Oameni care au devenit artiști renumiți în urma unor accidente cerebrale
Stiri Botosani Monday, 4 March 2013 CulturăAlonzo Clemons părea un copil ca toți ceilalți. În anul 1961, însă, pe când avea doar trei ani, o căzătură avea să-i provoace leziuni craniene care îi vor schimba viața pentru totdeauna: Alonzo a rămas cu un coeficient de inteligență extrem de scăzut (între 40 și 50 de puncte, ceea ce îl situează la nivelul imbecilității), fiind, de pildă, incapabil să mănânce singur sau să își lege șireturile de la pantofi. Cu toate acestea, în urma accidentului, Alonzo a căpătat o abilitate extraordinară: el poate reproduce – în argilă, clei sau ceară, orice animal, până în cele mai mici amănunte.
Mai mult: este capabil să reproducă tridimensional animale pe care nu le-a văzut niciodată în viața reală, fiindu-i suficient să privească o fotografie a acestora doar câteva secunde.
Majoritatea sculpturilor sale – care astăzi se vând cu prețuri ce ajung și la 45.000 USD – sunt realizate în câteva zeci de minute.
În decursul anilor, Alonzo Clemons a început să lege câteva fraze simple. “Dumnezeu ia, dar tot Dumnezeu oferă înapoi atât de mult, spune el. Iar Nancy Mason, îngrijitoarea sa socială, spune că toate deficiențele îi dispar atunci când sculptează.
Jon Sarkin a devenit pictor după ce medicii i-au extirpat părți din creier
Născut în 1953, Jon Sarkin a absolvit biologia în cadrul Universității din Pennsylvania și, după ce s-a specializat în chiroterapie, și-a deschis un cabinet privat. Și părea foarte mulțumit de viața sa. În 1985 însă, la vârsta de 36 ani, două vase de sânge au început să-i preseze nervii auditivi, așa că, în anul următor, a decis să se opereze.
Operația s-a complicat însă: o hemoragie cerebrală și un atac vascular au obligat medicii să-i elimine porțiuni din emisfera stângă a creierului…
După operație, Jon s-a trezit surd de o ureche, cu tulburări de vedere și de echilibru. Și, mai ales, cu obsesia de a desena și a picta. După opt săptămâni Jon și-a recăpătat auzul. Iar după opt luni a putut merge din nou, ajutându-se de un baston. Însă nevoia obsesia sa pentru a exprima grafic nu s-a diminuat defel. Și, încet, încet, lucrările sale au început să fie cunoscute și apreciate.
Astăzi Jon Sarkin este unul dintre cei mai prolifici artiști contemporani americani, lucrările sale au fost expuse în galerii din întreaga lume (și se vând constant la prețuri de aproximativ 10.000 USD).
În 1997, Tom Cruise a cumpărat, pentru un milion de dolari, drepturile de a ecraniza povestea vieții sale. Filmul încă nu a intrat în producție.
Tony Cicoria a devenit pianist și compozitor după ce a fost lovit de fulger
Tony Cicoria a fost până în 1994 un chirurg ortoped respectat. În acel an, însă, un fulger avea să-l lovească, în timp ce chirurgul, pe atunci în vârstă de 42 de ani, abia terminase de vorbit la un telefon public. A suferit arsuri severe pe întreaga față și pe corp și a suferit de pierderi de memorie pentru următoarele două săptămâni. Însă, la două zile de la accident, Tony a descoperit că are o nevoie nestăvilită de a asculta muzică de pian. Așa că și-a cumpărat propriul pian și a început să învețe singur să cânte, deși până atunci nu fusese interesat în vreun fel de muzică. Și, cum muzica îi venea nestăvilit în minte, a început să compună propriile partituri. A debutat cu prima sa compoziție pentru pian în anul 2007. Iar concertul său din 2008 de la New York, organizat sub auspiciile Consiliului Artelor, a fost transmis de BBC și televiziunea națională germană.
Tommy McHugh a devenit pictor după o hemoragie cerebrală
Până la 52 de ani, Tommy McHugh nu a făcut nimic demn de menționat în viața sa: muncitor în construcții, a atras atenția comunității doar pentru faptul că a fost arestat de câteva ori pentru consum de droguri și pentru bătăile de prin barurile de cartier. În 2001, într-unul din aceste baruri, două vase de sânge aveau să-i pocnească în creier, iar în hemoragia astfel rezultată aproape că și-a pierdut viața. A stat în comă aproape o săptămână, iar când și-a revenit, s-a trezit cuprins de o nestăvilită dorința de a crea: așa că a început să scrie poezii, să picteze pereții întregii case și să transforme în sculpturi obiectele care i-au ieșit în cale.
Neputându-și explica aceste porniri, a început să scrie doctorilor – în versuri, firește – rugându-i să vină să îl consulte. Ca urmare, o echipă de specialiști l-au examinat și au concluzionat că, într-adevăr, setea creativă a lui Tommy McHugh este cauzată de distrugerile pe care hemoragia le-a cauzat lobului frontal.
Operele de artă ale lui Tommy McHugh au fost expuse în galerii renumite din Marea Britanie. A decedat pe data de 19 septembrie 2012, la vârsta de 63 de ani.
Jason Padgett a devenit grafician în urma loviturilor primite
Viața lui Jason Padgett părea la fel ca a oricărui contabil american ajuns la vârsta de 31 de ani. Totul avea să se schimbe în 2002, când după ce a ieșit dintr-un club de karaoke din Tacoma, doi indivizi l-au jefuit, lovindu-l brutal cu picioarele. În urma comoției cerebrale, i-au fost montate două plăci metalice pentru a ajuta la refacerea oaselor, iar medicii, spunându-i că a avut noroc că a rămas în viață, l-au sfătuit să se odihnească. La câteva zile de la incident, Jason a început să vadă tipare geometrice în urma fiecărui obiect aflat în mișcare.
Și cum imaginile nu conteneau, s-a apucat să le deseneze. Mai târziu avea să afle că sunt fractali și că este singurul om din lume capabil să deseneze așa ceva.
Și, pentru ca lucrurile să fie chiar mai ciudate: cu toate că Jason nu are niciun fel de specializare în domeniu matematicii și niciun fel de alte cunoștințe în domeniu în afara celor elementare, el poate reprezenta grafic noțiuni matematice foarte complexe.
Derek Amato a devenit pianist în urma unei căzături în piscină
Era în 2006 când Derek Amato, pe atunci un șomer american în vârstă de 39 de ani, jucându-se cu prietenii pe marginea unei piscine, l-a rugat pe unul dintre ei să-i arunce mingea pentru a o prinde “din săritură. Lucrurile nu au ieșit însă așa cum le-a planificat: Jason a alunecat și, în cădere, s-a lovit violent la cap de scurgerea piscinei. Prietenii l-au transportat la spital, iar pe drum Derek delira, spunând că este un sportiv aflat în cantonament. La câteva zile de la accident, aflându-se în vizită la unul dintre prieteni, Derek s-a așezat în fața pianului și a început să cânte, deși nu mai atinsese un pian în viața lui. Și a cântat neîncetat vreme de șase ore, uimindu-și prietenii cu virtuozitatea sa. Astăzi, Derek Amato este un pianist cu o agendă plină, recunoscut pentru stilul și virtuozitatea sa.
Sursa:webcultura.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Accident la Todireni! Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale! (Foto)
Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe ...
Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...
PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!
Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.79 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici