Câteva minute până la începerea concertului. Stă la o masă, înconjurat de prieteni. Ascultă mai degrabă decât povesteÅŸte. Dincolo de cuvinte, de amintiri, de popasul în fiecare privire care îl caută, Vali Răcilă îÅŸi stăpâneÅŸte bucuriile cu acel fel de a fi al omului simplu. Iar omul simplu, spunea Blaga, se recunoaÅŸte "din aceea că se miră de toate".
Oameni de teatru, profesori, bătrâni veniÅ£i să asculte "muzica noastră, de demult", adolescenÅ£i ÅŸi părinÅ£i tineri, cu pruncii agăţaÅ£i de urme.
Vali Răcilă a venit la Botoşani pentru a susţine un concert dedicat Zilei Educaţiei. Un cadou primit cu aplauze, cu nostalgie, cu bucurie de mulţi dintre dascălii care s-au aflat, duminică după-amiaza, la etajul patru al Uvertura Mall.
Artistul Vali Răcilă este, ÅŸi puÅ£ină lume ÅŸtie asta, psiholog. Dintre cei dedicaÅ£i profesiei nu prin teoretizarea ÅŸi predarea după rigori ÅŸi norme, ci prin apropierea de oameni, prin felul în care mai întâi scotoceÅŸte, pentru ca apoi să înÅ£eleagă. În 1976 a absolvit, la IaÅŸi, Psiho-Sociologie, an în care a ÅŸi intrat în învăţământul public. Primul post a fost la Dorohoi, la ÅŸcoala specială. Era profesor, pentru că sistemul de atunci nu prevedea posturi de psiholog. Timp de trei ani a cunoscut lumea de dincolo de privire a copiilor cu nevoi speciale.
Din 1979 a trecut pe scena mare. La Teatrul Mihai Eminescu, unde a rămas vreme de 22 de ani. Actor cu acte în regulă. Dar la fel de nonconformist ÅŸi năstruÅŸnic, cu un excepÅ£ional simÅ£ al improvizaÅ£iei ÅŸi al clipei prezente. Odată, povestesc ÅŸi astăzi foÅŸtii săi colegi, un actor a uitat să intre în spectacol. Vali Răcilă, care era pe scenă, dar undeva suspendat, a cântat vreo cinci minute, până când colegul a reuÅŸit să îÅŸi spună replica.
Vali Răcilă nu a fost doar un actor atipic, ci ÅŸi un punct de atracÅ£ie pentru public. Å¢inuta sa nonconformistă, spiritul liber, ieÅŸit din tiparele scenice ale anilor 80, 90, blândeÅ£ea ascunsă în trupul impunător au stâns mereu privirile publicului, un public sătul de programele TV aflate la început sub aprigă cenzură comunistă.
Dar prima dragoste nu se uită, aÅŸa cum nu se uită tremuratul mâinii unui om pentru care viaÅ£a are alte coordonate decât ale noastre. A început să se apropie cu mai mare râvnă de centrele speciale. A făcut voluntariat, a studiat, a luat în serios menirea, la început sub îndrumarea specialiÅŸtilor din Marea Britanie. AÅŸa a ajuns în echipa Centrului de Recuperare ÅŸi Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni, Bacău. De atunci lucrează cu copii cu nevoi speciale, cu adulÅ£i aflaÅ£i în dificultate, chiar ÅŸi cu oamenii străzii. În SighiÅŸoara, în oraÅŸe ÅŸi sate unde este nevoie de el.
"Am lucrat trei ani de zile în învăţământ, la Dorohoi, în învăţământul de stat, ar fi trebuit ca psiholog, dar nu erau posturi la vreme aceea, era înainte de 1989, din 1976 până în 1979. Din 1979 am plecat de la Dorohoi ÅŸi am intrat în teatru, la BotoÅŸani", glăsuieÅŸte cu nostalgie Vali Răcilă.
Despre perioada din învăţământ îÅŸi aminteÅŸte cu plăcere pentru că, spune el, "cele care sunt urâte dispar, se uită, se pierd". Dar adaugă, cu convingere, că s-a format ca om în ÅŸcoala de atunci, că este recunoscător pentru ce a devenit.
Astăzi practică meseria pentru care s-a pregătit. "Am lucrat cu copiii cu nevoi speciale, am lucrat ÅŸi cu copiii străzii. Din 2003 lucrez cu adulÅ£ii. Am încercat ÅŸi cu copiii nevăzători, dar acolo trebuie o pregătire specială, aÅŸa că doar cochetez în întâlniri cu ei, ne bucurăm împreună. Acum lucrez cu adulÅ£i cu nevoi speciale, cu boli psihice, cu dificultăţi de învăţare".
Dar Vali Răcilă ÅŸtie că educaÅ£ia presupune în primul rând misiune. Că profesorul are locul său bine definit în societate, indiferent că în faÅ£a lui se află copii cu probleme psihice, adolescenÅ£i dificili sau elevi cu extraordinare capacităţi intelectuale.
"Toată lumea se emoÅ£ionează când vine vorba despre copiii cu nevoi speciale, dar nimeni nu se bucură sau se emoÅ£ionează în mod deosebit atunci când vine vorba despre copiii din ÅŸcolile de masă. Munca oamenilor care lucrează în învăţământ mi se pare o muncă foarte importantă, este foarte necesară. EducaÅ£ia trebuie să îÅŸi atingă scopul, pentru că altfel dispărem", spune cu convingere artistul psiholog.
Care este scopul? "Scopul este să ne facă oameni, în cele din urmă. Să ne înveÅ£e să fim buni, ÅŸi aici fiecare îÅŸi stabileÅŸte agenda după care se ghidează. Pe cei cu nevoi speciale, educatorul să îi ajute să vadă viaÅ£a mai frumos, să fie mai bucuroÅŸi, să se simtă folositori ÅŸi ei într-un fel sau altul, iar pe ceilalÅ£i, din ÅŸcolile publice, să îi ajute să ajungă oameni care la rândul lor să îi ajute pe alÅ£ii să devină oameni".
Ochii uriaÅŸului blând se fac mici când vine vorba de BotoÅŸani... "Nu vreau să plec. Acum, uite, trebuie să plec imediat, dar nu aÅŸ pleca. Mi-e foarte dor de BotoÅŸani. M-am revăzut cu o parte din prietenii vechi, cu foarte mare bucurie m-am revăzut. Prieteni pe care nu i-am văzut de foarte multă vreme, cu Marius Rogojinschi... Eu aici m-am format. Aici m-a format Rogojinschi, ÅŸi alÅ£ii ca el. Am trăit o viaţă aici, 22 de ani numai în teatru! Mă temeam că se dărâmă teatrul dacă plec cumva. Dar nu s-a dărâmat, după cum vezi!".
Pentru prieteni, Vali Răcilă are mereu la el o îmbrăţiÅŸare ÅŸi... o chitară! AÅŸa a fost ÅŸi duminică seara, când a apărut în public Mircea "Joe" RuÅŸi. "Vom cânta împreună restul concertului", a anunÅ£at Vali Răcilă, ÅŸi concertul a continuat cu doi artiÅŸti ÅŸi două chitare, un public entuziast, care s-a bucurat de muzică bună, din păcate o muzică prea puÅ£in ÅŸi prea rar auzită în spaÅ£iul botoşănean.
(Florentina Toniţă)
