Pe strada ce coboară dinspre Colegiul Laurian spre Bazar, un adolescent aleargă fluturând în juru-i sacoul elegant, de un bej pe care soarele de amiază îl face să fie strălucitor. Traversează intersecția de la Bazar și alergarea se năpustește și mai sus, spre Biserica Sfântul Gheorghe. Eleganța adolescentului (probabil elev de liceu), un băiat cu ochelari și cu părul lung prins într-o coadă ce cumințește cârlionții neastâmpărați, atrage atenția trecătorilor. Unii întorc capul, alții murmură zâmbind în ale lor. E 12 si încă 25 de minute peste. În dreptul Bisericii Sfântul Gheorghe, băiatul cotește brusc la dreapta și se pierde în lungul străzii. Îl găsesc, apoi, gâfâind în spatele sălii de le Teatrul Vasilache, ștergându-și tacticos, fără să își piardă eleganța, transpirația rece de pe frunte. E fericit. A ajuns la premiera spectacolului "Scufița Roșie"!
Trei secole de poveste!
În anul 1697, folcloristul Charles Perrault publica într-un volum de povestiri Le Petit Chaperon Rouge (Scufița Roșie). Însă întâmplările fetiței în roșu erau cunoscute de mult mai multă vreme, ele circulând mai întâi ca o poveste pentru adulți. Deși înspăimântătoare și considerată aproape traumatizantă pentru copii, povestea Scufiței Roșii s-a impus, totuși, ca poveste destinată copiilor, odată cu publicarea ei de către Perrault, prin mesajul moralizator. În varianta culeasă de către folcloristul Charles Perrault în 1697, Lupul o înghite pe Bunica din pădure, apoi și pe Scufița Roșie. Finalul moralizator vorbește despre fetele care trebuie să învețe să distingă lupii răi din lumea reală. Peste mai bine de un secol (mai exact 115 ani), Frații Grimm publică Rotkäppchen (Scufița Roșie). Spre deosebire de varianta culeasă de Charles Perrault, Frații Grimm continuă povestea, introducând personajul Vânătorului care, auzind sforăiturile Lupului, vine și le eliberează pe Bunica și pe Scufiță, umplând în schimb cu pietre burta Lupului.
De-a lungul a trei secole, fetița în roșu a fost interpretată și repovestită, a fost analizată și chiar psihanalizată. Se vorbește despre simboluri dintre cele mai năstrușnice. Însă, cu certitudine, povestea Scufiței nu s-a epuizat.
Pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache Botoșani, regizorul Mihai Donțu folosește neastâmpărul Scufiței Roșii drept prilej pentru a oferi publicului un fel de poveste în poveste. Să nu uităm că tot Mihai Donțu a creat, pe aceeași scenă, momente memorabile cu "Capra cu trei iezi" sau "Soacra cu trei nurori". Să nu ne mirăm, deci, dacă în "Scufița Roșie" vom da peste Lupul din "Capra cu trei iezi", celebrul personaj al lui Creangă. De altfel, aici reușește Mihai Donțu să producă surprize pentru cei mici. Scufița Roșie are de-a face nu cu un lup, ci cu trei! Al treilea, Filip, vine direct din povestea "Cei trei purceluși".
Spectacolul Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache, deși spune o poveste veche de trei secole, este unul antrenant, viu, proaspăt. Și nu doar datorită ritmului alert, cât mai ales vivacității întregului parcurs artistic. Actorii sunt cuprinși de o sprinteneală care antrenează publicul mic de la un capăt la altul, iar părinții nu pierd glumele introduse în textul spectacolului anume pentru ei.
Personajele vin din lumi diferite. Cei trei lupi poartă măști, iar costumele vorbesc despre poveștile lor (Lupul din Capra cu trei iezi este este în costum popular, încălțat chiar și cu opinci, de pildă), Bunica este o bătrânică nu doar vioaie, ci și pusă pe șotii. Cu toate acestea, este mâncată de Lup, pe care ea îl confundă cu Vânătorul. Regizorul păstrează, însă, imaginea Scufiței Roșii din povestea consacrată: păpușa ingenuă, jucăușă, imaginea nealterată a copilăriei de demult.
Spectacolul începe în forță (la propriu!). Lupul din povestea Scufiței Roșii suferă o pierdere de memorie, astfel că ceilalți doi lupi sunt nevoiți să ceară ajutor și din sală. Copiii urcă în scenă și dau chiar și probe pentru obținerea rolului (ia umflă-ți mușchii, să te vedem cât de puternic ești, ia fă ca un lup, să auzim cât de înfricoșător ești!), moment în care energia sălii devine complice cu energia scenei.
De altfel, pe întreg parcursul spectacolului, copiii participă la desfășurarea poveștii, strigă, își încurajează personajul preferat sau le divulgă secretele celor care încearcă să păcălească, în poveste fiind.
Spectacolul "Scufița Roșie", în interpretarea trupei de la Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache Botoșani, este un produs cultural care îmbină (și o face fericit!) jocul actoricesc cu momente muzicale cu priză imediată la publicul mic. Acțiunea este antrenantă, ritmul alert menține trează concentrarea, cursul atât de cunoscut al poveștii fiind rupt doar de către glumele și farsele la care personajele recurg.
Florin Iftode, Marius Rusu, Alin Gheorghiu, Oana Sîrcu, Alexandra Acalfoae, Andreea Elena Popovici şi Ibica Leonte reușesc, sub îndrumarea regizorală a lui Mihai Donțu, un spectacol pentru mari și mici, un spectacol care urmează firul unei povești cu o istorie de peste trei secole, dar valabilă și surprinzătoare pentru anul 2017 al mileniului III.
O sală plină. Copii cu părinți. Cu ambii părinți, unii și cu bunici sau cu păpușile pe care și le țin strâns la piept. Râsete, voie bună. O amiază de duminică petrecută împreună pe care, de bună seamă, cei mici o vor păstra în cămăruța lor cu amintiri.
