Devine redundant și gratuit să mai stârnim aripile poeziei în vremuri în care se vorbește mai mult despre bani, politică, afaceri, profit, nu-i așa? Și totuși, cine se teme de poezie? De meditație, de rugăciune?
"La ce bun poeții în vreme de restriște spirituală", se întreba Friedrich Hölderlin acum mai bine de un secol și jumătate. Și vorbim despre un poet care trăise în timpul gloriei lui Goethe, în timpul miraculos al lui Beethoven. Câteva decenii mai târziu, venea rândul mirărilor lui Rimbaud: "La ce bun o lume modernă, dacă ni se servesc asemenea otrăvuri?"
Putem așeza poezia drept pavăză sufletului în vremuri de restriște, fie că ne gândim la comunism, fie că avem în față un capitalism agresiv, acaparator, nimicitor. Iar dacă privim poezia ca stare de spirit, meditație, rugăciune, e de ajuns să așezăm dinainte omul copleșit de griji, amenințat veșnic de sărăcie, manipulat și controlat de un sistem tot mai apăsător.
Ne întoarcem la restriștea anilor 50, când pentru o poezie se făcea pușcărie grea și chiar se murea. Poetul Vasile Militaru a murit în 1959, în închisoarea Ocnele Mari, după ce fusese condamnat la zeci de ani de închisoare (ultima dată avea, la data condamnării, vârsta de 74 de ani!). Arestat din cauza poeziilor sale şi a refuzului de a scrie pentru comunişti ("În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul"). Torturat şi slăbit trupeşte mai ales din cauza vârstei, moare la 18 zile de la pronunţarea sentinţei. "Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu nu am pierdut nimic". Speriată că poeziile îi vor supraviețui, Securitatea a ars toate manuscrisele pe care le-a găsit în casa lui Vasile Militaru (un foc uriaş în curte, în faţa soţiei poetului). Vasile Militaru este cel care în 1940, când Armata Română a trecut Nistrul, scrisese poemul “Epopeea Stalingradului”. Cel care a scris versurile celebrului poem "A venit aseară mama", poezie atribuită zeci de ani lui George Coşbuc. Poezia a fost dedicată de Vasile Militaru prietenului său, George Enescu, despre care se spune că ar fi compus apoi muzica pentru aceste versuri.
Sau soarta tragică a lui Radu Gyr, care ne-a lăsat cel mai complet "manual al rezistenței prin poezie".
Să ne mai amintim aici și de teroarea abătută asupra intelectualilor și de teribilele procese ale Lotului Noica-Pillat, care au produs efecte grotești (ani de pușcărie, muncă silnică, interdicții peste interdicții).
Ana Blandiana povestește că, în anii 50, un propagandist ne vorbea despre inutilitatea lui Eminescu în zorii noii societăți de aur: "Încet, încet, Eminescu va dispărea din conștiința poporului român" - cuvintele erau spuse de Ion Vitner, un reprezentant de seamă al realismului socialist și proletcultismului. Articolul său, publicat în 1947 în revista Contemporanul, purta titlul "Poetul culorilor sumbre". În acel articol, Eminescu nu era doar contestat, ci și declarat nebun și acuzat ca fiind "un caz tipic de intelectual în derută, care în ura sa împotriva burgheziei, în loc să utilizeze armele claselor de jos, utilizează armele marii latifundii. [...] Mesajul său poetic... este mesajul unei clase decadente, agonice...". Să mai spunem că același Ion Vitner, în anul 1948, își face loc în Universitatea București, unde îl înlocuiește pe George Călinescu. Misiunea lui Vitner: crearea și impunerea noii intelectualități în locul celei învechite.
Să ne mai ațâțăm vremurile, precum Hölderlin odată, cu întrebarea "La ce bun poeții…"?
"Se știe ca poezia a luat naștere din rugăciune", spune George Popa, și astfel ne întoarcem în intimitatea spiritului. Și nu întâmplător specialiștii în neuroștiință vorbesc adeseori despre efectele meditației, ale rugăciunii și poeziei asupra creierului uman. De altfel, cercetătoarea Sara Lazar, de la Universitatea Harvard, a demonstrat că putem schimba creierul doar prin activitatea minții. Mai exact, spunea Sara Lazar, introspecția crește cantitatea de materie cerebrală (celulele materiei cenușii și celulele materiei albe). De asemenea, viața spirituală, poezia, rugăciunea și meditația, spun concluziile cercetătoarei americane, diminuează în densitate nucleul amigdalian, care are un rol determinant în agresivitate și frică.
Nu este întâmplătoare preocuparea asupritorilor în a suprima în primul rând poeții, poezia, cultura. Calmul minții, o interiorizare profundă înseamnă un om stăpân pe propriile reacții.
Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, președintele Societății Române de Neurologie, dă mărturie despre fostul său profesor, Silviu Poenaru, care era procupat de medicina integrativă. Silviu Poenaru lucra la un studiu numit "Psihologia spațiului și timpului", în care vorbea despre sindromul ogarului. "Mulți dintre noi ne aflăm în această situație în viața cotidiană. Mereu suntem fugăriți, fugim după ceva care să ne asigure supraviețuirea. Nu mai reflectăm, nu mai medităm, nu mai citim poezie, nu ne mai rugăm", spune Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru. Acest sindrom al ogarului era foarte bine cunoscut de sistemele totalitare. De multe ori suntem puși artificial în această situație, pentru că un om fugărit nu mai are timp să mediteze, să reflecteze, devine ușor manipulabil, răspunde ușor la comenzi, la false zgomote, ne mai avertizează profesorul Băjenaru.
La ce bun poeții, la ce bun cultura, rugăciunea, meditația, reflecția în vremuri de restriște? O întrebare la care răspundem fiecare dintre noi, după o atentă observare a ceea ce se întâmplă în universul nostru intim. Avem nevoie, înainte de toate, de o cultură a vieții, numai astfel ne vom opri din fuga ogarului, numai astfel vom identifica manipularea, vom scăpa de frică și nu vom cădea pradă agresivității, furiei și propriilor angoase.
Și vom înțelege de ce comuniștii au pus gratii poeziei, au torturat poeții și ne-au așezat în față păpuși versificatoare menite să proslăvească lumea nouă și "omul nou". Întâmplările, cu grotescul lor, sunt mult prea aproape de noi pentru a mai folosi scuza că nu am știut sau că am fost din nou păcăliți.
