Acuzații grave la adresa unui inspector școlar: "Este strigător la cer ca un inspector școlar să profite ani de zile de handicapul unui copil"
BOTOSANI

O mamă își caută dreptatea după ce a aflat că, lună de lună, timp de trei ani, un profesor a încasat bani de pe urma fetiței cu dizabilități care ar fi trebuit să beneficieze de ore de terapie (logopedie) la domiciliu. Un profesor - care ocupă și funcția de inspector școlar pentru învățământul special - a încasat în această perioadă banii pentru orele pe care le-a efectuat doar pe hârtie, după cum spune mama elevei. Chiar dacă mama fetiței acuză că de trei ani terapeutul nu a venit la domiciliul fetiței, iar școala a constatat că cele sesizate de părinte se confirmă, inspectorul școlar are o poziție cel puțin surprinzătoare: susține că în toți acești ani a efectuat orele la domiciliul elevei sale!

Mama Alexandrei Chisăliță a depus sesizări la Inspectoratul Școlar Județean, dar și la Parchet, o adresă fiind trimisă și către Ministerul Educației. 

Alexandra este un copil iubit. Dar mai presus de toate este un copil pentru care viața a însemnat din prima secundă o luptă uriașă! Diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă, fetiţa căreia în urmă cu 13 ani nimeni nu îi dădea nicio şansă este astăzi în clasa a V-a (învăţământ la domiciliu), a absolvit Şcoala Populară de Artă – Canto, a fost pe scena de la Next Star, cântă şi recită în festivaluri. Toate aceste rezultate obținute cu eforturi aproape supraomenești, cu 13 ani de kinetoterapie, 9 ani de ergoterapie, învățământ la domiciliu și munca susținută a unor părinți pentru care Alexandra a fost mereu un miracol!

Cine o cunoaşte pe Alexandra ştie că dincolo de trupuşorul chinuit se ascunde o sensibilitate candidă şi o atât de generoasă iubire! Dar câtă suferinţă, câtă durere christică, ce chin trupesc şi câtă îndelungă-răbdare... De aceea, vestea că Alexandra a fost privată de un drept fundamental - terapie la domiciliu - a căzut ca un trăsnet. Despre Alexandra citiți aici!


Logopedie pe hârtie!

Eleva Chisăliță Alexandra a beneficiat de terapie (logopedie) la domiciliu, în clasa 0 (clasa pregătitoare) și clasa I, an școlar 2013-2014, respectiv 2014-2015, câte o oră pe săptămână, în clasa 0 ziua de joi, în clasa I ziua de vineri, terapeut fiind prof. Hodan Cătălina. Din clasa a II-a, an școlar 2015-2016, prof. Hodan Cătălina (care între timp a devenit inspector școlar pentru învăţământul special) nu s-a mai prezentat la domiciliu pentru terapie (logopedie). “Nu m-a sunat, nu am avut nicio tangență cu dumneaei, concluzionând, ca părinte, că nu mai sunt fonduri pentru aceste ore”, spune mama Alexandrei, Liliana Chisăliță

Surpriza avea să apară în această toamnă, Alexandra fiind în clasa a V-a, învățământ la domiciliu, când mama – care continua să creadă că școala nu dispune de fonduri pentru orele de terapie (logopedie) – află că eleva Chisăliță Alexandra “beneficiase” în toți acești ani (trei la număr) de orele de logopedie, de două ori pe săptămână. Pe hârtie doar!

“La începutul acestui an școlar (2018-2019), am fost informată să fetița mea figurează - pe hârtie - în evidența Școlii Speciale cu terapie (logopedie) la domiciliu. În urma verificării documentelor, am constatat cu stupoare că doamna inspector școlar Hodan Cătălina, începând cu anul școlar 2015-2016 semnase ca terapeut al fetiței mele, iar în rubrica destinată semnăturii părintelui, în locul meu semnând altcineva. Deci, timp de 3 ani de zile, cineva a încasat un salariu necuvenit și nemeritat, privând de terapie o fetiță cu grave probleme de sănătate, profitând de pe urma handicapului fetiței mele”, a precizat mama Alexandrei.


Școala confirmă fapta și cere recuperarea prejudiciului!


Ca urmare a sesizării adresate - de către mama fetiței - Școlii Speciale “Sfântul Stelian” Botoșani, a fost instituită o comisie la nivelul unității de învățământ, comisie care, în urma analizei documentației, a emis un răspuns în care se precizează că faptele sesizate de către mama elevei Chisăliță Alexandra sunt confirmate de Raportul comisiei de cercetare constituită conform reglementărilor în vigoare. Astfel, Consiliul de administrație a stabilit nu doar sancționarea doamnei Hodan Cătălina, ci și recuperarea prejudiciului pentru anii școlari 2015-2016, 2016-2017 și 2017-2018. 


Mama: "Este strigător la cer!"

Ce înseamnă pentru un copil cu dizabilități (paralizie cerebrală infantilă, în cazul Alexandrei) două ore de logopedie pe săptămână? Sau, mai exact, ce înseamnă lipsa acestor ore? În primul rând, spune mama elevei, înseamnă ani de terapie pe care nimeni nu îi va putea recupera vreodată. 

“Lipsa orei de logopedie înseamnă enorm. Ce recuperează copilul la 7-8 ani nu va recupera la 13 ani. O oră de terapie este mult pentru un copil. La două ore pe săptămână vorbim de 8 ore pe lună. Este enorm! Deși noi am făcut logopedie în acest timp în alte părți, la Centrul de Sănătate Mintală, acei ani de logopedie la domiciliu nu se pot recupera. Copilul poate avea un regres. Ca părinte faci orice ca să îți ajuți copilul. Am făcut ore de canto, care este o logopedie cântată, au ajutat-o foarte mult, avem aparate care o ajută să respire... Orice oră de logopedie înseamnă un plus pentru copil. Vorbim de o fetiță care are paralizie cerebrală infantilă, o fetiță care are regres la o simplă răceală. Dacă ea calcă greșit face o entorsă și are regres. Orice oră de terapie este un plus pentru acest copil. Iar acest copil a fost privat de terapie trei ani de zile. Este strigător la cer!”, spune cu durere mama. 


Inspector Cătălina Hodan: "Sunt acuzații fără fond. Eu am făcut orele la domiciliul fetiței"

Contactată de Știri.Botoșani.Ro, prof. Cătălina Hodan, care ocupă și postul de inspector școlar pentru învăţământul special, spune că acuzațiile sunt nefondate. Mai mult, angajata Inspectoratului Școlar Județean nu își asumă nicio responsabilitate asupra semnăturii false. Iar în legătură cu orele de logopedie, despre care mama elevei Alexandra Chisăliță spune că timp de trei ani nu au fost efectuate la domiciliul fetiței (nici în altă parte), inspectorul școlar are o cu totul altă variantă: orele au fost efectuate!

“Sunt acuzații fără fond. Nu am ce să comentez mai mult. Nu știu cui aparține semnătura, nu am semnat eu în locul mamei. Eu mi-am făcut orele, am fost acasă, la domiciliul fetiței. Nu pot să spun că mama minte, nu pot să spun că nu minte. Doamna este liberă să spună ce dorește. Eu mi-am spus punctul de vedere, nu mai am nimic de comentat. Eu am făcut orele la domiciliul fetiței”, a precizat pentru Știri.Botoșani.Ro inspector școlar Cătălina Hodan, profesor la domiciliu (logoped) - pe hârtie - al elevei Chisăliță Alexandra până în anul 2018.


(Sus: Semnătura de pe fișa completată de Cătălina Hodan; Jos: Semnătura reală a mamei, de pe un act emis de Școală)

Directorul Școlii Speciale: "Dacă lucrurile ar fi cum afirmă doamna inspectoare Hodan, atunci noi nu am fi putut face plata"

Referitor la responsabilitatea semnăturii în dreptul părintelui de pe fișa prezentată la școală de către Cătălina Hodan (semnătură despre care profesorul spune că nu are cunoștință), am solicitat un punct de vedere de la conducerea Școlii Speciale „Sf. Stelian”, pentru a ne lămuri asupra procedurii. Astfel, Loredana Secrieriu, directorul Școlii Speciale, precizează că în baza acelor fișe se face plata orelor la domiciliu, plată care nu era posibilă în lipsa semnăturii părintelui. “Chiar dacă nu ar fi semnat, ordinul care reglementează această formă de învățământ specifică clar ca plata acestor ore să fie făcută în baza unor diagrame semnate de părinți. În această situație - dincolo de faptul că doamna inspectoare Hodan nu cunoaște legislația, mai ales că este inspector de specialitate - dacă lucrurile ar fi cum afirmă dumneaei, atunci noi nu am fi putut face plata, pentru că ar fi adus acele documente fără semnătură, în condițiile în care procedura este clară. Obligația profesorului este să aducă fișa semnată de părinți. Noi foarte greu putem să intrăm în domiciliu, noi putem eventual să dăm un telefon, putem să mai cerem o stare a situației”, a declarat Loredana Secrieriu, directorul Școlii Speciale „Sfântul Stelian”.

Situația este cu atât mai paradoxală cu cât inspectorul adusese fișele cu semnătura reală a părintelui, în perioada în care fetița a beneficiat de învățământul la domiciliu în clasa 0 și clasa I. “Au fost situații în care un debutant nu știa procedura, dar doamna era de ani de zile. Paradoxal, cu un an înainte a adus aceste condici semnate de părinte, adică atunci când fetița era în clasa I și doamna a mers la domiciliu”, a completat directorul școlii, cu mențiunea că, doi ani la rând (2016-2017 și 2017-2018) pe fișele prezentate de prof. Hodan eleva Chisăliță Alexandra este în aceeași clasă: a III-a.  


ISJ Botoșani: “Profesorul care predă la domiciliu are obligația de a aduce acea fișă semnată de părinte"

În privința semnăturii, se așteaptă un punct de vedere avizat, luând în calcul faptul că o sesizare în acest sens a fost depusă la Parchet. 
Aceeași poziție o adoptă și Inspectoratul Școlar General Botoșani, urmând ca o decizie finală să fie luată după ce se va urma procedura legală. 

“La nivelul unității de învățământ s-a demarat o anchetă, pentru că unitatea este angajatorul care plătește aceste ore, noi - Inspectoratul Școlar Județean - suntem angajator doar pentru funcția de inspector. Pentru funcția de profesor la plata cu ora plătește școala respectivă. S-a terminat ancheta, s-a dat o sancțiune și s-a specificat măsura recuperării prejudiciului, dar conform procedurii, în termen de 15 zile, cadrul didactic care a fost sancționat are dreptul să conteste această decizie. Trebuie să așteptăm cele 15 zile, iar când rezultatul devine final vom lua și noi, Inspectoratul Școlar, o decizie. Dacă nu se depune contestație înseamnă că rămâne acea sancțiune, plus recuperarea prejudiciului. Dacă se depune constestație, se analizează și ISJ va lua o decizie”, a declarat pentru Știri.Botoșani.Ro Gabriel Hârtie, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani.

În privința semnăturii, inspectorul general al ISJ a reiterat obligația profesorului de a aduce la școală fișa semnată de părintele elevului care beneficiază de învățământul la domiciliu. “Profesorul care predă la domiciliu are obligația de a aduce acea fișă semnată de părinte. Dacă există o plângere la Parchet înseamnă că se va lămuri mai bine cine a semnat acele fișe, există experți în acest domeniu. ISJ așteaptă ca decizia școlii să fie definitivă, după care vom lua și noi o decizie în acest caz”, a încheiat Gabriel Hârtie, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani.


"Din cauza acestei doamne inspector am învățat o lecție pe care nu mi-aș fi dorit-o: lecția neîncrederii în oameni!" 

Mama Alexandrei spune că situația este una strigătoare la cer, dar că așteaptă să se facă dreptate și adevărul să iasă la lumină, iar părinții copiilor cu dizabilități să se poată adresa unui inspector școlar în care au încredere că interesele copiilor lor sunt apărate.

“Mi-aș dori să fie instalat un inspector care să respecte drepturile copiilor cu dizabilități. În spatele meu am părinții copiilor cu dizabilități. Dacă acești părinți întâmpină o problemă, unde să se adreseze? Școlii și Inspectoratului Școlar, nu? Acolo ar trebui să găsim înțelegere. Or cum putem găsi înțelegere la un inspector care ar trebui să dea un exemplu, nu să profite de handicapul unui copil? Cum să ne adresăm noi unui inspector care a comis o asemenea faptă și asupra căruia va plana neîncrederea? Mai au părinții încredere să găsească înțelegere? Această faptă incalificabilă nu știu cum poate fi catalogată: neîncredere, neomenie, nesiguranță? Trebuie să ne căutăm dreptatea, deci avem nevoie de un inspector școlar care să reprezinte interesele copiilor cu dizabilități din Botoșani”, spune Liliana Chisăliță, mama Alexandrei. 

Demersul mamei este și un îndemn pentru toți părinții copiilor cu dizabilități să se intereseze și să apere drepturile copiilor lor. “Poate mai sunt alți părinți care sunt în aceeași situație, care nu știu că ai lor copii pot să beneficieze de o terapie. Să se informeze la școală, la inspectorat, pentru că bănuiesc că e posibil să mai fie cazuri, dar părinții să nu fi făcut o sesizare, o plângere. Și vreau să le mai spun un lucru: o prietenă foarte bună m-a învățat un lucru foarte important: orice cerere trebuie însoțită de un număr de înregistrare. Pentru că altfel rămâne doar o simplă bucată de hârtie. Iar părinții să ia atitudine și să ceară drepturile copiilor cu dizabilități. Este dreptul lor. Este strigător la cer ca un inspector școlar să profite ani de zile de handicapul unui copil. Și așa copiii au atâtea probleme de sănătate. Nu mai este necesar să mai faci și așa ceva. În 13 ani de suferință și boală am învățat lecția răbdării. Din cauza acestei doamne inspector am învățat o lecție pe care nu mi-aș fi dorit-o: lecția neîncrederii în oameni și lipsa de omenie”. 








 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”

Thursday, 21 November 2024

Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...

”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)

Thursday, 21 November 2024

S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...

Doliu în Teatru: A plecat la cele veșnice un actor botoșănean care a cunoscut magia scenei, dar și pușcăria politică!

Wednesday, 20 November 2024

Un actor cu o poveste de viață tulburătoare! Înainte de 1989, după ce a încercat să plece ilegal din România, a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare. &Ici...