"Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului.
 
Poti să nu păcătuiești de frică. Este o treapta inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare. Dar și de rușine. O teribilă rușine, asemănătoare cu a fi făcut un lucru necuviincios în fața unei persoane delicate, a fi trântit o vorbă urâtă în fața unei femei bătrâne, a fi înșelat un om care se încrede în tine. După ce l-ai cunoscut pe Hristos îți vine greu să păcătuiești, ți-e teribil de rușine.
 
Într-un anume sens, păcatul cu gândul e şi mai abject decât cel cu fapta, pentru că – nevăzut – îi însoţeşte necesarmente făţărnicia, impostura. Eşti în privilegiata situaţie a escrocului faţă de spărgător, care îşi riscă el viaţa; a hoțului din casă (de care nu te poţi feri) față de tâlharul la drumul mare, cu tot pitorescul său alai: calul, pistoalele la brâu, căciula pe-o ureche.
 
Cele șapte păcate capitale: 1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu știu, n-am știut, 3) Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta: dragostea cu sila".

Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 2 aprilie: Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi ..."