GELLU DORIAN
Ediţia a XXVIII-a a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", după precedenta, care, din motive de neînţeles pentru mulţi, dar explicate ulterior şi acceptate de mai toţi (şi mă refer aici la cei din Botoşani, oficialităţi şi public), a decurs normal, fără probleme, de la sondajele pentru nominalizări la nominalizările care au fost făcute cunoscute la finalul lunii decembrie anul trecut, cît şi jurizarea, conform regulamentului, prin vot secret. Totul a mers bine, pînă pe 14 ianuarie, ora 22, cînd un membru al juriului m-a anunţat că laureatul desemnat de juriu, Constantin Abăluţă, nu mai poate veni la Botoşani să i se înmîneze premiul.
Derulasem deja o zi din program. Am invitat la Botoşani pe toţi nominalizaţii. Iniţial au confirmat toţi, apoi unii au aşteptat o decizie a juriului: unul de la Paris a aşteptat confirmarea juriului, care a ales altceva, altul, pe motive de sănătate, înţelegînd că absenţa lui de la Botoşani implică neobţinerea premiului, iar altul că, de asemenea, aşteaptă decizia juriului, care, după cum aţi văzut mai sus, nu i-a fost favorabilă din prima. Prin urmare, aveam la Botoşani trei nominalizaţi prezenţi în ziua de 14 ianuarie şi pe al patrulea pe drum. Eram sigur de acest fapt. Şi, ca să fiu sigur că ajunge, toată ziua de 14 ianuarie l-am sunat pe domnul Constantin Abăluţă, dar nu mi-a răspuns. Timp în care, în schimb, acesta îi cerea unui membru al juriului să intervină pe lîngă organizatori să i se dea premiul în absenţă. Asta am aflat-o abia la ora 22. După ora 22 a zilei de 14 ianuarie, după ce am aflat acest lucru, l-am telefonat pe domnul Nicolae Manolescu, preşedintele juriului, să vedem ce putem face. Domnia sa ne-a spus să reluăm votul. Dintre membrii juriului aveam prezenţi la Botoşani patru – Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban, desemnat de preşedintele juriului să oficieze în gală decernarea premiului, alături de primarul Municipiului Botoşani. Şi, la telefon, pe Nicolae Manolescu. Ceilalţi doi membri ai juriului, Mircea Martin şi Cornel Ungureanu, absenţi, dar care îşi dăduseră votul prin e-mail, nu au putut fi contactaţi telefonic. Discuţiile au durat peste noapte, iar a doua zi, după insistenţele unui membru al juriului cu care Constantin Abăluţă ţinea legătura, laureatul aşteptat mi-a spus şi mie la telefon că nu poate fi prezent la Botoşani, invocînd motive de sănătate (membrului juriului cu care a ţinut legătura i-a spus că soţia a făcut infarct şi stă cu ea la spital, iar mie mi-a spus aşa: „Cum credeai dumneata că la cele 48 de kilograme ale mele aş putea urca pe scena galei de la Botoşani să-mi ridic premiul – nu pot veni!”). I-am explicat ce spune regulamentul şi a înţeles abia în acel moment situaţia şi a acceptat-o. Dar, se vede după ce a urmat, nu s-a resemnat. S-a purces astfel, la ora 8,30, în dimineaţa zilei de 15 ianuarie, cu cei patru membri ai juriului prezenţi şi prin telefon cu domnul Nicolae Manolescu, la reluarea votului, în spiritul regulamentului în funcţiune, care spune în cel de al doilea alineat: „(...) În cazul în care, din motive obiective, poetul desemnat de juriu nu poate fi prezent, următorul poet dintre cei nominalizaţi va fi laureat. De asemenea, dacă poetul desemnat de juriu a avut unanimitate de voturi şi este indisponibil, se va relua procedura de jurizare.” Cum Constantin Abăluţă nu a avut unanimitate de voturi, ci doar 5 voturi, iar următorul nominalizat, Liviu Ioan Stoiciu, 2 voturi, acesta din urmă a fost desemnat laureat, cu voturile celor prezenţi şi cu acceptul telefonic al celui de al cincilea, preşedintele juriului. Ceilalţi doi membri ai juriului, absenţi, la acea oră nu au putut fi contactaţi telefonic.
Acesta este filmul exact al celor petrecute în noaptea zilei de 14 şi dimineaţa zilei de 15 ianuarie. Nu puteam schimba regulamentul în timpul jurizării, cum ar fi dorit, cu insistenţă, unul dintre juraţi, susţinut de un altul. Nici pe viitor, dacă ar fi să schimbăm ceva din regulament, acel alineat al acestuia nu va putea fi modificat, pentru că este firesc, obligatoriu, onorant şi pentru el, ca laureatul să onoreze comunitatea care îi acordă premiul şi distincţia de Cetăţean de onoare cu prezenţa sa în gală. În restul zilei s-a derulat programul aşa cum a fost pregătit.
A fost anunţat Liviu Ioan Stoiciu, imediat după ora 8 şi 30 de minute, să fie prezent la Botoşani, pentru gala de decernare a premiului. A acceptat şi astfel am putut anunţa primăria cine este noul laureat. Dar între timp a apărut situaţia care a creat motivele discuţiilor de după gală: Constantin Abăluţă, în seara zilei de 13 ianuarie, m-a anunţat că va sosi la Botoşani cu soţia, cu o maşină a unui prieten. Mi-a transmis contul şi copia cărţii de identitate. Acestea au ajuns în acea seară, prin e-mail, la primărie, care, în generozitatea sa, dorind să ofere totul pentru bunul mers al acestei ediţii, a virat, în decursul zilei de 14 ianuarie, suma cuvenită în contul laureatului. Nu s-a mai putut face nimic în dimieaţa zilei de 15 ianuarie: banii ajunseseră în contul domnului Constantin Abăluţă, care, înţelegînd, deci, situaţia, a promis că va returna suma primită în cont: ceva în jurul sumei de 31 mii lei, diferenţa ce a rămas după ce au fost reţinute cele legale din suma totală de 35 mii lei, cît este valoarea brută pecuniară a premiului. Dacă domnul Contantin Abăluţă ar fi anunţat din timp pe organizatori că nu vine la Botoşani, toate acestea nu s-ar mai fi întîmplat.
Cele ce au urmat, declaraţiile de presă, ale dlui Abăluţă şi ale unui membru al juriului care nu a fost prezent la Botoşani, o scrisoare deschisă adresată de un senator Primarului Muncipiului Botoşani, valurile online, făcute de mereu aceiaşi nemulţumiţi, cărora, pasămite, le-a venit apa la moară, toate ţin de siajul pe care astfel de incidente nedorite le creează. Unora li se pare regulamentul abuziv, aberant şi aşa mai departe. Recunoaştem, este perfectibil, dar este un regulament care, prin respectarea lui, a făcut din acest premiu oferit de douăzeci şi opt de ani de Primăria Municipiului Botoşani cel mai rîvnit şi respectat premiu literar din România – asta recunosc chiar şi cei care l-au contestat vehement în ultima vreme, căutînd „neregularităţi”, care, iată, se vede şi acum, devin foarte grave doar în mintea lor. Cum ar fi reacţionat aceştia sau botoşănenii, oficialităţile, care aşteaptă timp de un an să vadă, în cadrul galei pe 15 ianuarie, la Botoşani, un poet autentic, care devine şi cetăţean de onoare al municipiului, deci cum ar fi reacţionat aceştia dacă premiul ar fi fost acordat unei fotografii cu un nume sub ea, însoţită de scuzele organizatorilor şi juriului că laureatul nu poate fi prezent din varii motive, fie ele şi obiective? Un astfel de precedent ar duce premiul în derizoriu, s-ar transforma într-un soi de ajutor social, urmînd, evident, în timp, alte şi alte absenţe de la gala de decernare, care ar diminua, în faţa celor care oferă din banii lor acest premiu, interesul faţă de un eveniment ce le scoate oraşul în lume.
Un astfel de premiu, dacă onorează, trebuie onorat cu prezenţa, nu numai cu opera, pe care critica literară o va aşeza acolo unde îi este locul.
Prin urmare, în esenţa derulării evenimentelor şi la această ediţie, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia nu a picat în ridicol, ci şi-a făcut cunoscută, poate mai bine ca pînă acum, regula după care se acordă de atîţia ani şi de la care cei ce asigură financiar acest cadru generos nu vor să se abată.
