de Cătălin Borangic, istoric.
Într-o bună zi, și de ce n-ar fi asta una bună?, va trebui să vorbim despre încredere.
Sau mai bine zis despre neîncredere.
Neîncrederea în autorități, în capacitatea lor de a-și proteja cetățenii sau, mai adânc, în reaua voință a autorităților. Rea voință poate e mult spus, dar este, cred eu, potrivită prismă pentru incompetența generalizată aproape care bântuie funebru prin instituții. Puteți alege oricare dintre aceste instituții publice. Oricare dintre ele este un focar de prostie, birocrație exacerbată de habarnism, cuibăreală de nepoate și amante.
Pe fondul ăsta - sau cu balastul ăsta în cârcă - fiecare dintre noi și noi ca nație defilăm de ceva vreme printre dezastre închipuite sau doar bănuite.
O astfel de neîncredere a generat campania anti-vaccin. Cum să mai aibă vreo mamă încredere în sistemul de sănătate dacă vaccinurile sunt aduse ba din Kazahstan, ba de la nu știu ce firmă dubioasă? Olivia săraca a prosperat în mâlul ăsta.
O adolescentă a cerut ajutor autorităților și autoritățile n-au făcut nimic ca să o salveze. Apoi altă tânără a cerut ajutor și lucrurile au stat la fel de prost și pentru ea.
Aproape nu e zi să nu mai apară câte un caz conex sau, ca să nu regionalizăm subiectul, doar similar, în altă parte a țării. O copilă este lăsată sângerând în stradă, în plină zi. O alta este trimisă acasă la violator. Toate au avut încredere să ceară ajutor. Toți știm cât curaj trebuie ca să se poată rupe din coșmar. În toate cazurile încrederea le-a fost și ne-a fost înșelată.
Nu-i plâng eu pe ruși, acolo e cutumă de fier ascunsul adevărului, dar autoritățile noastre au tăcut buimace câteva zile după accidentul nuclear. Pe fondul ăsta - că nu ai cum măsura radiațiile uitându-te pe geam dacă apar irizații ionizante pe undeva - autoritățile abia când au văzut reacțiile de pe internet au catadicsit să bâiguie câte ceva. Departe de a fi convingătoare, asta deși chiar în zilele anterioare telefoanele enervau pe toată lumea cu testele alea RO-Alert. În cazul accidentului cică nu s-a putut transmite nimic că e proiectat numai pentru situații de urgență. Adică exploziile alea ce-or fi fost?...petarde de revelion?
Nu era frumos să zică măcar un „stați liniștiți la locurili voastre”?
Dar probabil s-au gândit și mai-marii sistemului că oricum nu-i crede nimeni. Că nici mânuitorii sistemului nu mai prea au încredere în ei înșiși. Doar merg cu apa în speranța că mai trece o zi și se cunoaște la leafă. Leafă groasă, de altfel.
Dinspre oameni, că despre noi e vorba....nu cred să știu pe cineva care are încredere în autorități.
Și ăsta e un simptom clar de metastază socială.