Ce mai avem de îmbrățișat? Cât de importantă este îmbrățișarea la vremea ei? Din ce îmbrățișări trebuie să ne smulgem și ce ar mai trebui să îmbrățișăm astăzi? Cum sunt văzute toate acestea din perspectiva unui fost judecător care, după decenii de magistratură, a ales un alt drum?
Natalia Roman, fost președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), a dezvoltat în ultimii ani un proiect pe care îl susține cu entuziasm nu doar întru educarea copiilor, ci și întru prezervarea unei relații umane calde și firești.
În prezent, Natalia Roman este președinta Asociației “Îmbrățișează-mă“. Invitată la prima ediție a Dezbaterilor ”Pe drept cuvânt”, inițiate și dezvoltate de avocatul Florentin Țuca, originar din Botoșani, fosta judecătoare a susținut o emoționantă pledoarie pentru îmbrățișare. Mai exact, tema propusă a fost despre ”Importanța îmbrățișării la vreme sa”.
Natalia Roman și-a prefațat intervenția cu versetul din Ecleziast: ”O vreme este să îmbrățișezi și o vreme este să fugi de îmbrățișare”.
Prin urmare, a întrebat și ne-a întrebat președinta Asociației ”Îmbrățișează-mă”, ce ar fi de îmbrățișat astăzi, în realitate zilelor noastre? Și, mai ales, din ce îmbrățișări ar trebui să ne smulgem, de ce îmbrățișări ar trebui să fugim?
Încercând să ofere un răspuns la întrebarea ”Ce ar fi de îmbrățișat”, imaginea cea mai grăitoare oferită de Natalia Roman participanților la Dezbaterile ”Pe drept cuvânt” a fost cea a celor doi mai apostoli ai creștinătății, care în iconografia creștină apar îmbrățișați, Apostolul Petru și Apostolul Pavel, dându-și îmbrățișarea cu sărutare sfântă.
”Găsim multe referințe în Noul Testament, în zicerile apostolilor, care ne îndeamnă și pe noi să ne îmbrățișăm unii pe alții cu sărutare sfântă. Așa că primul lucru pe care în realitatea de astăzi ar trebui să îl îmbrățișăm este credința. Credința adevărată, nu cea venită pe diverse căi și sub diverse forme asupra noastră, străină de neamul acesta, străină de tradiția și istoria noastră”, a spus Natalia Roman.
Apoi, mai concret, ar trebui să ne îmbrățișăm la propriu unii pe alții. ”Dar, întrucât mi-am completat studiile și cu unele din Psihologie, pot să vă ofer câteva cuvinte despre beneficiile îmbrățișării asupra sănătății fizice, mentale și emoționale. Se spune că îmbrățișarea reduce stresul, relaxează corpul, reduce durerea și stimulează empatia, ameliorează depresia și afecțiunile neurovegetative, îmbunătățește starea de spirit și echilibrează sistemul nervos, îmbunătățește sănătatea inimii, stimulează sistemul imunitar”.
Fosta judecătoare a așezat în atenția participanților la dezbateri o avertizare necesară: beneficiile îmbrățișării nu pot să vină decât în cazul acelor îmbrățișări directe, făcute în persoană! ”Aceste beneficii nu există în cazul îmbrățișărilor virtuale ce vin prin emoticoane, reels-uri sau alte forme de transmitere la distanță. De asemenea, nu aduc beneficii nici îmbrățișările la care suntem îndemnați de terapeuți, de îndrumători spirituali, cele prin imaginație. Nu se califică nici îmbrățișările pandemice, și vreau să ne amintim de acele îmbrățișări cot încot sau împachetați și înfoliați în diverse perdele sau costume care nu asigurau o atingere fizică”.
Natalia Roman a amintit cum, în anii pandemici, un gest atât de firesc, de natural, a trecut la propriu în zona infracțională. ”O îmbrățișare în perioada în care legislația impunea distanțarea socială, evident și fizică, o îmbrățișare ar fi zădărnicit combaterea bolilor. Atunci m-a bucurat faptul că cei care au gestionat situația nu au putut să combată îmbrățișarea. Din punctul acesta de vedere, aș putea spune că am fost învingători”.
Ce ar mai trebui să îmbrățișăm astăzi?
”Ar trebui să îmbrățișăm din nou valorile, cultura, tradițiile, căci fără rădăcini nu avem cum să rezistăm. Un popor care încetează să mai fie interesat de adevărurile lui și adevărurile omului este condamnat la moarte. Ar trebui din nou să îmbrățișăm profesorii și școala. Pentru că este cel mai bun mijloc de prevenție a tuturor relelor care se întâmplă astăzi cu copiii și cu tinerii. Un sistem de educație reclădit pe valorile lui fundamentale ne-ar da și nouă, ca părinți, mai multă siguranță, pentru copiii noștri”.
Însă nu se poate face nimic fără implicare, asumare și mai ales responsabilitate. ”Imperativul major este să ne apropiem de copiii noștri și să devenim un scut și o pavăză, pentru că ceea ce vine astăzi spre ei este extrem de grav și în același timp greu de gestionat”.
Fostul magistrat a avertizate asupra unul lucru tot mai apăsător al societății actuale: de la vârste de 8-9-10-11 ani, copiii ajung să se confrunte cu probleme existențiale care nu ar trebui să vină la această vârstă în viața lor. ”Pentru că nu au resursele interioare să le facă față. Sexualizarea precoce, consumul de tehnologie, consumul de droguri, sunt fapte comune astăzi. Iar noi, ca adulți, alegem să nu ne uităm la ele, alegem să nu vedem dimensiunea acestor flageluri care mutilează la propriu nu doar corpurile, ci și sufletele și mințile acestor copii. Este foarte greu să îți revii, după o astfel de experiență, și ca adult, nu ai cum să treci peste ea din postura de copil de 8-9-10 sau 11 ani”.
În urma experienței acumulată în instanțe, Natalia Roman a adus în discuție și gravele probleme de legislație, de autoritate. ”I-am chestionat pe colegii care lucrează la DIICOT în cauze diverse, de la pornografie infantilă la consum de droguri, iar ceea ce am aflat pe mine, ca om care a lucrat peste 25 de ani în sistem, m-a înspăimântat. Nu am realizat dimensiunea acestui fenomen. Noi nu aflăm despre aceste lucruri în spațiul public, pentru că nu discutăm problemele acestea în mod serios”.
Și asta întrucât, spune președintele Asociației ”Îmbrățișează-mă”, singurul instrument pe care s-au gândit autoritățile să îl acceseze când a fost vorba de consumul de droguri a fost majorarea pedepselor. ”După ce că am închis închis ochii și am permis ca drogurile să ajungă la copii cu ușurință, și autoritățile sunt conștiente de acest lucru, nu am putut ține sub control rețelele de traficanți de droguri - având șapte servicii secrete care gestionează securitatea și internă și externă a României -, și singurul lucru pe care ne-am gândit să îl facem a fost să îi prindem pe acești copii și să îi aruncăm în închisoare. Atât putem noi, ca adulți, astăzi. Am permis să ajungă în fața copiilor noștri și să le creăm un prezent care seamănă mai degrabă cu un iad și apoi ne tragem în lături și spunem că nu avem ce să facem. Că, nu-i așa, așa este și în America, așa este peste tot. Nu am strivit primii germeni ai acestei ideologii și acum ei s-au transformat în niște balauri cu care ne este foarte greu să luptăm”.
Ce se poate face?
Lupta trebuie să fie dusă pe toate planurile, nu doar în sistem juridic sau educațional. Și, pentru că în Aula Bibliotecii centrale Universitare din București s-a aflat și Părintele Iustin Miron, de la Mănăstirea Oașa, Natalia Roman a menționat că ”părinții de acolo dezvoltă și desfășoară de ani de zile programe prin care le redau acestor copii comunitatea pe care ei nu o mai au în familie, în localitățile în care trăiesc, în jurul bisericii din mijlocul comunității respective”.
Despre îmbrățișările de care trebuie să fugim
”Aș vrea să fugim și să ne smulgem din strânsoarea ideologiilor activismului moral, a nihilismului, a neo-marxismului și a corectitudinii politice, aș vrea să ne smulgem cât mai putem din rețeaua tehnopolisului care începe să ne înglobeze viețile personale, profesionale și întregul spațiu public, dezumanizându-ne. Să ne smulgem și să fugim de îmbrățișarea acelor specialiști care își folosesc toată cunoașterea profesională și cunoștințele ca pe o armă pe care o îndreaptă asupra semenilor lor care le sunt pacienți, justițiabili, elevi, studenți”, a rostit Natalia Roman.
Și tot nu ar fi de ajuns! Pentru că ”e vremea să ieșim din îmbrățișarea mediocrității, a minciunii și a ipocriziei, a controlului și influențelor obscure ce au pus stăpânire pe spațiul public”.
Dacă în comunism adevărul era atacat direct pentru a fi ucis, extirpat, zdrobit, acum adevărul a devenit irelevant. ”Nu mai crezi azi pe nimeni, adevărul nu ține de foame. Și fiecare este cu adevărul lui, cam aceasta este ideologia vremurilor de acum. Însă doar pe adevăr se pot clădi competența și virtuțile, și nu pe propagandă”.
În plan personal, ”e vremea să mai fugim din îmbrățișarea comodității și a confortului letargic, a vieții de zi cu zi trăită fără scop și fără direcție”.
Concluzia transmisă de fostul magistrat duce, din nou, la Adevăr. ”Există o singură cale pentru a ne elibera din aceste false, otrăvitoare și sufocante strânsori: să îmbrățișăm cu toată ființa noastră Adevărul. Pentru că Adevărul este singurul care ne face liberi și este și cel care rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”.
