Unul dintre șoferii implicați în accidentul rutier petrecut, marți dimineață, în intersecția dintre strada Uzinei și Calea Națională, din municipiul Botoșani, se afla în stare de ebrietate, confirmă reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, un bărbat de 40 de ani, din comuna Gorbănești, conducea un autoturism pe strada Aprodu Purice, iar în intersecția cu Uzinei a lovit un microbuz care se deplasa pe această arteră. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat, iar conducătorul auto și un pasager au fost răniți.
„Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1, 41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.