Asistăm în aceste zile la ample dezbateri pe marginea unei noi constructii curriculare, despre planuri-cadru mai mult sau mai puţin revoluţionare, despre comisii si comitete. Pe sticla (tele)vizionară emisiuni sforăitoare, lozincarde, invitati proptiţi în acelasi limbaj de lemn care ne anchilozează minţile de 26 de ani.
Campanii virtuale pline de năduf, cu interogaţii piţigăiate sau, dimpotrivă, exclamaţii indignate despre trădători, instigatori şi alte arătări propagandistice. În fapt, nimeni nu se aşază în simplitatea dintâi, nimeni nu are curaj să şteargă cu buretele ultimii 26 de ani şi să creeze un sistem de educaţie care să formeze oameni capabili şi inovativi în profesie şi societate, imuni la orice formă de manipulare, vizionari sau - foarte important! - măcar buni meseriaşi.
Problema este că lucrurile s-au degradat atât de mult încât o schimbare profundă, aşteptată, care să cutremure sistemul din temelii, nu este posibilă. Cel putin nu deodată şi, din păcate, nu cu oamenii care populează astăzi – la vârf şi nu numai – sistemul educational, politic, decizional.
Însă, pe de altă parte, mai există o rădăcină sănătoasă în acest sistem, mai există dascălii care se încăpăţânează să reziste la catedră, fără a se lăsa deterioraţi sufleteşte, fără a se compromite profesional, asumându-şi nu doar cei 2-3 elevi geniali, ci un întreg colectiv, acel colectiv pe care mai târziu se va baza societatea după ce ele, geniile, vor fi înghiţite şi exploatate de marile corporaţii. Pentru că, şi trebuie să fim mai conştienţi de acest lucru!, elevul mediu de astăzi va fi cel care mâine va construi drumuri, va face pâine, ne va îngriji bolnavii în spitale. Elevul mediu de astăzi va fi mâine peste tot în societate: în magazine, fabrici, pieţe, administraţie, şantiere, el va fi pompierul, poliţistul, asistentul medical în mâinile căruia va fi viaţa noastră, a tuturor. El va fi părintele unei alte generaţii de copii.
Din păcate, discuţiile – cele mai multe – rămân în zona aridă a formelor fără fond. Specialiştii de ocazie se consumă în special în dezbateri publice cu miză electoral-pompieristică. Cei câţiva profesionişti – printre care acad. Solomon Marcus, prof. univ. Radu Gologan, prof. Oana Moraru –, aleşi de minister să desfacă în patru firul educaţiei şi să reaşeze acest curriculum pe un făgaş sănătos, vor trebui să facă faţă unor uriaşe valuri de rezistenţă din partea vechiului (şi actualului!) sistem de învăţământ.
Problema principală vine chiar din percepţia asupra şcolii, din adversitatea manifestată de elevi faţă de programele şcolare, faţă de manuale şi de conţinutul acestora (subiect îndelung "arat" de către acad. Solomon Marcus, care atrage atenţia asupra informaţiilor neconforme cu vârsta copilului, date tehnice cuprinse în manualul de gimnaziu sau liceu, informaţii pretabile mai degrabă mediului universitar). Manuale de nivel academic al căror scop nu este altul decât acela de a mări distanţa dintre "elite" şi elevul mediu, crându-i celui din urmă frustrări care duc la scăderea stimei de sine, neîncredere şi, în final, renunţarea la a mai ţine pasul cu şcoala.
Ce anume trebuie făcut pentru ca elevul să prindă "drag de şcoală", este întrebarea aflată pe buzele celor enumeraţi mai sus.
Ce înseamnă schimbare, în viziunea foştilor elevi?
Poate că este timpul să ne concentrăm pe polici educaţionale "de masă", care să nu mai urmărească (să vâneze!) rezultatele spectaculoase ale celor 10-15 elevi din câteva sute, ci să se axeze pe nivelul slab şi mediu. România se află pe ultimele locuri în evaluarea PISA, iar promovarea la Bacalaureat este încă o problemă nerezolvată. Adăugăm la acestea abandonul şcolar, care atinge cote alarmante de la un an la altul, în condiţiile în care piaţa muncii solicită continuu personal calificat.
În urmă cu un an, Ştiri.Botoşani.Ro vă prezenta un amplu interviu cu Cătălin Ţăranu, fost elev al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani. A fost admis la 5 universităţi: Oxford, Leeds’, York, Birkbeck College, University College of London. A ales Leeds, pentru Studii Medievale. A urmat un stagiu Erasmus la Sorbona, Université Paris III Nouvelle. Masterat în Studii Medievale la Universitatea Leeds, Marea Britanie. Din 2012 (pâna în 2016), Doctorat în Studii Medievale la Universitatea Leeds, Marea Britanie. Iată ce spunea Cătălin Ţăranu în urmă cu un an: "Multe dintre problemele din învatamânt sunt, în mare, aceleasi probleme pe care le întâlnim în societatea românească. Se vorbeste despre schimbare, dar daca schimbam doar niste politici nu este de ajuns. La nivel de mentalitate, de etos, si faptul ca bifam din nou niste căsuţe...".
Mai mult, Cătălin Ţăranu atrăgea atenţia asupra faptului că în continuare în România se pune mare accent pe "elite", în detrimental elevului mediu. "Din experienta mea afară, nu exista întrebari proaste, stupide. Orice întrebare este buna. Trebuie si la noi sa instituim o regula, sa scapam de acel: nu conteaza ce vrei tu, conteaza ce spun eu, ca profesor. Se lucreaza mult cu elitele, cu vârfurile. Lasa vârfurile, le provoci, e adevarat, dar trebuie sa lucrezi mai ales cu cei slabi. E foarte usor sa lucrezi cu cei mai buni. Dar elevul care întelege cel mai putin, acolo e provocarea. Apoi, nu stiu cum mai e azi, dar se învata foarte mult pe de rost, comentariile de exemplu. De cealalta parte, nu trebuie sa batem mult moneda ca trebuie neaparat pus accentul pe partea practica. Totusi, scoala preuniversitara trebuie sa ne ofere sistemul de cunostinte, de creare a unui aparat de procesare a informatiilor, pe care nu ai de unde sa îl ai. Uneori ţi-l formezi tu, e adevarat".
Poziţia lui Cătălin Ţăranu nu este singulară. Tot în anii din urmă, într-o convorbire cu un alt tânăr din Botoşani, regăseam aceeaşi opinie. Vlad Băcăuanu fusese admis la Yale University din Statele Unite ale Americii, după ce a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie.
"Este fara indoiala ca scoala romaneasca este capabila si chiar foarte abila in a-si dezvolta, in a-si "ascuti" varfurile; dovada o constituie numeroasele medalii pe care elevii romani le obtin an de an la competitii internationale. Insa nu cu varfuri se cladeste o societate functionala si prospera (mai ales in conditiile in care varfurile romanesti au tendinta de a parasi tara pentru oportunitatile din strainatate), ci cu elevul mediu (care este, prin definitie, in numarul cel mai mare in orice scoala; el alcatuieste patura cea mai groasa, cea mai numeroasa din generatia care urmeaza sa intre pe piata muncii si el va defini in cea mai mare masura societatea romana). Iar nivelul elevului nostru mediu, dupa cum ne indica si rata de promovabilitate de la bacalaureat, este sub cel al elevului mediu din multe alte tari. In opinia mea, scoala romaneasca ar trebui sa se concentreze pe formarea, pe dezvoltarea acestui elev mediu (bineinteles, fara a-si lua atentia de pe cizelarea varfurilor). E important, insa, sa tinem minte ca vina nu poate apartine numai sistemului: pentru ameliorarea situatiei este nevoie si de aportul parintilor; si ei au datoria de a-si educa odraslele", spunea Vlad Băcăuanu.
Aşadar, când nu vom mai face statistici cu câti de 10 a scos fiecare judet la Bac, ci vom socoti câte mii de note de 7-8 am urcat de la 4-5 (comparat cu promotiile anterioare), atunci vom sti ca avem şanse la normalitate, la o societate sănătoasă, responsabilă şi productivă.
Cine va avea, însă, curajul de a se concentra pe "elevul mediu", cine va veni în sprijinul milioanelor de copii care devin de la o zi la alta tot mai "străini" de ei înşişi, asimilaţi unui sistem distructiv din multe puncte de vedere? Nu sunt cuvinte hazardate, părinţii ştiu cel mai bine acest lucru. Şi nu doar părinţii!
Cum se vede sistemul educaţional de la catedră!
Zilele acestea am citit reacţia unui dascăl botoşănean, postată pe reţelele de socializare, drept răspuns la disperarea şi neputinţa unui părinte care îşi vede copilul în clasele primare muncind câte 8-9 sau chiar 10 ore pe zi.
Iată reacţia dascălului din Botoşani, cu o vechime de 20 de ani în sistemul educaţional: "De când sunt în învăţământ, încă n-am văzut programă mai încărcată pentru învăţământul primar. Ca să înţelegeţi ce spun, un copil de clasa pregătitoare, la matematică, învaţă numerele până la 31 şi adunarea şi scăderea cu acestea cu şi fără depăşiri. La clasa I face numerele naturale până la 100, adunarea şi scăderea cu acestea cu şi fără depăşiri, noţiuni introductive de geometrie, unităţi de măsură, totul în numai 4 ore pe săptămână, fără a mai menţiona că acum nu mai e doar matematică, ci, disciplina se numeste "Matematica şi explorarea mediului", adică, tot la clasa I se fac plante, părţi componente, animale, părţi componente, organe interne, scheletul animalelor, transformări ale apei, soarele, sursa de lumină şi căldura, efectele pozitive şi negative ale apei, vântului şi soarelui, unde şi vibraţii, forţe şi miscare, forme şi transfer de energie! Repet, toate acestea se fac în 4 ore pe săptămână. La clasa a II-a se fac numerele naturale până la 1000, operaţii cu acestea, înmulţirea şi împărţirea, fracţii! (care înainte se făceau în clasa a IV-a!). Nu s-a decongestionat învăţământul, dimpotrivă, parcă e o prea mare încărcătura pentru copii. Schimbarile ar trebui să fie reale, rapide (inclusiv pentru cei cuprinşi deja în sistem). Cineva ar trebui să spună, să facă ceva! Să nu lăsăm să ne tâmpească toţi copiii ! Nu cred că, dacă au băgat clasa pregătitoare la învăţământul primar, tot ce se făcea înainte până în clasa a IV-a trebuie să se facă acum până-n clasa a II-a!".
Subiecte de dezbatere!
Deocamdată, specialiştii se concentrează pe conceperea unui nou cadru curricular, care ar trebui să atingă mai multe aspecte, pornind de la o serie de principii, printre care: mai multe grade de libertate la dispozitia scolii si a profesorilor, pentru a particulariza, adapta, adecva demersurile didactice la specificul comunitatii pe care o deservesc; elevii să-şi aleagă singuri, cel putin la CDS (Curriculum la Dispozitia Scolii), acele discipline, module, activitati care sa fie conforme cu personalitatea, resursele, inclinatiile si talentele lor. Elevii de azi traiesc intr-o lume diferita de aceea in care au trait profesorii si parintii lor. Toate "icoanele" la care s-au închinat maturii de azi nu mai sunt de actualitate pentru copiii lor. De intelegerea acestor lucruri depinde ca elevii sa vina "cu drag la scoala". Sunt necesare inca trei dimensiuni curriculare, practic-aplicativa, interdisciplinara si generatoare de invatare continua. Acestea sunt aproape absente azi, iar dimensiunea conceptual teoretica este populata cu termeni precum: climax, hidroserie, concurenta interspecifica, ecogeneza, xeroserie, eceza, reactie biocenotica, omniscient, artefact, eponim, perspectiva auctoriala, ezoteric, transgresarea timpului, sincretism de limbaje, personaj reflector, concepte care descriu procese ce se invata la facultate. Dimensiunea interdisciplinara presupune ca disciplinele sa se sprijine unele pe altele, la toate sa fie folosit computerul, exprimarea corecta scrisa si orala, matematica si informatica sa conlucreze etc.
Sunt doar câteva aspecte din realitatea cotidiană, iar dezbaterea nu ar trebui să rămână doar în mediul specialiştilor, ea este necesară în primul rând pentru a determina reacţii în rândul părinţilor şi în cel al corpului profesoral.
Aşteptăm opiniile dumneavoastră pe adresa stiri@botosani.ro!
