Există episoade, epoci și evenimente istorice despre care știm că le știm. Totodată, există alte episoade, epoci și evenimente despre care știm că nu le știm. Și mai există episoade, epoci și evenimente despre care nu știm că le știm.
Mai exact, nu știm povestea atât cât este sau poate fi cunoscută, precum în cazul Botoșanilor (oraș și județ). Știm chestiuni disparate ce nu sunt aranjate într-un tot care să ofere o perspectivă unitară asupra trecutului. Iar aceste chestiuni disparate sunt cunoscute de o mână de istorici, care nu pun informația în circulație decât în cercuri restrânse (altor istorici sau specialiști), iar publicul larg, fără a fi vreun act premeditat, este lăsat pe dinafară.
„Botochan in districtu ejusdem nominis oppidum, post Iassum amplissimum” scria Constantin Vârnav în lucrarea sa de doctorat, Rudimentum Physiographie Moldaviae, susținută în 1836 la Universitatea din Budapesta. Pe înțelesul tuturor, Botoșani, în districtul cu același nume, vine al doilea după Iași. Medicul Constantin Vârnav, născut la Hilișeu, în ținutul Dorohoi din acele vremuri, avea în vedere principatul Moldovei de dinainte de Unirea din 1859, raportarea orașului Botoșani făcundu-se la capitala de la Iași.
După tratatul de la Adrianopol din 1829, care desființa monopolul otoman asupra comerțului românesc din principatele Moldovei și Valahiei, după intrarea în vigoare a Regulamentului Organic în 1832, dar și după mișcările de populație din regiuni cu care Moldova se învecina (pentru a enumera doar câteva dintre cauze), numărul și densitatea locuitorilor principatului s-a mărit semnificativ. De la o densitate medie aproximativ de 7,7 persoane pe kilometru pătrat, s-a ajuns la una de 33,5 în 1859, densitatea orașului Botoșani, de aproximativ 45,4 persoane, fiind a treia din Moldova după cea din Bârlad și Fălticeni. Densitatea orașului Dorohoi, reședința ținutului Dorohoi pe atunci, era a cincea din toată Moldova (Eucaterina Negruți, Structura demografică a orașelor și târgurilor din Moldova. 1800-1859, Iași, 1997, p. 38). De altfel, la Unirea din 1859, populația orașului Botoșani era numeric a treia după cea a Bucureștiului și Iașului.
Aceste informații statistice nu ar însemna nimic dacă nu am ști că modernitatea s-a manifestat vizibil mai ales prin modificarea demografiei urbane, prin stabilirea în orașe și târguri a multor locuitori de la sate sau de peste granițe. Ba mai mult, s-au înființat noi târguri și orașe pentru a putea face față nevoilor demografice, comerciale și administrative.
Cu alte cuvinte, creșterea populației de la orașe și mărirea numărului așezărilor cu profil orășenesc denotă efervescența urbană specifică modernității, care s-a manifestat din plin și pe meleagurile botoșănene prin înrâurire economică, inițiativă culturală și dezvoltare administrativă.
Județului Botoșani îi este asociată o imagine istorică neconformă cu trecutul, pe baza unor considerente economice din zilele noastre. Decalajul economic actual față de alte zone sau județe este translatat și la nivelul trecutului, ajungându-se la inventarea unui fals paradox care ar vrea ca atâtea personalități intelectuale ale României moderne să se fi născut într-o regiune a sărăciei. Or, această imagine este neveridică, Botoșanii au fost o zonă în care a existat o disponibilitate pecuniară și o bunăstare economică ce nu poate fi trecută cu vederea, ba chiar face notă discordantă față de regresul economic al meleagurilor botoșănene din secolele XX și XXI.
Asemenea frânturi de trecut, care pun într-o altă lumină Botoșanii, ar trebui să fie mai cunoscute de locuitorii și băștinașii zonei. Însă, redescoperirea istoriei locale nu ar trebui lăsată la întâmplare pentru că există riscul să se instaureze un soi de nostalgie stearpă după un trecut oarecum „glorios”. Resemnarea hrănită de utopia trecutului nu ajută la nimic. Neajunsurile prezentului trebuie analizate critic și autocritic, câteodată chiar cu ironie, însă niciodată cu bășcălie. Dacă nu ne facem (auto)critica pentru ieri și pentru astăzi, nu vom fi capabili să întrevedem soluții pentru mâine. Fără (auto)critică am rămâne blocați într-o apatie exasperantă care refulează (așa cum din păcate se observă) printr-o migrație continuă înspre alte județe, regiuni sau țări și ne-ar ține prizonieri și dependenți economic de toanele unui guvern discreționar.
N.B. pentru istorici și cercetători: Botoșanii nu au încă o monografie consistentă și actualizată științific. Fără a diminua în vreun fel lucrările lui Al. Papadopol-Calimach, Simion Labin, Artur Gorovei, Ștefan Ciubotaru sau cercetările lui Ionel Benejnaru, Eugenia Greceanu, Nicolae Iorga și alții, Botoșanii încă nu au o monografie pe măsura trecutului și moștenirii sale culturale. De exemplu, referitor strict la orașul Botoșani, conform lui Iorga, un prim pas ar fi elaborarea unei lucrări, un Codice botoșănean, care să cuprindă toate documentele istorice existente, aranjate cronologic în listă cu rezumat. De-abia după acest pas s-ar putea scrie, în mod documentat, o monografie pe măsura trecutului istoric al orașului Botoșani.
(Remus Tanasă este cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” – Academia Română, Filiala Iași)