Pe 17 Noiembrie sărbătorim ziua mondială a Prematurității. Pentru că prematuritatea nu este rară. Este reală.
30-40 % din nașterile premature încep spontan fără avertisment. 25-30% se întâmplă după ruperea prematură a membranelor. 30-35 % au cauze care pot fi prevenite în timpul sarcinii.
Și unele nu au nici o explicație, doar se întâmplă. Fiecare reprezintă un bebeluș care luptă pentru mâine și trebuie să trăiască.
Luna Noiembrie este pentru conștientizarea prematurității și identificării cauzelor prevenibile. Fiecare zi în plus petrecută de un copil în mediu natural crește speranța de viață a nou-născutului.
În anul 2025, la nivelul Secției de Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, în primele 10 luni, s-au născut 1897 copii. Dintre aceștia, 185 de copii au fost născuți prematuri, un procent de 9,7% din totalul nou-născuțiilor.
500 de copii, din totalul de nașteri, au avut nevoie de Terapie Intensivă Neonatală. 20 de nou-născuți au necesitat ventilație mecanică pe sonda de intubație, din care 10 nou născuți prematuri.
Cel mai mic prematur născut anul acesta a cântărit 870 grame. Cel mai mic prematur ingrijit la nivelul Secției de Neonatologie a cântărit 460 grame la naștere și a scăzut până la 390 grame.
Cea mai lungă spitalizare a unui copil prematur a fost de 76 zile. Cel mai mare decont al unui nou născut prematur 104 681 lei.
Duminică, 16 noiembrie, copiii născuți prematur au fost sărbătoriți în cadrul Secției de Neonatologie de la Botoșani. Cu ocazia întâlnirii a fost sărbătorit 1 an de viață al unui copil prematur, Elena Maria.
Ziua de 17 NOIEMBRIE este și despre mamele de copii prematuri, firave lângă incubatoarele uriașe, sperând la un miracol.
Ele își văd copilul în primele zile în acea cutie din sticlă, îmbrăcat în cabluri, și speră în fiecare zi la un miracol.
Și lângă ele se află personalul medical.
„Pentru noi, fiecare copil prematur nou ajuns în terapie intensivă devine copilul nostru. Și suferim, și ne rugăm, și plângem, și murim un pic lângă fiecare. Pe unii îi purtăm în minte și în gând o viață, iar dacă peste ani ne întâlnim cu ei pe stradă, retrăim orele și zilele în care nu ne-am putut desprinde de lângă incubatorul lui, unde am numărat fiecare respirație și fiecare bătaie de inimioară. Și câteodată nu mai putem, uneori plângem în drum spre casă sau oriunde, iar a doua zi o luăm de la capăt cu alte vieţi micuţe”, a precizat dr. Carmen Zaboloteanu, șefa Secției de Neonatologie din cadrul Maternității din Botoșani.