I-am provocat cu întrebări pe Liviu Poenaru, Florentin Ţuca, Augustin Roşu şi Cătălina Constantinovici.
1. Ne aflăm într-un spaţiu din ce în ce mai degradat din punct de vedere social, politic, economic, educaţional, moral. Care dintre aspectele enumerate vi se par mai îngrijorătoare, chiar imposibil de recuperat de către generaţiile viitoare?
2. Mai are România modele? Sau nevoia de modele este o noţiune căzută deja în derizoriu, într-o societate care se bazează doar pe forţele proprii, la limita unui orgoliu personal şi, deseori, autodistrugător?
3. Enumeraţi trei nume care ar putea contribui la refacerea spirituală a societăţii.
4. Putem identifica antimodelele societăţii actuale? Sau exista o vină colectivă în degradarea pe care o străbatem?
5. Aţi face un compromis de dragul carierei?
6. Ce este mai periculos: compromisul pe care îl face - în mod repetat - un coleg de breasla, sau lipsa de atitudine fata de compromisul pe care îl face - în mod repetat - colegul de breasla?
7. Împărtăşiţi o metodă personală prin care vă deconectaţi de la problemele cotidiene.
Liviu Poenaru: "...dacă poate fi remodelat modelul economic, totul poate fi remodelat"1. E greu de separat aspectele pe care le propuneţi pentru că sunt (total) indisociabile. Politicul devine neputincios în faţa economiei - questiunea lobyurilor permanente. Implicit se pierd modelele educaţionale şi morale care pot fi structurante. Capitalismul şi logica mercantilă au inversat toate raţiunile şi toate valorile umane, sunt o pestă mondială (favorizată de internet şi de media în general) la care suntem toti părtaşi într-un fel de coluziune fără limite. Este mai ales sănătatea oamenilor în joc. Cred că, dacă poate fi remodelat modelul economic, totul poate fi remodelat. Doar că şi modelul economic e unul dintre efectele fragilităţii raţiunii umane.
2. Mi-e greu să mă pronunţ în ce priveşte modelele României, căci nu trăiesc acolo. Modelele sunt permanente, inevitabile, ca nevoia de a visa în timpul noptii şi de a fantasma în timpul zilei. O naţiune întreagă care se uită la televizor utilizeazà inconştient modele - n-aş spune că se bazează nimeni pe forţele proprii. Poate că nu prea mai putem conta afectiv si social pe ceilalţi pentru că celălalt, ca şi noi, devine din ce în ce mai narcisic, obsedat de contul lui, de telefonul lui, de imaginea lui, de consumaţia lui, obosit şi tracasat de spaţiul informaţional artificial şi sufocant în care ne-am închis.
3. Sigmund Freud, Edgar Morin, Ada Colau.
4. Televizorul, évidemment. Există o vinà colectivă, inconştientă, clar.
5. Nu cred, dar în funcţie de context personalitatea şi reacţiile noastre se pot modifica...
6. Deci, în limbajul meu, e mai grav să fii inconştient sau nu de propriile fapte (compromisuri)... La noi în breaslă se zice că dacă eşti şi inconştient, deci nu ai nicio culpabilitate, eşti foarte aproape de psihopatie. Şi mi se pare evident că din ce în ce mai multi psihopaţi conduc omenirea pentru că doar ei au puterea acelor compromisuri necesare.
7. Meditatie transcendentală de două ori pe zi, 20 de minute.
(Liviu Poenaru s-a născut pe 29 noiembrie 1969, la Botoşani. Psihoterapeut, doctor în psihanaliză cu o temă incitantă: Halucinatoriul neplăcerii. De mai bine de două decenii trăieşte în Elveţia, la Geneva, dar visează la Botoşani: "Oamenii care mi-au dat simplitatea, generozitatea şi inteligenţa lor, asta îmi lipseşte")
Florentin Ţuca: "Sistemul politic (...) traversează o criză fără precedent"1. Sistemul politic în sens larg (sistemul instituțional / constituțional / legislativ și democrația zisă liberală) traversează o criză fără precedent (și asta nu doar în România). Neîncrederea crescândă în Parlament (supremul organ legislativ), spectacolul trist al luptelor politice, demagogia, populismul, promisiunile electorale încălcate sistematic, degringolada alegătorilor etc. pun sub semnul întrebării însăși esența democrației reprezentative. Este motivul pentru care aș plasa degradarea politicului în capul listei.
2. Dacă ne referim la un model pentru România, atunci el ar trebui căutat, probabil printre sistemele social-democratice din Peninsula Scandinavă. Dacă e să căutăm modele pentru românii din România, atunci primul meu gând s-ar îndrepta către tinerii de elită din lumea muzicală, din matematică și din cinematografie, care par să fie cei mai admirați români în străinătate și cei mai buni ambasadori ai noștri.
3. Imposibil de răspuns.
4. Da, cred că există o vină colectivă traductibilă în multe păcate. Primul care-mi sare în ochi este incoerența expresiilor noastre comunitare pe care o regăsim în butada "era mai bine înainte, da-i mai bine și-acuma". Majoritatea îi duce dorul lui Ceaușescu, dar tot majoritatea vrea pluralism politic și respectarea drepturilor omului, vrem în Uniunea Europeană, dar nu ne plac regulile ei, vrem să fim parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar am introduce în legislație pedeapsa cu moartea sau interdicția căsătoriei între homosexuali ș.a.m.d. Altfel spus, și cu porcu-n ogradă, și cu slănina-n pod...
5. Depinde cum definim compromisul. Dacă el ar însemna să trec pe roșu ca să fiu punctual la întâlnirea de care depinde cariera mea, probabil că da.
6. Din nou, depinde de definiția "compromisului". Dacă avem în vedere un "păcat" sau o "ilegalitate", atunci compromisul repetat pare mai grav decât lipsa sancționării lui.
7. Un meci de tenis.
(Florentin Ţuca s-a născut în 1969, în comuna Vârfu Câmpului, din judeţul Botoşani, şi este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din România. A absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în anul 2005 a fondat propria firmă de avocatură. În scurt timp, asociindu-se cu un alt avocat, Gabriel Zbarcea, a reuşit să creeze una dintre cele mai mari firme de acest gen din România, practicând într-un domeniu nou, avocatura de business)
Augustin Roşu: "Nu dai mulţimii ce îţi cere, decât dacă vrei să o manipulezi"1. Aspectele educaţionale şi morale, în aceeaşi măsură, fiind strâns legate între ele.
2. România are modele, pe care încă nu le-a descoperit, sau nu vrea să le descopere, sau... nu le caută. Dar sunt!
3. Isus Christos, profesorii de o înaltă ţinută morală (cred că ar mai fi vreo câţiva) şi conducătorii religioşi morali (din acestia nu prea mai sunt, dar... merită căutaţi!).
4. Vina este colectivă: pe de o parte, mass-media, pe de altă parte, consumatorii. Educaţia cu tv, radio poate duce la antimodele. Se şi vede! Nu dai mulţimii ce îţi cere, decât dacă vrei să o manipulezi. Mass-media ar trebui să formeze gusturile, nu să fie dupa gusturile omenirii.
5. Sub nicio forma! Primul compromis e mai greu de făcut, apoi... Vezi clasa politică!
6. Lipsa de atitudine faţă de compromisul pe care îl face - în mod repetat - colegul de breaslă.
7. Metoda personală prin care mă deconectez de la problemele cotidiene: petrecerea timpului cu familia şi cu Dumnezeu.
(Augustin Roşu activează la Teatrul "Mihai Eminescu din Botoşani. "Dacă nu veți înțelege că reflectorul este pe fiecare dintre noi, și nu mereu pe celălalt, atunci Teatrul nu va mai dăinui mult...")
Cătălina Constantinovici: "Orgoliul personal se manifestă cu precădere în provincie"1. Asistăm la o "politică" axată pe o rampă de hrănire a intereselor, ce se adresează celor lipsiți de moralitate. Educația... se zbate dintr-o reformă în alta, căutând pârghii în alte sisteme de învățământ ce se implementează și se sprijină pe zeci și sute de ani de civilizație... În acest moment, o posibilă recuperare este greu de întrezărit.
2. Cu siguranță România are modele. Doar că se află în umbra oportuniștilor obtuzi, îmbălsămați, de cele mai multe ori, de efectul nulității, care au rol de decizie. Societatea actuală nu are cum să se bazeze doar pe forțele proprii. Orgoliul personal se manifestă cu precădere în provincie, în condițiile în care efortul de dezvoltare personală, profesională lipsește cu desăvârșire.
3. Este irelevant să ne limităm la trei nume, în condițiile în care fiecare este liber să-și exprime propriile opinii, bazate pe educația personală. În ceea ce mă privește, mă hrănesc spiritual apelând uneori la Gabriel Liiceanu, Lucian Boia sau Octavian Paler.
4. Avem ceea ce merităm, fără doar și poate. Antimodele sunt peste tot!
5. În această societate, uneori, compromisul bazat pe o convenție poate aduce plusuri.
6. Cine trăiește într-o avalanșă de compromisuri se învăluie într-o ceață din care, chiar dacă vrea, nu mai poate ieși. O persoană care îndrăznește să ia atitudine este din ce în ce mai mult o rara avis. O soluție ar fi să ne lăsăm purtați de "nebunia de a gândi cu mintea... noastră". Lipsa de atitudine este unul dintre motivele care ne-au condus la această "degradare".
7. Muzica este mereu alegerea mea.
(Prof. dr. Cătălina Constantinovici este președinta Asociației culturale Vis de Artist. Nascuta pe 28 octombrie 1972, a fost profesor la clasa de canto-muzica usoara a Scolii Populare de Arta Botosani şi profesor de canto la Liceul de Arta "Stefan Luchian" din Botosani. Absolventa a Academiei de Arte "George Enescu" din Iasi, a finalizat Masterul in muzica, specializarea "Gandirea muzicala a secolului XX. Sinteze si perspective", obtinand ulterior si titlul de Doctor, în cadrul aceleiaşi universităţi)
Despre modele şi antimodele, compromis sau atitudinea faţă de compromis, cu aceleaşi întrebări, am "tăifăsuit" şi în urmă cu şase ani. Ştiri Botoşani a invitat şi atunci oameni care, prin natura profesiei lor, se aflau în contact cu mulţi dintre noi, trăitorii simpli într-o Românie tot mai confuză, tot mai nesigură. Cum se vedea România atunci, aflaţi AICI!