Aproape 4.000 de botoșăneni angajați prin AJOFM în acest an

În perioada ianuarie-noiembrie 2022, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de  AJOFM Botosani, 3.901 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 1.750 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 1.807 au peste 45 de ani 599 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani 167 au între 30 și 35 de ani, iar 1.328 sunt tineri NEETs sub 30 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.837 provin din mediul urban, iar 2.064 persoane sunt din mediul rural.

 

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 1.450 persoane (37,16%), urmate de cele cu învățământ gimnazial 1.079 persoane(27,66%). Numărul celor cu învățământ profesional este de 870 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 277 persoane.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 1.413 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel în perioada ianuarie-noiembrie 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de servicii personalizate  la înregistrarea  în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.722 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botosani, puteți accesa www.anofm.ro .

(Comunicat AJOFM Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

La doar 14 ani, Andreea trăiește o copilărie grea. Scolioza severă îi amenință viitorul!

astăzi, 18:30

La doar 14 ani și jumătate, Andreea Staicu trăiește o realitate pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. În loc de o copilărie lipsită de griji, viața ei este marcată de durere...

Val de controale ale jandarmilor în zona piețelor din Botoșani, au curs amenzi de 40.000 de lei!

astăzi, 17:59

Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile, executate de jandarmi în acest sfârșit de săptămână în zona Pieței Centrale a munic...

Tânăr pus pe scandal: Și-a amenințat concubina, iar aceasta a anunțat Poliția!

astăzi, 17:07

La data  de 8 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna...