Un pictor pentru eternitate a cărui pictură pătrunde subtil până în cele mai frumoase colțuri ale ființei noastre. După acele flori absolut minunate, care ne-au atins prin petalele lor diafane fiecare sentiment nemărturisit și ne-a transpus într-un Eden fără de sfârșit și cu foarte multă culoare, a venit rândul unui Bestiarium, cum a fost numită această nouă sărbătoare a frumosului.

Spuneam acum ceva timp și aș vrea să-l evoc aici pe profesorul nostru drag Aurel Dorcu, de la a cărui absență s-au făcut în luna aceasta 15 ani, că ne-a lăsat o carte deschisă spre frumos. Eu, învățăcelul, pierdut în Botoșanii copleșitori ai lui Eminescu și venit de la țară, am fost luat sub aripa protectoare a marelui OM și Profesor Aurel Dorcu pentru a învăța despre artă, despre frumos. Cuvintele de astăzi îi sunt adresate ca un omagiu și domniei sale. A apreciat mult pictura lui Corneliu Dumitriu, scriind despre ea. Eu nu fac decât să continui aceste aprecieri.

CITEȘTE ȘI: "Bărbat iranian prins băut la volan într-o comună din Botoșani!"

Nu de multe ori în viață avem șansa să trăim la intensitate printr-o creație unică asemenea sentimente. În primăvară ne-a fost dată această intensitate la expoziția lui George Șpaiuc. Astăzi, în acordurile cromatice ale unei toamne deosebite trăim aceleași sentimente la un crâmpei din moștenirea picturii remarcabile a maestrului Corneliu Dumitriu. Și asta prin grija moștenitorilor care îi duc arta picturii prin ecouri și prin tablourile expuse mai departe. Poate că nu este întâmplător că toate acestea se petrec la Botoșani unde spiritul lui Eminescu, a lui Enescu, a lui Luchian pătrunde abisal atunci când pașii contemporanilor se preumblă nestingheriți prin acest oraș.

Dacă la acele flori pline de sensibilitate am remarcat un pictor Corneliu Dumitriu care dansa în mijlocul naturii cu multe culori și ne transmitea gingășia și miracolul acestei naturi doar prin ochiul mirific al artistului, astăzi ne confruntăm cu o lume a animalelor, cu un univers paralel, dar tot cu o parte a naturii. Adică, așa cum ar spune maestrul, cu un alt miracol al naturii.

Caii și păsările. Două categorii distincte care l-au impresionat pe artist de-a lungul vieții. Două categorii care aproape l-au obsedat datorită unor calități deosebite pe care aceste animale le posedă.

Caii l-au marcat în localitatea natală, Rădăuți Prut, încă din copilărie prin forța și eleganța lor. Erau principalele animale de tracțiune. Însă în pictura lui Corneliu Dumitriu, calul este maiestuos, imperial, plin de eleganță. Este un monument. Grația infinită a unui cal este exprimată magistral. De altfel, în ultima întâlnire și discuție înainte de a se transpune în eternitate mi-a mărturisit că îl fascinează caii și că nu există în opinia sa un animal mai frumos. Evident că pentru un pictor, care caută liniile perfecte, armonia dintre curbe și drepte, caii sunt un model dar pentru Corneliu Dumitriu, caii erau o parte din viață, din viața sa. L-au urmărit de la primii pași din Rădăuții natali și apoi în viața de artist în care a căutat să îi surprindă în cele mai frumoase ipostaze. Caii sunt pentru maestru o trecere prin viață : înseamnă muncă, multă muncă dar cu demnitate și eleganță. Cred că artistul prin focalizarea pe cele două categorii de animale și-a permis, în mod implacabil, să se gândească la o alegorie a timpului: caii pe pământ, frământând cu copitele lor brazdele aburinde ale ogoarelor primăvara, păsările brăzdând cerul albastru într-o libertate imensă. Adică, o fascinație între cer și pământ, între real și divin, între aspirații și devenire.

Cu alte cuvinte s-a creat o rețea complicată de relații care interconectează oamenii cu animalele (William B. Ashworth, 1996). Kirsten H. Powell (1997) explică ilustrativ că în fabula lui La Fontaine „lumea naturală este unită cu o lume a rafinamentului, artificiului și într-adevăr a „culturii” – adică a modelelor mai mari de organizare, valori și constructe cognitive din societatea umană, pe care animalele o mimează.''

Caii sunt o reflectare a comportamentului uman, o proiecție în care emerg puterea, inteligența, loialitatea. Acest animal era văzut în Antichitate ca o fiinţă sacră, asociată cu o zeitate, ori ca un totem al războinicului.

De asemenea, în viziunea magico-religioasă românească, „Dumnezeu a creat calul pentru ca omul să-și poată duce la îndeplinire mai repede gândurile”. În zodiacul chinezesc, calul corespunde Gemenilor din zodiacul european și simbolizează pragmatismul şi dragostea. În religia budistă, calul simbolizează energia, fiind o sursă inepuizabilă de energie Yang. Elementul natural al Calului este Focul. Calul Feng Shui este animalul cel mai asociat cu prestigiul, poziția și abundența materială.

Și pentru a înțelege mai bine reverența pentru cai a maestrului am descoperit că în zodiacul chinezesc după anul nașterii acesta s-a născut în zodia Calului.

”Calul este singura făptură cu care omul (eroul actant) stabileşte o constelaţie de relaţii: este identificat cu un nume, găzduieşte în el paradoxul conflictului dintre aparenţă şi esenţă (metamorfoza calului răpciugos), este companion, mentor şi ocrotitor, preluând atributele unui adevărat înger păzitor, dezvoltă relaţii de ataşament, fidelitate.” (Violeta Barbu, 2012).

Corneliu Dumitriu este așadar și un pictor naturalist pentru că nu ar fi putut să nu abordeze subiecte naturaliste. Asta și pentru că este născut pe malul Prutului, acolo unde natura a pătruns în mod iremediabil în sufletul fiecărui om. Prin penelul artistului, o parte din această natură este transpusă miraculos pe șevalet.

Iremediabila dragoste și marea admirație personală a artistului față de cai și păsări s-au transpus în picturi și grafică unicate. Atât caii cât și păsările sunt niște mesageri ai artistului către creație și sunt două căi ale artistului spre absolut, spre libertate.

Natura este astfel armonizată cu expresia personalizată, altoită de imaginația fabuloasă a artistului.

Dacă ne uităm la creația maestrului vom observa că rareori calul este pictat singur. De cele mai multe ori se poate vorbi de o stratificare a cailor. Calul în grup devine o emblemă, o aspirație a artistului către artă, către umplerea spațiului pentru a oferi perspectivă, frumusețe, mândrie dar și forță. Caii în grup ne pot sugera solidaritatea și forța acestor animale pline de energie pozitivă.

Dacă naturalismul în arta Evului mediu era unul de esență morală, bucata de naturalism a lui Corneliu Dumitriu este un imn adus perfecțiunii (așa cum era considerat calul de către domnia sa) și libertății (păsările ca simbol al acestei calități).

Metafora reprezentată de cal și păsări este ”o cheie pentru niveluri profunde de sens” (Kirsten H. Powell, 1997).

Caii și păsările lui Corneliu Dumitriu sunt exprimări ale afecțiunii deosebite pentru această categorie de animale dar și ale frumosului, doar ochiul unui artist putând evoca acele trăsături plurivalente care ne emoționează.

Iconografia acestor animale la Corneliu Dumitriu este una aparte iar ipostazele zugrăvite surprind cele mai profunde stări umane, atât ale artistului cât și a oamenilor în general.

„Istoria oamenilor este într-o mare măsură şi o istorie a cailor. Doar că de cele mai multe ori cronicile nu-i pomenesc decât pe oameni, şi asta face ca istoria să fie nu numai nedreaptă, dar, adesea, neelucidată” (Varujan Vosganian, 2009). Cred că maestrul Corneliu Dumitriu pictând caii a căutat să răzbune această absență menționată de scriitorul Varujan Vosganian. Și cât de bine a reușit!

De altfel și titlurile tablourilor surprind cu siguranță stările artistului prin confundarea personificată cu cele ale cailor zugrăviți pe pânze: Democrație (poate nu știați dar pictorul a fost unul din revoluționarii botoșăneni în 1989); Tăinuire (un grup de cai par a pune ceva la cale într-o imagine expresivă în care parcă se aud șoaptele lor); Solidaritate (caii sunt mult mai solidari decât oamenii reiterând forța de grup); Neliniște (pe un fond cenușiu parcă se întrevede îngrijorarea pentru ceva ce se va întâmpla); Tandrețe (ce sentiment frumos să poți exprima prin forța cailor tandrețea); Tinerețe (nostalgia după o vârstă în care se văd arcuirile tinerești ale acestor animale și roșul care parcă îi dinamizează); Libertate (o calitate care revine obsesiv și la păsări dar aici la cai se observă entuziasmul de a fi liberi și a alerga în buestru); Frăția (forța solidarității prin contopirea în trup și suflet); Unicornul (fascinația către puritate) etc.

Interesante sunt culorile în care sun pictați caii. Acestea diferă de la nuanțe de albastru, poate cu trimitere către azuriul cerului, la nuanțe mai închise de maro, negru, albastru închis sau alb cu gândul spre inocență și chiar roșcat sau tușe de roșu pentru a sublinia mai bine anumite contururi. Dincolo de acest amalgam de culori, și care cu siguranță se corelează cu anumite stări sufletești ale artistului, ceea ce surprinde la caii maestrului este linia desenului: aproape mai tot timpul cabrați, în mișcare, cu gâtul arcuit și coama prelungă, picioare elegante, capete maiestuoase care dau impresia că trupul calului este o prelungire firească. Atâta mișcare și dinamică exprimă aceste tablouri încât observatorul este țintuit în admirație de această energie picturală.

În multe culturi, păsările simbolizează noi începuturi și libertate. La modul general, picturile cu păsări sunt la fel de diverse ca și speciile de păsări în sine. De la cele abstracte la cele fotorealiste, fiecare stil aduce o experiență vizuală unică și o valoare estetică plină de sens.

Păsările au o încărcătură simbolică extrem de puternică în tradițiile populare din întreaga lume. În America de Nord si în mitologia indiană, acestea sunt considerate suflete îndepărtate sau mesageri spirituali. În creștinism, păsările pot reprezenta pacea sau pot fi folosite pentru a simboliza un suflet mântuit.

În textele vedice vechi, pasărea este considerată simbol al „prieteniei pe care o au zeii față de oameni” (J. Chevalier, A. Gheerbrant, 1994). Simbol al sufletului, pasărea joacă un rol intermediar între pământ şi cer. Omul aspiră la libertatea păsărilor care brăzdează inconfundabil cerul.

Păsările artistului sunt reprezentate mult mai abstract. Stilizarea păsărilor la Corneliu Dumitriu prin linii diverse par să facă trimitere la păsările iremediabile ale lui Constantin Brâncuși.

Un critic de artă făcea referire la păsările lui Corneliu Dumitriu și spunea că unele din ele par că se prăbușesc. Libertatea artistului se confundă uneori cu libertatea păsărilor dar dacă acestea lasă senzația că sunt în amurg (așa cum spune și titlul unui tablou), mesajul transmis nu este unul defetist ci mai degrabă face trimitere inevitabilă la pasărea Phoenix. Este vorba de o regenerare artistică și cred că expoziția de astăzi este o Pasăre Phoenix în cel mai profund sens artistic.

Și titlurile pentru păsări sunt elocvente: Criza (și în libertate apar inevitabile crize sau în viață, câte crize nu apar?); Vis de pescar (în care o pasăre pictată în albastru se suprapune pe un fond cu niște culori calde în care domină nuanțele de galben în care ar dori să ne transmită un optimism nemărginit); Povara mândriei (prin câteva tușe cu niște culori mai triste transpare regretul acestui păcat capital care este mândria); Cercetașul (semnifică o căutare permanentă a artistului, prada fiind unul din subiectele după care să se inspire); Pasărea vieții (sau Amurg pare a fi o replică după cercetaș dar în nuanțe de alb, ceva mai docilă și care parcă își acceptă destinul, planând către o destinație prestabilită) (oarecum predestinat acest amurg); Aripi (sugerează o zbatere care arată forța eliberării); Lumina înaltului (azurul libertății absolute surprinde prin jocul de culori care ne trimite cu gândul către o auroră boreală); Aripi înghețate (o lucrare mai defetistă și care parcă sugerează îngrădirea libertății de a crea); Plutire (între nori și pământ plutește totuși o speranță); Păsări în furtună (magistral acest tablou care arată practic lupta pentru viață); Duminica (ziua biblică a repausului total într-o iarnă de poveste cu niște vrăbiuțe care transmit prin gingășia lor multă pace); Omagiu zborului (viața noastră este un zbor chiar dacă uneori acesta este mai dificil); Orizont roșu (între păsări și apusul Soarelui s-a creat o relație ombilicală care contribuie la admirația frumosului); Plumb (respirația bacoviană se impune prin acea senzație de prăbușire și în care destinul est implacabil); Epuizare (expresivitatea desenului care arată o stare și care sugerează subtil și o poziție de rugă pentru salvare); Cochetărie (este oarecum un tablou neobișnuit prin trimiterea subtilă către Salvador Dali).

Caii și păsările lui Corneliu Dumitriu sunt o odă dedicată omului, o ofrandă depusă pe altarul neobosit al artei și care ne introduc în acea stare de grație, de care noi pământenii avem atâta nevoie.

Pentru nemurirea artistului și pentru o lume mai bună!

Prof.univ.dr. Corneliu IAȚU