FC Botoșani, chiar în zbaterea uneori dramatică pentru a rămâne în primul eșalon fotbalistic, a reușit să scrie istorie. Un deceniu – neîntrerupt – în Liga 1 reprezintă o performanță nemaiîntâlnită în fotbalul botoșănean. Vrem sau nu vrem să recunoaștem, FC Botoșani a devenit un ”agent publicitar” mai important decât oricare altă strategie a administrațiilor din ultimii 10-15 ani, asigurând cea mai mare vizibilitate în spațiul media. Ca un exercițiu concret, deschideți astăzi oricare (dar oricare!) site de știri din Români și tastați ”Botoșani”, veți constata zeci, în unele sute de referiri la… FC Botoșani și în 70 la sută din cazuri nimic, dar nimic altceva!, despre alte subiecte, fie ele culturale, administrative sau politice.
Însă un alt fenomen, marginal sau nu celui competițional, ia amploare la Botoșani: prezența copiilor în tribunele stadionului. În condițiile în care, în școală, decidenții fac tot mai puțin ”vizibile” orele de sport în orarul elevilor, iar celebrele săli de sport din preajma școlilor s-au dovedit a fi doar pe-repede-înainte acțiuni electorale cu sume ultralicitate, fenomenul prezenței copiilor pe stadion se dezvoltă mai degrabă natural, firesc.
În ciuda faptului că, cel mai adesea, în mentalul colectiv fotbalul este asociat unor imagini mai degrabă reprobabile, ”dincolo de bani sau violenţă, fotbalul este purtătorul unor virtuţi sociale importante”, este de părere sociologul Vasile Dîncu.
”Fotbalul înseamnă efort, spirit de echipă, solidaritate, respectul unor valori, angajament colectiv. Este un loc de manifestare a egalităţii şanselor unde, în majoritatea cazurilor, doar talentul departajează. Respectul regulilor, angajamentul colectiv, reușita colectivă sunt dimensiuni care dau acestei practici sociale un important rol educativ. Faptul că este sportul cel mai popular este un argument în plus pentru valenţele colective și educative”, scrie Vasile Dîncu în lucrarea ”Fotbalul românesc și societatea”.
Este adevărat că, nu de puține ori, pasiunea suporterilor poate aluneca în violență, rasism și alte cele. Însă vorbim despre derapaje dur sancționate, mai dur, de pildă, decât dacă acestea s-ar fi petrecut oriunde în altă parte. Atașamentul față de o echipă și angajamentul față de jucători depășesc spațiul sportiv, fotbalistic. Dacă ar exista aceeași pasiune pentru teatru, pentru cinema, pentru artă în general, România ar fi, fără îndoială, o țară mai frumoasă.
Iar sociologul Vasile Dîncu punctează întocmai acest aspect: ”Dacă am vrea să ne închipuim alţi suporteri, probabil că nu ne-am opri la modelul spectatorilor de teatru care aplaudă civilizat doar la finalul unor secțiuni ale spectacolului. Fotbalul îşi datorează forţa de atracţie tocmai faptului că stârneşte trăiri şi pasiuni majore. Aceastea vin din faptul că este vorba de un sport care mobilizează valori ca: egalitate, justiţie, merit, reuşită, valori constitutive pentru societăţile moderne. Reacţiile oamenilor în fața deznodămintelor în partidele de fotbal pot fi cele mai diverse. Am fost mai buni, am reușit un joc de echipă, e logic să câștigăm, îşi justifică suporterii victoria. Am pierdut, dar am jucat frumos, spun altadată apelând la judecata estetică. Am fost furaţi ca în codru, se revoltă uneori când li se pare că nu s-a făcut dreptate. În echipele de fotbal este nevoie de experiența maturilor și avântul tinerilor, de organizare colectivă cât mai bună, dar şi de marjă de libertate individuală, ca şi în viaţa socială, de aceea este spațiul afirmării identităţilor colective, locale, regionale sau naţionale şi a ierarhizării acestora”.
Fotbalul botoșănean, o istorie de aproape 90 de ani
De la Venus la FC Botoșani. O istorie vie care durează de aproape 90 de ani. Povestea începea în anul competițional 1937-1938, când Venus, principala echipă de fotbal a orașului Botoșani, juca în liga de est a Diviziei C. Fenomenul fotbalistic se dezvoltă la Botoșani după Al Doilea Război Mondial, când pe lângă Fabrica de Textile se înființează, în anul 1949, Asociația Sportivă Flamura Roșie. Echipa botoșănenilor se numea ”Textila” și, în 1957, promova în Divizia C, apoi și în campionatul raional și regional. În anul 1975, sub titulatura CS Botoșani, promovează în Divizia B. Antrenor era Costică Rădulescu. Urmează în anii următori alți antrenori: Mircea Nedelcu, Silviu Avram, Dumitru Dumitriu, Dumitru Popescu.
În urmă cu 40 de ani, antrenorul Dumitru Popescu avea în lot jucători precum Bordeianu, Abălaşei, Zaharia, Croitoru, Şofran, Ursu, Brihac, Biriş, Andreescu, Stîngaciu, Epure, Dumitru, Iovu, Ene, Dărăban, Colindeaţă, Nenişcă, Lungu, Macovei, Honciuc, Luca, Pancu, Bucu.
Tot în acea perioadă (1985-1986) la Botoșani ajunge Nicolae Dobrin, în calitate de antrenor-jucător. C.S. Botoșani rămâne în Divizia B pentru 11 sezoane, cele mai multe sezoane petrecute în această ligă de o echipă din Botoșani.
În 1989/1990 retrogradează din nou în Divizia C. În mai puțin de doi ani se desființează. Urmează o perioadă dureroasă pentru miile de microbiști. Lipseau duminicile la stadion, scandările entuziaste, lacrimile de bucurie sau de necaz.
Au trecut mulți ani până când noul FC Botoșani renaște din cenușă. În 2001, omul de afaceri Sălăvăstru, cu sprijinul consiliului județean, revine în Divizia C. În vara anului 2004 promovează în eșalonul secund.
În 2013, echipa a reușit promovarea în prima ligă a fotbalului românesc. Principalul finanțator este omul de afaceri Valeriu Iftime. În prezent, echipa este antrenată de Liviu Ciobotariu.
Imagini surprinse pe stadion, în timpul meciului FC Botoșani – U Cluj (28 octombrie 2024, Foto: Știri Botoșani / Florin Timofte):
