Eu păcătosul şi nevrednicul slujitorul lui Dumnezeu, mărturisesc cu smerenie că din postul Crăciunului şi al Sfintelor Paşti, nu posteam decât prima şi ultima săptămână. Mă justificam înaintea conştiinţei mele (conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om) că în cei cinci ani de Seminar (şi internat ) primeam mâncare de post doar în prima săptămână a postului pentru că înainte de Crăciun şi Paşti eram deja în vacanţă acasă.
Dar sâmbătă, 13 august (ce zi !), ora paisprezece şi zece minute "trecute fix", acasă fiind şi stând pe scaun, am simţit o puternică durere în piept şi am transpirat abundent. Preoteasa a dat telefon la salvare şi, spre cinstea lor şi norocul meu, în zece minute a venit o ambulanţă de la spitalul din Budeşti.
Doamna doctor m-a consultat sumar, mi-a făcut o injecţie intravenos… suspect de infarct… urgent la Bucureşti.
Peste treizeci de minute intram glorios în capitala ţării; treceam pe roşu, sirene, girofar… ce mai, parcă eram prim-ministru ! La spital m-au dezbrăcat şi mi-au pus perfuzie în mână, pe piept vreo şase fire cu ventuze şi m-au cuplat la un monitor; eram împodobit ca un brad de Crăciun.
A doua zi doctorul mi-a spus: "Părinte, cred că ai o pilă acolo Sus!" şi mi-a arătat tavanul cu degetul. Miercuri dimineaţa am fost mutat de la terapie intensivă într-un salon unde mai erau două persoane; nea Vulpe, un contabil din Târgu Jiu în vârstă de vreo 50 de ani, şi nea Dumitru, un ţăran din Teleorman, mic de statură, slab, supt la faţă, doar cu vreo doi, trei dinţi în gură şi neras de vreo două săptămâni în vârstă de 87 de ani.
Joi dimineaţa vine domnul doctor în vizită:
– Nea Vulpe ai colesterol 400, trigliceride 350, glicemie 150… ai diabet, de aia nu mai vezi nici bine, ai făcut un preinfarct… e rău de tot. Ce mănânci de ai grăsimile astea aşa mari?
– Domnu’ doctor, răspunde nea Vulpe stând pe marginea patului, îmi place să mănânc ouă cu jumări. Şi începe să explice gesticulând din mâini. Într-un tuci neapărat de fontă, pun bucăţi de costiţă, cârnaţi şi pecie şi după ce se încing bine, trântesc peste ele 3-4 ouă…
– Şi mănânci aşa ceva ?
– Şi mai beau şi câte o sticlă de vin când am, răspunde victorios nea Vulpe.
– Ai umblat tu Vulpe cât ai fi umblat, dar acuma ţi s-a înfundat, îi spune domnul doctor citându-l pe Anton Pann. Gânditor, cu un pix în gură şi cu fişele noastre medicale în mână, se opreşte în dreptul ţăranului din Teleorman:
– Moşule, nu ai nimic la inimă, te doare spatele de muncă. Uite reţeta asta, iei doar nişte algocalmin. Dumneata ce mănânci, că ţi-au ieşit analizele ca la copii? Moş Dumitru, stând culcat pe spate în pat, picior peste picior, începe să povestească foarte degajat:
– Toate "posturili" le-am ţinut… şi miercurea şi vinerea. Niciodată nu m-am îmbătat… nu mi-a trebuit muierea nimănui… am fost om la locul meu, şi-am munciiit… de m-am spetit… toate canoanele lu’ popa le-am ţinut… iar carne n-am mâncat decât duminica…
– Moşule, îl întrerupe nea Vulpe legănându-şi picioarele pe marginea patului, noi nu mai apucăm 87 de ani nici împăiaţi!
Răzând (toţi râdeam) domnul doctor vine la mine:
– Părinte, după cum ţi-au ieşit analizele, nu te prea omori cu postu’. Ai făcut un infarct miocardic acut. Era să dai colţu’. Dumneata nu posteşti?
– !? (Privesc pantofii domnului doctor. Nu are şireturi… are pantofi cu cataramă. Sunt albi. Cred că aşa ar trebui să fie!)
– Ce mănânci, părinte?
– Domnu’ doctor, nu am o mâncare preferată, mănânc orice… fără reţinere şi fără restricţie.
– Părinte, îţi dau canon… toată viaţa dumitale să posteşti "toate posturili" dacă vrei să ajungi vârsta lui moş Dumitru neîmpăiat, ouă să nu mai mănânci decât două pe an, de Paşti…, iar carne de porc tot o dată pe an, de Crăciun, 200 de grame. Păi se poate, părinte ?! Credeam că preoţii sunt intelectuali ! Dumneata nu citeşti nimic despre mâncarea sănătoasă ? Cum adică mânănci orice? De aia când vă dă la televizor nu mai încăpeţi pe ecran!? Şi iese din salon trântind uşa. Cuvintele astea mi-au mers la inimă. După zece zile am venit acasă. Slabisem 10 kilograme. Postul Crăciunului care a urmat şi al Sfintelor Paşti am ţinut canonul domnului doctor luat parcă din pravila unei mânăstiri. Pe toţi ai casei mele i-am pus să postească. Şi câinele a postit… şi bine ne-am simţit.
Preot Nicolae Truşcă, Parohia Negoieşti
