Ziua Mondială a Prematurității: Peste 100.000 de lei pentru spitalizarea unui copil prematur la Botoșani!

Cel mai mic prematur născut anul acesta, la Botoșani, a cântărit 870 grame.

Pe 17 Noiembrie sărbătorim ziua mondială a Prematurității. Pentru că prematuritatea nu este rară. Este reală.

30-40 % din nașterile premature încep spontan fără avertisment. 25-30% se întâmplă după ruperea prematură a membranelor. 30-35 % au cauze care pot fi prevenite în timpul sarcinii.

Și unele nu au nici o explicație, doar se întâmplă. Fiecare reprezintă un bebeluș care luptă pentru mâine și trebuie să trăiască.

Luna Noiembrie este pentru conștientizarea prematurității și identificării cauzelor prevenibile. Fiecare zi în plus petrecută de un copil în mediu natural crește speranța de viață a nou-născutului.

 

În anul 2025, la nivelul Secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, în primele 10 luni, s-au născut 1897 copii. Dintre aceștia, 185 de copii au fost născuți prematuri, un procent de 9,7% din totalul nou-născuțiilor.

500 de copii, din totalul de nașteri, au avut nevoie de Terapie Intensivă Neonatală. 20 de nou-născuți au necesitat ventilație mecanică pe sonda de intubație, din care 10 nou născuți prematuri.

Cel mai mic prematur născut anul acesta a cântărit 870 grame. Cel mai mic prematur ingrijit la nivelul Secției de Neonatologie a cântărit 460 grame la naștere și a scăzut până la 390 grame.

Cea mai lungă spitalizare a unui copil prematur a fost de 76 zile. Cel mai mare decont al unui nou născut prematur 104 681 lei.

Duminică, 16 noiembrie, copiii născuți prematur au fost sărbătoriți în cadrul Secției de Neonatologie de la Botoșani. Cu ocazia întâlnirii a fost sărbătorit 1 an de viață al unui copil prematur, Elena Maria.

Ziua de 17 NOIEMBRIE este și despre mamele de copii prematuri, firave lângă incubatoarele uriașe, sperând la un miracol.

Ele își văd copilul în primele zile în acea cutie din sticlă, îmbrăcat în cabluri, și speră în fiecare zi la un miracol.

Și lângă ele se află personalul medical.

Pentru noi, fiecare copil prematur nou ajuns în terapie intensivă devine copilul nostru. Și suferim, și ne rugăm, și plângem, și murim un pic lângă fiecare. Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viață, iar dacă peste ani ne întâlnim cu ei pe stradă, retrăim orele și zilele în care nu ne-am putut desprinde de lângă incubatorul lui, unde am numărat fiecare respirație și fiecare bătaie de inimioară. Și câteodată nu mai putem, uneori plângem în drum spre casă sau oriunde, iar a doua zi o luăm de la capăt cu alte vieţi micuţe”, a precizat dr. Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Maternității din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Misterele Botoșanilor - Un medic în folosul săracilor: ”Distinsul și preastimabilul” Ștefan Hasnaș

astăzi, 12:31

Ștefan Hasnaș s-a născut 27 decembrie 1847 (după alte surse, în 1846) și a trecut la cele veșnice în data de 22 septembrie 1898. A fost căsătorit cu Zoe Urlățeanu care, la data d...

175 de ani de istorie a pompierilor și o investiție pentru următoarele generații la Dorohoi!

astăzi, 11:48

În acest context aniversar, pompierii de la Detașamentul Dorohoi primesc și o veste o veste importantă: clădirea în care își desfășoară activitatea de peste 50 de ani va fi r...

Botoșani, în topul celor mai bune brânzeturi din România. Cum le deosebești pe cele autentice de falsuri!

astăzi, 11:17

De la telemeaua maturată în saramură și brânza de burduf din Munții Carpați până la cașcavalurile maturate luni întregi, oferta este impresionantă. Problema este că pe...