În ultima săptămână, în câteva clase ale unei școli din București se întâmplă un eveniment major și imposibil de descifrat: în câte o clasă oarecare, în câte o bancă, mereu aceeași, au început să crească flori. Nu sunt flori de sezon, sunt amestecate și răsar în dezordine fără să dea niciun semn premonitoriu. Într-o zi tufănele, în altă zi ghioceii sau trandafiri portocalii sau iriși, dar mai ales crini albi.
Au încercat oamenii de știință din școală să afle misterul: doamna consilier școlar și-a pus ochelarii și a privit floarea fix câteva minute, ca într-un experiment mental de succes. Și floarea s-a oflit pe loc de rușine. Asta nu a împiedicat banca să dea naștere, a doua zi, unei specii noi, mult mai reușite decât cea dinainte.
Apoi profesoara de chimie împreună cu domnul de fizică au rostit în duet niște incantații, formule speciale potrivite cu evenimentul. Tabla e martoră fiindcă nimeni nu și-a permis să șteargă niciun detaliu al minunatei lor implicări în descifrarea misterului. Iarăși nimic, natura își intra în drepturi în prima bancă, orice schemă ar găsi managerii. Au fost aduși chiar și polițiștii de proximitate, care s-au încruntat, și-au aranjat șepcile, s-au răstit puțin la bănci și au plecat val vârtej înapoi la secție unde îi chema, neîmbânzită ca în fiecare zi, datoria. Și prin ruinele din pupitrul știut, prin crăpăturile din lemnul înnegrit, apărea mlădița firavă a unei alte și alte plante îmbobocite.
Cu mana stângă ți-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiților gutui
si de-aș putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
L-am urmărit în tăcere un timp și, când insistența mea a fost remarcată de el, nu și-a plecat ochii. Era modul lui de a confirma. Băiatul din ultima bancă și fata timidă și cu codițe din fața catedrei, fata silitoare, fata bine crescută care scotea în fiecare dimineață din servietă o carte și un măr. În pauze citea și mânca mere, iar zgomotul fructului umplea zidurile de emoție fiindcă de acolo, din paginile parcurse cu răbdare zilnic ieșeau tot felul de eroi, tot felul de destine își aflau drumul, iar lumile acelea păreau că au un sens. Băiatul aștepta în partea cealaltă a coperții, aștepta cu răbdare. Un zâmbet sau, dacă în ziua aceea trăsese lozul câștigător, un cuvânt sau chiar o frază. Și florile creșteau în banca ei. Și ea începuse să le aștepte.
Spectatorii grăbiți ne-ar întreba pe noi, pentru că cei doi protagoniști sunt prea ocupați cu merele, cu zâmbetele, când se mai întâmplă ceva, când bulgărele de zăpadă o ia la vale cu talent. Îl știm cu toții pe băiatul din ultima bancă, îi cunoaștem neastâmpărul și freamătul buzelor neliniștite și nimeni nu poate să creadă că el, vestitul baiat din ultima bancă, nu face o schemă pentru a grăbi evenimentele. Undeva, în aer, cânta un canar nevăzut. Undeva, în ei, stătea siguranța că și mâine, și poimâine și mereu își vor zâmbi. Iar spectatorii nu pot schița nici măcar o ironie fiindcă, vă amintiți? Nimeni nu știe până la urmă de unde vin florile, cum de banca are atâta forță vitală încât înmugurește zilnic. Doar Poetul poate descrie:
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte si înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
si deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
Soarele de dimineață trece prin perdea și intră în clasă. Pare o zi ca oricare alta. Și totuși... e diferită. Începând de azi misterele au fost dezlegate, florile rupte și puse în glastre unde mor sufocate. Și toată realitatea zace ordonată într-un tabel, cum altfel dacă nu statistic.
În coloana din stânga se observă vârsta medie pentru România când adolescenții au avut prima relație sexuală (este muuult mai ridicată decât afară, aproape 16 ani, ceea ce denotă...), apoi câți au utilizat prezervativ.
Tineri activiști dezinvolți trasează scheme pe tablă, explică și aduc lumină în obscurantismul desuet al unor simțiri adolescentine.
Se discută focusat despre drepturi reproductive, despre adolescența care începe la 10 ani, despre nevoile sexuale și hormoni, despre complicatele identități multiple, despre ce sunt aceia transgenderii. Despre gândire critică, comunicare, dezvoltare și deprinderi de a lua decizii autonome.
Unul dintre copiii din sală observă că ultima dată când a auzit despre biosecuritate, bunăstare și asigurarea reproducerii a fost cu ocazia Săptămânii altfel, când au vizitat o fermă de bovine. Se râde subțire, apoi mentorul de la ONG-ul Open Mind intervine grațios: Ok, nu este nimic greșit să vorbim de nevoi asemănătoare la bovine și oameni, diferența ține de evoluție, nu de esență. Guys, totuși drepturile animalelor, așa cum ați învățat la orele de cultură civică, sunt o categorie distinctă față de drepturile copilului. Spre exemplu: la animale vorbim de o funcție reproductivă, care asigură, potrivit normelor europene, șeptelul necesar unei afaceri de succes. Dar voi dispuneți de drepturi reproductive, ceea ce vă asigură beneficiul de a solicita și a primi asistență medicală pentru a îndepărta consecințele neplăcute ale unei sarcini. Consultațiile medicale sunt confidențiale și medicii sunt obligați de lege să nu anunțe părinții dacă voi solicitați asta.
Copiii aprobă satisfăcuți: vaca nu poate renunța la sarcină, ei da.
Se deprinde arta negocierii unei relații. Atmosfera se încălzește și de afară se aude sprințară maneaua lui Florin Salam:
Pustoaico, tu ești așa de rea,
Vreau să știi puștoaico, că nu vei scăpa,
O să ajungi, curând la mâna mea
Si dai de, si dai de mare belea.
Nu sunt rea, sunt șmekeriță
Si știu sa ma fac iubită
Hai să facem o încercare
Să vedem care-i mai tare.
Activistul de la Open Mind continuă, sigur pe el: „Nu este nimic rău, așa cum ați fost învățați de părinți, să faceți avansuri sexuale unei fetițe sau unui băiețel, fiecare după cum simte. Asemenea gesturi se fac însă cu delicatețe, ținând mereu seama de drepturile și dorințele celuilalt. Dacă ea spune NU, atunci înțelegi că e nu. Și cauți alt partener/parteneră”.
În urechile vechii noastre cunoștințe, băiatul din ultima bancă, bubuie pe neașteptate versuri dintr-un poet atât de vechi că pare la ani-lumină depărtare de ei:
Mă învelesc de frig într-o speranță
cum se-nvelește soba nou zidită
în reliefuri de faianță
cu focul pururi logodită.
Ce este acel foc ce îi cuprinde toată Ființa și căruia simte că nu i se poate opune? De ce oare Ea a izbucnit acum în plâns și și-a acoperit fața cu mânuțele?
Simte că podeaua a devenit de plumb și precum un imens magnet i s-a lipit de încălțări și acolo l-a țintuit. Primește absent câteva balonașe colorate desumflate. Tânărul i le îndeasă în pumn și îi șoptește încurajator: „Îți vor fi de folos!”
Pereții albi și tavanul înalt al sălii reverberează cu ecou verdicte științifice:
„Anii adolescentei sunt priviți ca o perioadă de explorare. Băieții și fetele vor începe să iasă împreună. Relațiile sexuale reprezintă o parte a procesului de explorare a relațiilor sociale si a dezvoltării simțului propriului corp. Există o părere generală potrivit căreia începerea vieții sexuale nu este dăunătoare în niciun fel. Dacă două persoane sunt de acord să facă acest lucru, atunci nimeni nu are de suferit”.
***
Zburdalnicul nostru prieten este abătut de câteva zile, de când a simțit că ceva în interiorul Ei s-a rupt iremediabil. Îi evită privirile, dar astăzi s-a oprit în dreptul lui, a zâmbit convențional și i-a mărturisit frust: Nu sunt pregătită pentru o relație! Apoi continuă cu dezinvoltură: „Am să-mi satisfac latura emoțională a personalității când mă voi echilibra hormonal. Am discutat și cu mama și am stabilit de comun acord că nu este momentul să-mi încep viața sexuală”.
Inima lui zvâcnește rănită și nu-și poate scoate din minte vocea amplă a fermierului: „Pentru prevenirea fecundării înainte de termenul optim se recomandă întreținerea separată a vițelelor și tăurașilor începând cu vârsta de 5 luni. În condiții normale de creștere maturitatea fiziologică la vițele în funcție de rasă apare la vârsta de 15-18 luni, iar la tăurași – la 14-15 luni. La această vârstă, vițelele și tăurașii încep să fie folosiți pentru reproducție”.
Fuge, fuge nebun plângând în hohote. Nu știe pentru ce plânge fiindcă nu are amintiri. Poate un spectator mai aprig ar spune că acei criminali de suflete nu l-au lăsat să treacă măcar prin acea întâmplare simplă, de a sta pe acea bancă „tâmplă fierbinte lângă tâmplă”. Inocența lui ucisă nimeni nu o va traduce în versuri clasice:
Acum, nimic nu-mi poate-aduce înapoi
Splendoarea-n iarbă trăită de noi doi
Nu vom jeli a florii măreție
Putere vom găsi în amintirea-i vie.
Post Scriptum
Textul de mai sus nu este ficțiune sau pamflet. Este realitatea dureroasă a uciderii programate a sufletelor copiilor noștri de activiști care au primit permisiunea prin legi, ordine și regulamente.
Părțile se desfac; centrul nu le mai poate ține;
Anarhia se răspândește în lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze - pretutindeni
Păstrarea inocenței devine inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloșii sunt plini de pasiuni intense.
(William Butler Yeats)
Prof. Ioana NANCU