Cum să fie însă viaţa unui om pentru care aceste sfaturi sunt literă de lege, care dăruieşte în loc să ceară, care şterge lacrimi, mângâie frunţi necăjite şi hrăneşte din puţinul lui guri flămânde. Că tot suntem în plin Crăciun, am considerat că este momentul cel mai potrivit ca "Oameni şi meserii" să găzduiască şi meseria de preot, de slujitor al Domnului în adevăratul sens al cuvântului.

Părintele Vasile Găină se declară un om simplu, un popă de ţară fără mari pretenţii. Însă ceea ce face părintele Vasile Găină a depăşit de mult graniţele judeţului. De 11 ani slujeşte la Codreni, un sătuc din comuna Coţuşca, aruncat ca într-un colţ de lume. Înainte fusese preot la Ştefăneşti, dar Dumnezeu avea alte planuri pentru el, aşa că i-a arătat drumul către o parohie mică şi săracă material. "60 de familii, din care jumătate sunt văduvi şi văduve", spune părintele Vasile.

De mai bine de trei ani construieşte case pentru năpăstuiţi, hrăneşte copii săraci, numărul gurilor flămânde nefiind niciodată mai mic de 20, mângâie şi salvează mame dărâmate de suferinţă, de durere. A adăpostit familia lui Clement, cu trei fetiţe ca florile şi un băieţel năzdrăvan. Apoi a scos din vatră copiii Brânduşei şi i-a culcat în paturi, într-o casă nouă, după ce strigătul lui de ajutor a fost auzit de oameni cu suflet şi cu religii diferite, care au pus mână de la mână şi au ridicat două căsuţe de-o parte şi de alta a închipuirii de casă în care se înghesuiau 14 suflete. A salvat apoi destinul unei mame care în urmă cu doi ani, de Crăciun, era salvată de medici după ce fusese înjunghiată de soţul ei. Şi nu doar ea a fost salvată, ci şi pruncul pe care îl purta în pântec.

Despre Florica, cititorii Ştiri.Botoşani.Ro au aflat atunci când o mână de oameni au continuat ajutorul dat de alţii şi i-au umplut casa cu cele trebuincioase. Pentru toate acestea, părintele Vasile are numai cuvinte de mulţumire. Ceea ce face el, însă, este "normalul" pe care Dumnezeu i-l cere de când e preot.

Ce înseamnă meseria de preot? "Înseamnă jertfă, jertfă dusă la extrem. Înseamnă că te jertfeşti pentru cei din jurul tău. Să fii bun, să fii blând, dar mai ales să fii milostiv, pentru că fără milostenie, nu este iubire şi unde dragoste nu e, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, nimic nu e. Faptul că noi dăinuim şi astăzi se datorează acestui lucru, al jertfel, al dragostei şi iubirii faţă de aproape. Şi mai ales acum, când suntem în Sfintele Sărbători, este bine să ne gândim mai mult la cei în suferinţă, la cei necăjiţi pentru că Hristos pentru ei a venit pe Pământ, pentru cei bolnavi".

Parohie săracă material, bogată sufleteşte

În sătucul în care greu se ajunge chiar şi cu maşina, preotul Vasile are grijă de sufletele enoriaşilor săi şi chiar dacă sunt puţini şi sărăcuţi, sunt oameni de ispravă.

"N-aş spune că este o parohie săracă, pentru că aş greşi. Parohia este bogată în oameni cu suflet. Sunt puţini dar între aceşti puţini am reuşit să supravieţuiesc 11 ani, ba mai mult, să ajut şi pe alţii. E drept, poate mai mult decât în alte parohii, în parohia pe care o păstoresc eu sunt mai multe familii cu probleme, probleme inerente în ziua de azi. Cea mai mare e sărăcia, sărăcia care caracterizează nu doar aceste locuri, satele mai izolate, dar această sărăcie ajunge şi în locuri unde nu ne-am fi aşteptat. Mă refer la sărăcia materială, pentru că dacă ar fi fost o sărăcie duhovnicească, spirituală, n-aş fi putut realiza ce-am realizat cu o mână de oameni pe care îi am acolo".

Cu ce se ocupă acum? Cu hrănitul copiilor. Acei copii din familii sărace, în care nici sare de pus pe scrumbie nu se găseşte. I-a întâlnit prin cimitir, unde căutau lumânări pe care să le aprindă în casă. Apoi au venit la biserică. Iar el i-a primit pe toţi, i-a pus la masă şi i-a încurajat că mâine va fi mai bine.

"Din mila lui Dumnezeu, am luat-o cu începutul, cu o familie- două, acum am ajuns la şase familii cu 29 de copii în total. Aş greşi dacă aş afirma că ceva mi se datorează mie. Nu, eu doar îmi fac datoria în faţa lui Dumnezeu şi în faţa semenilor pe care Dumnezeu m-a rânduit să-i păstoresc. I-am văzut mai întâi la biserică, necăjiţi. Şi am reuşit să-i apropii iar apropierea asta s-a produs ca între fiu şi părinte. Acum, când au nevoie de ceva, nu mai au acea reticenţă, ci vin deschis, ca la tatăl lor şi-mi spun necazul. Mai ales când au nevoie de o hăinuţă, de ceva de încălţat. Vin pe zi, pe noapte, pe căldură, pe frig. Şi când îi vezi la uşă, desculţi, dezbrăcaţi, nici chiloţei nu au pe ei... aflând de aceste lucruri, mulţi oameni au sărit şi m-au ajutat pe mine, păcătosul, şi am reuşit din acele grajduri în care locuiau, le-am făcut case cu tot ce le trebuie, inclusiv fântână".

Despre Florica, părintele vorbeşte ca despre fiica lui. "Florica este un caz aparte, a fost mult de lucrat pentru că am întâlnit afronturile tocmai celui care trebuia să aibă grijă de ea, să mă sprijine. Este vorba de soţul ei. Tot fiul meu duhovnicesc este, dar săracul, din cauza băuturii, nu se poate colabora cu el. Am vrut să le facem o altă căsuţă, tot în Codreni, dar văzând că soţul Floricăi era agresiv, sărea la bătaie, am hotărât împreună cu alţi oameni de suflet să le facem o casă în altă comună. Cum două dintre fetele ei, fugite de acasă din cauza bătăilor, îşi găsiseră adăpost la Viişoara, acolo am găsit o căsuţă pe care am cumpărat-o pentru Florica şi copilaşii ei. Casa era bună, dar a fost nevoie de mai multe intervenţii. Într-un sfârşit am făcut-o locuibilă, cu ajutorul semenilor, iar Florica s-a mutat acolo cu copiii. Şi din suflet le mulţumesc tuturor celor care au venit alături de noi şi ne-au ajutat şi în continuare rămâne să le purtăm aceeaşi grijă, mai ales că este singură acolo, cu copiii. N-aş putea spune că mi-am luat mâna de pe ei, până nu-l văd şi pe ultimul copil, pe care l-am şi botezat, mare, nu voi înceta cu ajutoarele. Mulţi o condamnă că nu munceşte, dar cum să muncească biata fiinţă când ea are copii mici, iaca cel mic abia face doi ani. Şi Hristos pentru ei a venit, nu pentru cei cărora le-a dat înţelepciune sau alte daruri".

La un moment dat, părintele a fost impresionat de rugăminţile soţului Floricăi de a se împăca şi a mijlocit reîntregirea familiei, dar Florica, în ciuda naivităţii sale, a spus că-l iartă şi continuă să trăiască împreună cât timp el nu va bea. Nu a durat însă mult, iar bărbatul s-a reapucat de obiceiul consumului de alcool, scandalurile au reînceput, aşa că băieţii Floricăi au pus piciorul în prag şi i-au cerut tatălui să părăsească casa din Viişoara şi să se întoarcă la Codreni, în casa pe care ei o părăsiseră.

"Poate într-o bună zi Dumnezeu o să rânduiască cum ştie el şi o să răsară soarele şi pentru păcătoasa Florica".

Să nu judecăm!

Ceea ce însă părintele subliniază de fiecare dată este că nu este bine să judecăm, să nu ne întoarcem cu vorbe rele împotriva celor care au nevoie de ajutor.

"Mă confrunt deseori cu problema asta, când omul e tentat să judece. Dar nu, nu trebuie să judecăm pe nimeni, judecata este numai a Bunului Dumnezeu. În momentul în care noi încercăm să judecăm pe altcineva, e ca şi cum nu mai avem încredere în dreptatea lui Dumnezeu, iar judecata este un atribut Dumnezeiesc".

Şi printre atâtea griji pentru oamenii lui, părintele Vasile Găină se simte împlinit, mulţumit de ceea ce a primit până acum.

"Ce este mai bun pentru un părinte decât atunci când îşi vede copiii realizaţi? Pentru că Dumnezeu binecuvântează omul prin copii dar să nu uităm că în Sfinta Scriptură scrie aşa: "părinţii vor mânca aguridă, iar copiilor li se vor strepezi dinţii". Adică părinţii vor greşi, iar copiii vor suporta consecinţele. Chiar de când mi-am luat viaţa în piept şi mi-am asumat preoţia cu toate cele ale ei, m-am gândit în primul rând să nu aibă de suferit copiii mei şi cei din jur. Bunul Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a binecuvântat prin copiii mei- frumoşi, buni, realizaţi, băiatul este inginer, fata a terminat Geografia, şi amândoi au meserii şi pot să mă declar un om împlinit şi mulţumit sufleteşte că mi-a ajutat Dumnezeu. În iulie fac 60 de ani, dau slavă lui Dumnezeu pentru vârsta la care am ajuns, preoteasa are nişte probleme de sănătate, dar numai de sănătate avem nevoie. Chiar vorbeam cu preoteasa într-o seară şi-mi spunea: părinte, nouă ce ne mai trebuie de acum? Nu ne mai trebuie nimic, ci doar putere să o scoatem la capăt cu cei de care avem acum grijă. Noi trebuie să murim cu ei de gât, cum se spune, să nu-i lăsăm pe drumuri, fără ajutor".

Şi dacă tot veni vorba de doamna preoteasă, se cuvine să detaliem. Mariana Găină i-a fost alături părintelui Vasile de la bun început şi, în ciuda necazurilor, nu a oprit niciun moment gesturile de bunăvoinţă şi ajutor pentru cei care au nevoie. Oalele fierb pe foc mâncare pentru toţi copiii flămânzi, pentru toţi face porţii, tuturor le păstrează şi câte ceva dulce, ea împarte hăinuţele pe care părintele le primeşte.

"Preoţia de mir nu se poate fără ajutorul doamnei preotese. Noi împărţim, aş putea spune, această meserie. Ce-aş fi putut face eu fără ajutorul ei? Eu mereu sunt pe drumuri, caut ajutoare iar preoteasa acasă face mâncare pentru flămânzi, ea drămuieşte tot ce are, face repartiţia la orice. Acum, de la Sfântul Nicolai încoace, doamna preoteasa, pe lângă faptul că conduce corul la strană, sâmbăta, duminica şi în cursul săptămânii când se poate, adună copiii şi face repetiţii cu colinde care să vestească Naşterea Domnului. Este frumos şi la noi, la Codreni, poate nu e atâta lume ca în alte părţi dar biserica se umple de suflet, iar acolo unde e suflet, este şi Hristos".

Biserica e mică, icoanele sunt străjuite de ştergare albe ca neaua şi impresia e de curăţenie exemplară.

"Biserica trebuie să fie ca o farmacie, pentru că unde vine omul să-şi găsească leacul pentru boala sufletească? Dacă e boală trupească merge la farmacie, dacă e sufletească merge la biserică. Aici el trebuie să găsească ce are nevoie, să se întâlnească cu Bunul Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu sfinţii. Cât priveşte ştergarele, aşa e tradiţia locului, aşa am găsit când am ajuns la Codreni, aşa am lăsat pentru că aşa le face bine oamenilor din parohie. Codreniul a fost cumva o rampă de lansare pentru preoţii care au slujit aici înaintea mea. Înaintea mea au fost 25 de preoţi, după mărturia dascălului bătrân. Eu sunt al 26-lea preot, dar eu am stat mult acolo. Cred că aş fi putut pleca şi eu, dar am prins drag de copii. Cum noi am fost mulţi copii acasă, mi-am asumat crucea şi mi-am zis ca dacă plec, ei ce vor face? Aşa că voi rămâne acolo cât va vrea Bunul Dumnezeu".

"Unde aţi învăţat Dumnezeirea, părinte?"
"Dumnezeirea nu se învaţă, ci se trăieşte. V-am mai spus eu, omul nu este bun din fire, nici îngerii nu sunt buni din fire, numai Dumnezeu este bun din fire. Deci, omul poate să dobândească bunătatea numai prin bunăvoiţă, prin felul de a se raporta la cei de lângă el, la cei în suferinţă. Preoţia, după cum spun sfinţii părinţii, porneşte din pântecele mamei. Dumnezeu ştie, de dinainte de a te naşte, că acolo, în pântecele mamei este cineva care mai târziu va fi unealta lui. Şi dacă aşa mi-a fost rânduit, să fiu unealta lui, am căutat să respect asta. Sunt 30 de ani de când sunt preot".
"Aţi fost adus în situaţia în care să regretaţi că sunteţi preot?"
"Niciodată! Pentru că mi-am dat seama de mic copil că acesta este drumul meu şi chiar dacă am avut în viaţă eşecuri, ca fiecare, nu mi-am pierdut credinţa. Chiar dacă am căzut, m-am rugat şi m-am ridicat, iar dacă Dumnezeu nu m-ar fi iertat, n-aş fi ajuns unde sunt acum. Consider că Dumnezeu a fost lângă mine şi fac ceea ce trebuie să facă un preot în misiunea lui pe care Dumnezeu i-a dat-o".

Ca preot, părintele Vasile Găină a crescut sub ocrotirea părintelui Cleopa şi de la el a primit alinare când i-a fost greu, sfaturi şi încurajare. "Mi-amintesc cum mi-a spus părintele Cleopa: băi, împărtăşania nu-i borş cu fasole, să fie lege! Împărtăşania este trupul şi sângele lui Hristos. Voi ca preoţi să aveţi mare grijă iar mirenii care vor să să împărtăşească să fie atenţi. Sunt mulţi care alimentează împărtăşania în fiecare duminică. Nu e bine aşa". În rugăciunea de dinainte de spovedanie se spune aşa: "Hristos stă dinaintea voastră şi eu sunt doar un martor să mărturisesc toate câte îmi veţi spune voi mie. Iar dacă îmi veţi ascunde mie un păcat din toate păcatele voastre, îndoit le veţi avea. Socotind dară că dacă aţi venit la doctor, nu vă întoarceţi nevindecaţi". Atunci când ne spovedim, când omul se apropie de scaunul spovedaniei, să se apropie ca de Mântuitorul Hristos, pentru că atunci, în scaunul acela, nu este prezent preotul- omul ci Hristos Domnul. Prin preotul care este intermediar şi căruia Dumnezeu i-a dat harul de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor. Sfântul Ilie a legat cu rugăciune cerul şi a dezlegat cu rugăciune, dar preotul are o putere mai mare pentru că dezleagă sau leagă intrarea în împărăţia lui Dumnezeu".

"Înger al lui Dumnezeu, te dezleg ca să zbori"

"Să vă spun o istorioară: în vremurile de demult, era un preot văzător cu Duhul, care săvârşea Sfânta Liturghie. Atunci, un înger bătea din aripi deasupra Sfintei Mese din altar. Preotul, fiind mai în vârstă şi oleacă mai irascibil, i-a spus aşa: Înger al lui Dumnezeu, te leg ca să nu mai zbori! Şi îngerul i-a răspuns: Şi eu, părinte, mă rog să nu mai mori! Ei, a terminat preotul Sfânta Liturghie, s-a împărtăşit, anii treceau, generaţiile se schimbau, preotul nu-şi mai găsea sfârşitul. La un moment dat, văzând că nu-şi mai găseşte sfârşitul, preotul şi-a amintit că de mult, când săvârşea Sfânta Liturghie, a legat un înger în altar. Şi i-a rugat pe cei care aveau grijă de el să-l ducă la locul unei era biserica, pentru că pe atunci bisericile nu erau ca acum, să dăinuie sute de ani, ci erau făcute din materiale care nu durau. Ei, şi locul unde era biserica era acum un morman de pământ. Dar în momentul în care se dărâmă o biserică, pe locul unde a fost Sfânta Masă, rămâne un gol, că aşa vrea bunul Dumnezeu să nu ajungă piatră sau pământ. Şi când a ajuns preotul pe locul unde era Sfânta Masă, l-a văzut pe înger legat. Atunci a spus preotul: Înger al lui Dumnezeu, te dezleg ca să zbori! Iar îngerul i-a răspuns: Şi eu, părinte, mă rog ca să mori! S-a întors preotul acasă, s-a pregătit pentru drumul pe care avea să-l facă către Împărăţia lui Dumnezeu şi a plecat. Ce înţelegem noi din istorioara asta? Puterea pe care o are preotul de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor. Că mulţi spun că: nu mă duc la preotul cutare că e beţiv, sau mai ştiu eu cum. E ca în pilda cu sămănătorul: chiar dacă sămănătorul era beat, sămânţa pe care a aruncat-o şi-a găsit rostul. Sămânţa este cuvântul pe care preotul îl seamănă, iar omul primeşte aceeaşi binecuvântare ca şi cum ar veni de la un preot pe care îl consideră perfect, demn, fără meteahnă."

În ultimii ani, oamenii par că nu mai au încredere în preoţi, motivele fiind diverse şi ştiute. Părintele Vasile Găină crede însă că este o greşeală să confundăm viaţa preotului cu misiunea lui.

"Încercaţi să înţelegeţi mesajul meu, chiar dacă sunt eu un preot de la ţară, mai simplu. Sfătuiesc pe orice om să aibă credinţă tare! Că aşa spun cărţile că va fi în Vremea Vremurilor: bate-voi păstorul, se va risipi turma. Dar turma să aibă toată încrederea că în momentul în care este rânduit un preot într-un sat, aceea nu este rânduială omenească, ci rânduială Dumnezeiască, nu se face nimic fără ştirea lui Dumnezeu. Niciun păr pe cap nu se mişcă fără ştirea Lui, nimic nu e întâmplător. Oamenii să aibă acea certitudine că nu este omul în mijlocul lor, este Hristos în mijlocul lor, iar biserica a dăinuit şi va dăinui. Că spune la carte: Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica mea iar porţile Iadului n-o vor birui pe dânsa. Deci încă din timpul Mântuitorului s-a ştiut unde vom ajunge noi astăzi şi încă e bine, raportat la ce va fi mai târziu. Dacă noi nu ne întoarcem la credinţă, va fi vai şi amar nu de noi, ci de copiii noştri. În Sfânta Scriptură zice: Rugaţi-vă să nu fie fuga voastră în zi de iarnă că va fi vai şi amar de femeile însărcinate şi de cele care alăptează. În concluzie, să nu judecăm pe nimeni, mai ales pe preoţi şi să avem încredere în preotul pe care ni l-a rânduit Sfânta Mitropolie a săvârşi cele sfinte într-o parohie sau o mânăstire. Pentru că preotul doar deschide gura şi Hristos vorbeşte prin gura preotului".

Părintele Vasile Găină este preot între preoţi, iar destinul lui, ce l-a dus într-un colţ de lume, este destinul pentru care s-a rugat. Să facă voia Domnului iar prin meseria lui, pe care noi o considerăm de vocaţie, să dea exemplu altor generaţii de preoţi care vor îi continua misiunea.