de Cătălin Borangic, istoric.
Într-o bună zi, È™i de ce n-ar fi asta una bună?, va trebui să vorbim despre încredere.
Sau mai bine zis despre neîncredere.
Neîncrederea în autorități, în capacitatea lor de a-È™i proteja cetățenii sau, mai adânc, în reaua voință a autorităților. Rea voință poate e mult spus, dar este, cred eu, potrivită prismă pentru incompetenÈ›a generalizată aproape care bântuie funebru prin instituÈ›ii. PuteÈ›i alege oricare dintre aceste instituÈ›ii publice. Oricare dintre ele este un focar de prostie, birocraÈ›ie exacerbată de habarnism, cuibăreală de nepoate È™i amante.
Pe fondul ăsta - sau cu balastul ăsta în cârcă - fiecare dintre noi È™i noi ca naÈ›ie defilăm de ceva vreme printre dezastre închipuite sau doar bănuite.
O astfel de neîncredere a generat campania anti-vaccin. Cum să mai aibă vreo mamă încredere în sistemul de sănătate dacă vaccinurile sunt aduse ba din Kazahstan, ba de la nu È™tiu ce firmă dubioasă? Olivia săraca a prosperat în mâlul ăsta.
O adolescentă a cerut ajutor autorităților È™i autoritățile n-au făcut nimic ca să o salveze. Apoi altă tânără a cerut ajutor È™i lucrurile au stat la fel de prost È™i pentru ea.
Aproape nu e zi să nu mai apară câte un caz conex sau, ca să nu regionalizăm subiectul, doar similar, în altă parte a țării. O copilă este lăsată sângerând în stradă, în plină zi. O alta este trimisă acasă la violator. Toate au avut încredere să ceară ajutor. ToÈ›i È™tim cât curaj trebuie ca să se poată rupe din coÈ™mar. În toate cazurile încrederea le-a fost È™i ne-a fost înÈ™elată.
Nu-i plâng eu pe ruÈ™i, acolo e cutumă de fier ascunsul adevărului, dar autoritățile noastre au tăcut buimace câteva zile după accidentul nuclear. Pe fondul ăsta - că nu ai cum măsura radiaÈ›iile uitându-te pe geam dacă apar irizaÈ›ii ionizante pe undeva - autoritățile abia când au văzut reacÈ›iile de pe internet au catadicsit să bâiguie câte ceva. Departe de a fi convingătoare, asta deÈ™i chiar în zilele anterioare telefoanele enervau pe toată lumea cu testele alea RO-Alert. În cazul accidentului cică nu s-a putut transmite nimic că e proiectat numai pentru situaÈ›ii de urgență. Adică exploziile alea ce-or fi fost?...petarde de revelion?
Nu era frumos să zică măcar un „staÈ›i liniÈ™tiÈ›i la locurili voastre”?
Dar probabil s-au gândit È™i mai-marii sistemului că oricum nu-i crede nimeni. Că nici mânuitorii sistemului nu mai prea au încredere în ei înÈ™iÈ™i. Doar merg cu apa în speranÈ›a că mai trece o zi È™i se cunoaÈ™te la leafă. Leafă groasă, de altfel.
Dinspre oameni, că despre noi e vorba....nu cred să È™tiu pe cineva care are încredere în autorități.
Și ăsta e un simptom clar de metastază socială.