Invitat fiind Nicolae Steinhardt, în 1959, la sediul Securităţii, unde avea să i se solicite să fie martor al acuzării în procesul Noica-Pillat, tatăl său, Oscar Steinhardt, îl sfătuieşte să se ducă direct cu valiza, convins fiind că va intra şi el la închisoare. Santajat tocmai cu tatăl său care, rămas fără sprijinul său, sigur va muri, având peste 80 de ani, securiștii îi dau 3 zile de gândire.

Întors acasă, Oscar Steinhardt îl mustră:

CITEȘTE ȘI: "Schimbări în documentele de identitate ale românilor, începând din acest an!"

"Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că şovăi, că poate să încapă şi posibilitatea să-ţi trădezi prietenii. În afaceri, când spui lăsaţi-mă să mă gândesc înseamnă că ai şi acceptat. Pentru nimic în lume să nu primeşti să fii martor al acuzării. E adevărat că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite vei dormi bine. Pe când dacă accepţi să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poţi închide un ochi. O să trebuiască să trăieşti numai cu somnifere şi calmante; abrutizat şi moţăind ziua toată, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpeleşti ca un nebun. Cată-ţi de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro. De altfel, chiar dacă apari acum ca martor al acuzării, nu fi prost, după şase luni tot te ia. E sigur".
 
O veritabila lecţie nu numai de verticalitate morală, ci şi de luciditate şi realism. La plecare îl salută milităreşte şi-i adresează alte vorbe nu mai puţin celebre... "Ţi-am spus să nu mă laşi să mor ca un câine? Ei bine, dacă-i vorba aşa, n-am să mor deloc. Te aştept. Şi vezi să nu mă faci de râs... să nu fii jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni"
 
*****
 
În 1964, Nicolae Steinhardt iese din inchisoare: "Pe tata îl găsesc în stradă, aproape de casă. Îl sprijină vărul care a venit să-l scoată la plimbare şi la frizer. E mic, necrezut de mic, mult gârbovit şi face paşi mărunţei, dar umblă fără teamă şi ochii-i sunt vioi. Îl iau de braţul drept fără să mă fi observat şi când întoarce capul îi cer să nu plângă. Să plâng, zice. Ce-s prost? Ia spune, tu ai mâncat ceva astăzi?".