Nu, aceasta nu este o instigare la ură, nici la vreo acțiune violentă a părinților.
Este totuși un brânci. Mai sunt încă multe locuri neocupate în școli, multe bănci libere și mulți, foarte mulți părinți în picioare. Umili, servili, apăsați de aerul rece și instituțional.
În comunism, aerul acesta servea distanței între clase, roluri și privilegii. Astăzi nu mai servește nimănui. Doar sistematicului abandon al intereselor copiilor noștri.
Știu, e periculos să dai părinților români putere. Mulți sunt needucați, nepoliticoși, irascibili sau ei înșiși foarte dezinteresați de soarta copiilor lor.
Totuși, pericolul puterii părinților fără discernământ e la fel de mare ca cel al puterii instituției școlare fără practici pedagogice educate și informate.
Nu există reformă în educația românească; există, însă, suficient spațiu de reformare în interiorul actualului sistem. Există suficient spațiu în închisorile noastre imaginare, pentru emancipare și umanizare.
Și părinții și profesorii se află în același impas valoric și profesional. Dezamăgirile din cancelarie seamănă mult cu cele de la conferințele de parenting. Și unii și alții știm să împărțim vina convenabil.
Orice școală trebuie să fie o comunitate, nu o instituție. Locurile neocupate ale părinților sunt roluri neasumate, pe care școala nu le poate duce singură în spate.
Reforma trebuie să înceapă cu o resetare morală: cu schimbarea modului în care ne raportăm unii la ceilalți:
-trebuie să încetăm cu judecarea copiilor și culpabilizarea lor pentru ritmurile diferite în care învață;
-trebuie să încetăm cu ierarhizarea valorică a copiilor după criteriile dictate de note sau calificative;
-trebuie să încetăm cu practicile meditațiilor private acordate propriilor elevi;
-trebuie să încetăm cu abuzurile emoționale: amenințări, pedepse, ridicatul vocii, umiliri;
-trebuie să încetăm cu traficul de note, traficul de influență sau favoritismul subiectiv;
-trebuie să încetăm cu etichetările „bun”, „slab”, „cuminte”, „deștept”, „rău”;
-trebuie să încetăm cu așezarea copiilor în concurență și competiție;
Nu ne trebuie intervenție politică pentru umanizarea relațiilor profesor-elev-părinte. Ci suficientă presiune din partea părinților în susținerea celor de mai sus.
Așa cum un învățător este liber să își prezinte stilul, regulile și metoda la întâlnirea cu părinții, așa de îndreptățite sunt familiile să ceară protecție emoțională și morală pentru copiii lor.
Este suficient să fie una sau două voci care se ridică, într-un colectiv, pentru asta. În România, a fi sănătos emoțional este încă o dimensiune elitistă. Afirmați-o. Aruncați un colac de salvare pentru stima de sine a copiilor noștri!
