, 3 November 2022

Mai multe șantiere din municipiul Botoșani, aflate în lucru sau finalizate, au fost inspectate de primarul Cosmin Andrei. Pe șantierul de pe Aleea Școlii, unde va fi amenajată o parcare, se intervine î...

(P) Elsaco Electronic semnează cu Primăria Municipiului București o serie de contracte de importanță majoră pentru sistemul de termoficare al capitalei

Thursday, 3 November 2022

Marți, 01 noiembrie, Valeriu Iftime, Președintele Consiliului de Administrație al grupului de companii Elsaco, a semnat cu Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, 3 dintre cele 5 contracte pentru reabilitarea a 2...

Medicii avertizează că răcirea vremii va aduce o explozie de cazuri de gripă

Thursday, 3 November 2022

Ne aşteaptă o iarnă grea în ceea ce priveşte virusul gripal. Medicii avertizează că, deşi nu au fost raportate până acum cazuri de gripă, răcirea vremii va aduce o explozie de îmbolnăviri, sc...

Propunere: Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice să aibă viteza limitată la maxim 15 km/h

Thursday, 3 November 2022

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, propune ca viteza cu care trotinetele electrice pot circula pe drumurile publice să fie limitată la 15 km/h. „Am propus în Comisia juridică un amendament: t...

Comercianți amendați de polițiștii comunitari, după ce au fost surprinși vânzând alimente în parcări (fotogalerie)

Thursday, 3 November 2022

Polițiștii comunitari din cadrul Serviciului de Activitate Comercială au amendat șase persoane care ofereau spre vânzare produse agroalimentare în alte zone decât cele autorizate, în urma unei...

Aproape un sfert dintre șomerii din România au între 15 și 24 de ani (INS)

Thursday, 3 November 2022

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut uşor, la 5,2%, în luna septembrie a acestui an, de la 5,1% în august. Șomajul în rândul tinerilor se află la un nivel semnificativ, ...

Iohannis a promulgat Planul naţional împotriva cancerului. „Sănătatea nu este şi nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală”

Thursday, 3 November 2022

Sănătatea nu trebuie să reprezinte o miză electorală sau un prilej pentru demagogie şi oportunism politic, a spus preşedintele Klaus Iohannis la ceremonia pentru promulgarea legii care aprobă Planul naţional de ...

ANM: Luna noiembrie păstrează caracteristici ale sezonului de toamnă; precipitaţiile înregistrează o uşoară creştere

Thursday, 3 November 2022

Luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea pot anunţa începutul iernii, se arată ...

Percheziții în județ, într-un dosar de furt calificat. Suspecți ridicați pentru spargerea mai multor localuri publice (fotogalerie)

Thursday, 3 November 2022

Polițiștii din Flămânzi au efectuat, miercuri, patru percheziții domiciliare la locuințele unor persoane din comuna Prăjeni, bănuite de comiterea infracțiunilor de furt calificat, care au încercat să...

Tânărul de 18 ani care a tâlhărit un consătean pe stradă, arestat preventiv

Thursday, 3 November 2022

Instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 18 ani, din comuna Pomârla, cercetat pentru tâlhărie cali...

Tânăr condamnat la patru luni de închisoare pentru fapte de violență

Thursday, 3 November 2022

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Lunca, a fost ridicat de polițiști și escortat spre detenție, miercuri, după ce Judecătoria din Botoșani a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu &ici...

Primăria verifică zonele afectate de lucrările de intervenții ale Nova Apaserv

Thursday, 3 November 2022

Poliția Locală, Compartimentul de Disciplină în Construcții și funcționari din cadrul Direcției Edilitare au demarat noi verificări în municipiul Botoșani. Sunt verificate zonele unde trebu...

Persoanele care nu dorm destul noaptea riscă să orbească. Pierderea vederii este ireversibilă

Thursday, 3 November 2022

Prea puține ore de somn, somnolența din timpul zilei și sforăitul ar putea fi semne ale glaucomului, o cauză principală a orbirii despre care studiile sugerează că va afecta 112 milioane de oameni din toată lume...

Un șofer de 21 de ani a picat testul drogurilor. A ieșit pozitiv pentru canabis

Thursday, 3 November 2022

Un tânăr, în vârstă  de 21 de ani, este cercetat de polițiști, după ce a fost prins la volanul unui autoturism fiind sub influența substanțelor psihoactive, informează Inspectoratul de Poli...

Șofer rănit după ce s-a răsturnat cu camionul (fotogalerie)

Thursday, 3 November 2022

Un bărbat de 35 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce camionul pe care îl conducea s-a răsturnat, joi dimineață, pe DJ 208C, între Vorona Mare și Joldești, a anunțat purtătorul de...

ISU Botoșani: Reguli de comportare în cazul producerii unui cutremur (video)

Thursday, 3 November 2022

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 pe scara Richter a avut loc, în această dimineață, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare și pentru Fizica Pământulu...

Iluminat public cu porția în Botoșani. Investiții uriașe la țară, devenite inutile din cauza scumpirii energiei electrice

Thursday, 3 November 2022

Pe fondul creșterii prețurilor la energie electrică, investițiile în iluminat public, făcute în mediul rural, se dovedesc aproape inutile. Pentru a face economie, autoritățile locale îi lasă pe ...

Ministerul Sănătății a aprobat la Botoșani realizarea a 7 centre comunitare integrate pentru acordarea de asistență medicală și socială în mediul rural

Thursday, 3 November 2022

Șapte comune din județul Botoșani au fost selectate, în primă etapă, spre a beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta 12 – Sănătate, în vederea &i...

Calendar Ortodox: Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima, Iosif şi Aitala; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida

Thursday, 3 November 2022

Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379), prigonitorul creştinilor, în vreme ce peste romani a...

Lista de medicamente gratuite şi compensate - extinsă începând cu 1 decembrie

Wednesday, 2 November 2022

Ministerul Sănătăţii va extinde lista de medicamente gratuite şi compensate, începând cu data de 1 decembrie, cu 21 de molecule noi destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienÅ...

Copil de un an călcat de mașină chiar în curtea casei. Băiețelul a murit pe loc

Wednesday, 2 November 2022

Un copil de un an a murit, marți, într-o comună din Suceava, după ce a fost călcat de mașină chiar în curtea casei. Mătușa copilului nu a observat când acesta a sărit din mașina pe care î...

Colegiul „Laurian” reia tradiția sărbătoririi „Zilelor liceului”

Wednesday, 2 November 2022

Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani reia tradiția organizării „Zilelor liceului”, care se vor celebra în perioada 3 – 6 noiembrie a.c., după doi ani de când pande...

Aproape o mie de botoșăneni au fost diagnosticați cu infecție respiratorie în ultima săptămână

Wednesday, 2 November 2022

Aproape 1000 de botoșăneni au avut de suferit de pe urma infecțiilor respiratorii de sezon în ultima săptămână. Potrivit statisticilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, în ulti...

Programul Rabla Local nu se mai desfășoară anul acesta. A fost amânat din nou, pentru 2023

Wednesday, 2 November 2022

Ghidul programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023, a anunțat Administraţia Fondului pentru Mediu. AF...

Propunere: Cei care lucrează în timpul facultății să beneficieze, dacă au maximum 26 de ani, de taxe salariale reduse

Wednesday, 2 November 2022

Tinerii salariați sau interni cu vârsta de până la 26 de ani care urmează, în același tip, și cursuri universitare vor fi scutiți de plata impozitului pe venit și a contribuției de asigurări so...

Nicolae Ciucă precizează că pensiile nu vor putea fi mai mari decât salariul

Wednesday, 2 November 2022

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că, potrivit ordonanţei asumate de Guvern, se vor realiza corecţii de disciplină financiară, astfel încât pensiile să nu fie mai mari decât salariul. ...

CJ a încheiat cinci parteneriate cu grupuri de acțiune locală din județ pentru proiecte culturale

Wednesday, 2 November 2022

În ședința de luni a Consiliului Județean (CJ) au fost aprobate cinci parteneriate cu grupurile de acțiune locală (GAL) din Botoșani pentru obținerea unor finanțări din PNRR pe proiecte ce vor fi depuse la...

Alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 ianuarie. Cât vor primi în plus lunar

Wednesday, 2 November 2022

Începând cu 1 ianuarie 2023, copiii vor primi alocațiile majorate cu 12 de lei. În acest moment, copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, primesc de la stat o alocație &i...

Bărbat capturat cu focuri de armă de polițiști, după un accident rutier și un scandal monstru

Wednesday, 2 November 2022

Polițiștii botoșăneni au făcut uz de armă pentru a prinde un bărbat care a avariat două autovehicule și a făcut un scandal monstru, după ce a condus beat și fără permis, transmite miercuri Inspectoratul de ...