Înalt PreasfinÅ£ia Voastră, aÅ£i avut o relaÅ£ie duhovnicească profundă cu părintele Nicolae Steinhardt. Când l-aÅ£i cunoscut ÅŸi cum v-a rămas în inimă amintirea lui?
Părintele Nicolae Steinhardt mi-a rămas în suflet ca una dintre cele mai luminoase icoane de intelectual de rasă, ÅŸi în acelaÅŸi timp călugăr adevărat. L-am cunoscut când eram student în BucureÅŸti la Facultatea de ConstrucÅ£ii Căi Ferate, Drumuri ÅŸi Poduri, prin anul 1968. Duminica mergeam la biserica Schitului Darvari, biserică parohială în vremea aceea. La Liturghie participau o seamă de oameni importanÅ£i - nu-i cunoÅŸteam pe toÅ£i. Observam mereu în spate o figură distinsă. Un om slab, cu barbă, nu foarte înalt ÅŸi mereu atent la Sfânta Liturghie. Intuiam că e un om al lui Dumnezeu, dar nu-i ÅŸtiam numele. Abia mai târziu am aflat că era viitorul părinte Nicolae Steinhardt, legat ÅŸi el duhovniceÅŸte de părintele George Teodorescu: acesta-l miruise după ieÅŸirea din închisoare, unde-l botezase părintele Mina Dobzeu.
Momentul despre care povestiÅ£i corespunde cu începutul prieteniei pe care aÅ£i avut-o cu părintele?
Nu. Aceasta a început mai târziu. După ce-mi făcusem stagiul în inginerie ÅŸi Facultatea de Teologie la Sibiu, eram preot în Turda. Mi-a bătut la uşă într-o după-amiază de primăvară ÅŸi mi-a zis: "Sunt fratele Nicolae, trimis de fratele Mitrofan". M-am dumirit imediat cine-i fratele Nicolae: creÅŸtinul distins pe care-l vedeam mereu la bisericuÅ£a de la Darvari. Era tocmai perioada în care se statornicea la Mănăstirea Rohia, fiindu-i apropiat sufleteÅŸte PreasfinÅ£itului Justinian Chira.
Uitasem ziua în care ne-am întâlnit. Spre bucuria mea, în dosarul de urmărire am găsit nu numai ziua ÅŸi ora, ci ÅŸi convorbirea înregistrată, cu lux de amănunte. AÅŸa se face că "Nicu", adică postul de ascultare nr. 61 D.M., relatează cu lux de amănunte prima vizită pe care mi-a făcut-o părintele Nicolae: "În ziua de 17.04.1980 la AndreicuÅ£ se află în vizită un domn din BucureÅŸti cu care poartă o discuÅ£ie la care asistă sursa începând de la ora 11". "Sursa", adică "Nicu", înregistra ÅŸi apoi punea pe hârtie convorbirea.
Îi povesteam părintelui bucuriile ÅŸi necazurile mele: faptul că am fost chemat la Securitate pentru legăturile ce le-am avut cu greco-catolicii, pentru catehizaÅ£ia ce o făceam tinerilor la biserică ÅŸi, în general, pentru activitatea duhovnicească ce o desfăşuram. Activitatea respectivă mie mi se părea normală. Pentru puterea de atunci însă, buni erau doar cei care făceau cât mai puÅ£in. Părintele mă încuraja, spunându-mi: "Să nu uiÅ£i că "aceÅŸtia" duÅŸmănesc religia; pentru ei orice preot ÅŸi orice credincios este un duÅŸman. Oricât de bine se va comporta, tot duÅŸman va fi considerat. Este de părere că orice om care intră într-o biserică, în ochii Securităţii este considerat duÅŸman".
"N-a vrut să depună mărturie împotriva prietenilor săi"
Părintele Nicolae Steinhardt a avut ÅŸi el probleme cu Securitatea, fapt pentru care a ÅŸi petrecut mult timp în temniţă. V-a povestit motivul pentru care a fost închis?
L-au închis pentru că n-a vrut să depună mărturie împotriva prietenilor săi, cărturari de marcă, unii dintre ei legionari. Socoteau anchetatorii că-l vor putea face să spună ceva împotriva lor, el fiind evreu. N-a făcut-o ÅŸi a mers în închisoare împreună cu ei. Când a venit la mine atunci, în 1980, mi-a relatat apoi motivul pentru care a fost închis: "Cred că Å£ii minte matale că eu am fost condamnat politic pentru crimă de uneltire împotriva orânduirii de stat ÅŸi pentru ajutor legionar. Am fost prieten ÅŸi coleg de liceu cu niÅŸte oameni care erau legionari, aveau domiciliul obligatoriu pe undeva ÅŸi veneau în BucureÅŸti clandestin, iar eu i-am primit în casă, m-au rugat să-i adăpostesc, iar eu i-am adăpostit. Le-am dat de mâncare, că aÅŸa-i normal, iar când i-au prins, au dat ÅŸi numele meu. Apoi am fost chemat la Securitate, să fiu martor în procesul lor, ÅŸi să spun că am ÅŸtiut că au venit clandestin în BucureÅŸti, că au vorbit contra regimului. Am spus că asta nu pot să fac, nu pot să fiu martor împotriva colegilor mei ÅŸi să spun minciuni despre ei, după ce i-am adăpostit la mine în casă". Câtă tărie de caracter! Pentru acest fapt a fost închis împreună cu ei, făcând cinci ani de temniţă grea, pentru că "s-au organizat împotriva statului". A fost anchetat, bătut, numit "bandit" ÅŸi "legionar", dar a rezistat. A tras ÅŸi o concluzie, întărindu-ne pe mine ÅŸi pe alÅ£ii: "Dacă vrei să nu ai necaz cu ei, să nu-Å£i fie frică, că dacă Å£i-e frică de ei, eÅŸti pierdut!" Cu smerenie trebuie însă să recunosc că uneori mi-a fost frică. Mi-a fost frică într-un rând, ÅŸi când dânsul dorea să mă caute.
"Părintele Nicolae judeca profund duhovniceşte"
SpuneaÅ£i că aÅ£i regăsit multe informaÅ£ii din discuÅ£ia pe care aÅ£i purtat-o cu dânsul în dosarul Înalt PreasfinÅ£iei Voastre din Arhiva Consiliului NaÅ£ional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Cum era privit părintele Nicolae Steinhardt de Securitate? Ce acuzaÅ£ii i se aduceau?
Citindu-mi dosarul de urmărire, printre "elementele duÅŸmănoase" cu care eram în legătură, era trecut ÅŸi "Steinhardt Nicolae, fost condamnat, element duÅŸmănos, care exercită influenţă negativă". Era socotit "element duÅŸmănos" pentru că spunea lucrurilor pe nume. De exemplu, am găsit în dosar, pentru că aveau microfon la mine în casă ÅŸi înregistrau convorbirile, o afirmaÅ£ie a părintelui Nicolae din iunie 1981: "Suntem într-un moment de mare criză, avem datorii ÅŸapte miliarde de dolari, vor să ne achităm de datorie cu mâncarea pe care ar trebui s-o mănânce populaÅ£ia ţării".
Părintele Nicolae însă judeca profund duhovniceÅŸte. Spunea referitor la viclenia securiÅŸtilor care încercau să-ÅŸi racoleze informatori: "Părinte Ionică, dacă vine dracul ÅŸi scrie pe o coală albă că există Dumnezeu, să nu contrasemnezi alături de el". Îmi aduc aminte că odată, pe când organizasem un pelerinaj la mănăstirile din Oltenia, am trecut printr-o ispită. Autocarul plătit, care trebuia să ne aÅŸtepte la gară, "n-a mai fost disponibil". ReuÅŸise Securitatea să pună la cale acest lucru. Am putut face rost doar de un autobuz hodorogit ÅŸi m-am necăjit foarte rău. Dar părintele Nicolae mi-a zis: "Părinte Ionică, are patru roÅ£i? Are! Åži merge? Merge! Atunci nu înÅ£eleg de ce te tulburi!" Era călit în suferinţă. Nu numai că a suportat cinci ani de temniţă între 1959 ÅŸi 1964, dar o viaţă întreagă a fost hăituit ÅŸi urmărit drăceÅŸte. Toate acestea nu l-au înrăit, ci l-au îmbunătăţit sufleteÅŸte, pentru că el, evreul convertit, interpreta duhovniceÅŸte încercările.
Cum v-a influenÅ£at ulterior întâlnirea cu smeritul părinte Steinhardt?
M-am folosit mult duhovniceÅŸte din bogatele-i cunoÅŸtinÅ£e, dar mai ales din aÅŸezarea duhovnicească pe care o avea. Era foarte legat de tineri ÅŸi-ÅŸi dădea seama că ei sunt viitorul Bisericii. Dar în acelaÅŸi timp, pe cât de erudit, se ÅŸtia coborî la măsura credinciosului simplu. Venea de la Rohia în special pentru a ne însoÅ£i în pelerinaje. De atunci s-a legat sufleteÅŸte cu părintele Vasile, actualul stareÅ£ de la RohiÅ£a, care era la liceu în Turda. Nu după multă vreme acesta l-a urmat la mănăstire, la Rohia. Din scrierile lui reiese cu evidenţă că a gândit creÅŸtineÅŸte, a trăit creÅŸtineÅŸte ÅŸi L-a mărturisit pe Hristos până-n ultima clipă. Se vede acest lucru mai ales din "Jurnalul Fericirii". Dumnezeu l-a chemat la sine cu puÅ£in timp înainte de a veni libertatea: în primăvara anului 1989. Ziua învierii o aÅŸteaptă în smeritul mormânt de la Mănăstirea Rohia.
(Ziarul Lumina)
