Theodor Damian

Născut la Botoșani, trăitor în depărtate Americi. Preot, poet, eseist de factură creștin-ortodoxă, doctor în teologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, editor al revistei Lumină Lină, părintele Theodor Damian viețuiește de ani mulți în New York. 

Implicat în viața culturală botoșăneană, cu o prezență constantă în paginile revistelor literare din România, dar și în publicațiile ortodoxe, părintele și scriitorul Theodor Damian a răspuns întrebărilor Știri.Botoșani.Ro despre starea actuală a societății românești, despre modele și antimodele, despre responsabilitate și compromis. 


Theodor Damian: "Elimină morala din viaţa cetăţii şi cetatea se pierde!"

- Ne aflăm într-un spaţiu din ce în ce mai degradat din punct de vedere social, politic, economic, educational, moral. Care dintre aspectele enumerate vi se par mai îngrijorătoare, chiar imposibil de recuperat de către generaţiile viitoare?

- Aceasta este, de fapt, întrebarea fundamentală a zilei de astăzi, a condiţiei noastre prezente. Toate domeniile enumerate: social, politic, economic, educaţional, dar şi celelalte ce structurează viaţa unei societăţi, implică o dimensiune morală, singura care ţine lucrurile în echilibru şi care asigură continuitatea. Elimină morala din viaţa cetăţii şi cetatea se pierde. Aşa a căzut Roma şi așa a căzut marele Imperiu Roman.

În acest context trebuie observat că morala este de sorginte religioasă. Ce să faci şi ce să nu faci, şi cum să faci este prevăzut de codul fiecarei religii: de la codul menţionat în Cartea egipteană a morţilor, la codul lui Hammurabi, la Decalogul Vechiului Testament, la cel promulgat de Iisus Hristos ş.a.m.d.

Deci elimină religia din viaţa cetăţii, scoate-L afară pe Dumnezeu şi cetatea se pierde. 

Un lucru interesant de remarcat aici este relativizarea valorilor,  în principal a celor morale.

Dintr-una dintre cele mai extinse anchete sociale realizate vreodată în SUA de către o echipă de sociologi condusă de Robert Bellah şi prezentată în celebrul volum Habits of the Heart (Obicieuri de inimă) reiese clar că marile crize ale societăţii contemporane, individualismul fiind în vârful acestora, sunt datorate relativizării valorilor, fenomen care generează o cultură permisivă în care totul este posibil.

O altă anchetă socială, tot americană, cu o tematică legată de valorile relative şi valorile absolute, concludea că relativizarea valorilor duce la destabilizare socială şi psihologică, la confuzie şi dezorientare şi că între lipsa de criterii şi de structură a relativizării şi rigiditatea valorilor absolute, aceasta din urmă este preferabilă pentru că este singura ce oferă unei societăţi şanse de stabilitate şi continuitate.

- Mai are România modele? Sau nevoia de modele este o noţiune căzută deja în derizoriu, într-o societate care se bazează doar pe forţele proprii, la limita unui orgoliu personal şi, deseori, autodistrugător?

- Problema modelelor este o problemă morală. Un model este un ideal moral, o candelă ce luminează în întuneric, o călăuză ce ştie drumul şi îl indică.

Omul este o fiinţă mimetică, explică celebrul antropolog cultural René Girard. Deci, prin definiţie, el are nevoie de modele. Dar modelul întruchipează un set de valori care sunt normative pentru viaţa personală şi socială; urmând un model, şi trecând de la un model la altul, aşa se menţin structura şi echilibrul unei societăţi. Relativizarea, depărtarea de model, rupe continuitatea.

În creştinism modelul suprem este Dumnezeu. Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi cu posibilitatea avansării spre asemănarea cu El.

Când lumea a intrat în derivă, la "plinirea vremii", cum zice Sf. Ap. Pavel, Dumnezeu a rânduit întruparea Logosului divin în istorie tocmai pentru a fi model şi a reaminti lumii că Dumnezeu este modelul suprem pentru ca lumea să nu se piardă. De aceea Iisus se dă pe Sine ca model în diverse feluri: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"; "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele", dar Îl arată şi pe Dumnezeu Tatăl tot ca model, ca atunci când zice: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru cel din ceruri este milostiv", şi altele asemenea.

Modelul are de a face cu dimensiunea metafizică a vieţii. Ignorând-o pe aceasta, implicaţia este că existenţa noastră sfârşeşte aici, în lut. De aici miopia hedonismului actual în continuare bazat pe binecunoscutul dicton: Edite et bibite; post mortem nulla voluptas.

Da, lumea noastră are nevoie de modele azi mai mult ca oricând. Un  mare model tocmai a trecut la cele veşnice: scriitorul Vasile Andru. Cărţile sale ar trebui să stea la loc special în vitrina fiecărei librării din ţară şi în inima fiecărui cititor interesat de progresul spiritual.

- Enumeraţi trei nume care ar putea contribui la refacerea spirituală a societăţii.

- Iată, Vasile Andru poate fi oricând unul dintre cele trei nume de mari personalităţi ce pot contribui la refacerea spirituală a societăţii româneşti; dar întâi de toate sunt marii duhovnici toţi ca unul: Cleopa, Ilarion, Teofil, Ghelasie, Paisie, Arsenie, Sofian, Iustin, Petroniu, Mina, Ioanichie ş.a., precum şi mitropoliţii cărturari Antonie Plămădeală şi Bartolomeu Anania.

- Putem identifica antimodelele societăţii actuale? Sau există o vină colectivă în degradarea pe care o străbatem?

- Da, putem identifica antimodelele. Tot ce duce la depărtarea de Dumnezeu, de modelul fundamental, este antimodel, fie că vorbim de oameni sau de idei, tendinţe, influenţe, curente. Putem vorbi şi de o vină colectivă în măsura în care depărtarea de Dumnezeu, de modelul metafizic, are loc sub ochii noştri, în viaţa noastră şi nu facem nimic sau prea puţin pentru a o opri.

- Aţi face un compromis de dragul carierei?

- Ideea de compromis are două conotaţii: pozitivă, adică faci un compromis ca să salvezi o situaţie. De exemplu, în caz de război accepţi o pace în condiţii de compromis ca să salvezi ce se mai poate salva (cu toată că există ceva negativ chiar şi aici). Şi negativ, de exemplu atunci când pentru un interes personal accepţi să ştirbeşti dintr-un ideal, din interesul de grup, de familie, de comunitate, de instituţie.

În domeniul diplomaţiei politice dintre state compromisul este un modus operandi. Dacă aş face un compromis de dragul carierei? Cum să înţeleg întrebarea? Dacă aş pune cariera pe prim plan şi aş face un compromis personal, adică aş accepta ceva în detrimentul meu personal de dragul carierei? Am făcut asta mereu. Adică să pun cariera întâi şi să mă las pe mine la urmă.

Dacă întrebarea ar fi: aţi face ceva care să vă compromită cariera? Atunci răspunsul trebuie nuanţat. Toţi greşim într-un fel sau altul faţă de cariera pe care ne-am ales-o.

Greşim faţă de Dumnezeu, faţă de carieră, faţă de părinţi etc. Asta e una. Şi apoi este fapta intenţionată, voluntară şi conştientă pe care o faci ştiind că vei compromite cariera. Totuşi, în general, nu vrei să-ţi compromiţi cariera pentru că de acolo îţi câştigi existenţa şi nu vrei să rişti să o pierzi.

- Ce este mai periculos: compromisul pe care il face – în mod repetat – un coleg de breaslă, sau lipsa de atitudine faţa de compromisul pe care îl face – în mod repetat – colegul de breaslă?

- Ambele sunt periculoase în egală măsură: şi compromisul făcut de un coleg de breaslă şi lipsa de atitudine faţă de compromis. Totuşi lucrurile depind de natura compromisului. Poate exista un compromis care se face în favoarea sau în interesul breslei. Apoi sunt compromisuri mici şi compromisuri mari, grave, unele nesemnificative, altele riscante. Am fost întotdeauna împotriva generalizărilor.

- Împărtăşiţi o metodă prin care vă deconectaţi de la problemele cotidiene.

- Eu mă deconectez de problemele vieţii cotidiene citind şi scriind. Când ceva nu prea merge, trec la poezie.



VEZI și ​Patru botoşăneni, 7 întrebări şi mai multe răspunsuri!