Când era tânăr, într-o vreme, era atât de sărac încât n-avea decât cărţile din raniţă şi hainele de pe el. Nu-l deranjau aceste lucruri, ori mai bine zis absenţa lucrurilor, nici puţina mâncare, cât absenţa unui “acasă” conceptual pe care să-l poată ataşa unui loc în jurul căruia să graviteze concentric elementele din care îi era compusă viaţa. Şi atunci a luat decizia de a numi “acasă” un metru în jurul corpului lui, nemaifiind astfel nicăieri străin ori departe.
Când şi-a luat prima casă, s-a gândit că pentru copilul lor e mai bine să aibă un reper, să nu trăiască traumele mutărilor succesive din chirie în chirie. El şi-a scos cărţile din raniţă, erau deja extraordinar de multe cărţi în raniţa aceea, multe dintre ele acolo unde nu te-ai fi aşteptat să le găseşti, pe un suport magnetic. I-a plăcut casa aceea ca un liman pe care-l găseşti frumos şi bun chiar dacă-i noroios, ori te tai în scoici, ori trebuie să te fereşti de stânci. Şi chiar era frumos şi bun: nu există nimic mai bun decât o casă pentru a fixa în planul fizic conceptul de “acasă”.
Când şi-a luat pământul de la ţară, mai mult şi mai bun decât tot pământul pe care nu l-a avut şi nu l-a iubit neamul lui de orăşeni, s-a minunat ani la rândul de hectarele acelea de cer pe care le primise cadou pe lângă cele de ţărână, nevenindu-i să creadă că “acasă” ar putea fi deschis vântului şi zăpezilor, caniculei şi noroaielor. În fiecare fir de iarbă, pe creanga fiecărui copac, în furtună şi-n ger, el s-a găsit în ale lui, deschizându-şi uşa “acasei” lui conceptuale şi căprioarelor, şi iepurilor, şi vulpilor, şi ţărcilor, şi stăncuţelor, şi şerpilor.
Acum, că şi-a luat casa cea nouă şi mare de la oraş, ca să fie în lărgime familia numeroasă, şi cărţile puse în două rânduri în bibliotecă, ori adunate în teacuri direct pe parchet, s-a poticnit. Unde e acasă? În casa veche, în casa nouă, ori pe pământul de la ţară? Acolo unde a locuit în ultimii zece ani, acolo unde va locui de acum înainte, sau acolo unde evadează din oraş? Prea multe case sunt ca nicio casă: un metru în jurul corpului lui va fi de acum încolo “acasă”. Cum a fost când era sărac şi fericit, la fel trebuie să fie şi acum, când este bogat şi fericit.
Radu ILIESCU, Frânturile zilei (CLXI)
Mai multe articole de acelasi autor AICI
