“…toți se nasc spre a muri/ Și mor spre a se naște”, spunea Mihai Eminescu în cel mai cunoscut poem al său, ”Luceafărul”. Cuvintele poetului, ”ca păsări ce zboară”, sunt în aceste zile mai aproape ca oricând, în cugetul omului de rând sau în rostirile oficialilor.

Cu o zi înainte de împlinirea a 175 de ani de la nașterea - la Botoșani - a lui Mihai Eminescu, poetul a fost pomenit în bisericuța familiei sale din Ipotești. Preoți, oficiali din administrația locală și județeană, parlamentari, profesori sau oameni de cultură au rostit împreună ”Veșnica lui pomenire”.

În dangăt de clopot, cu lumânări aprinse, cu colivă și colaci, în vechea tradiție creștină, în murmur de rugăciune sub veghea sfinților din mica bisericuță, a fost pomenit întregul neam al lui Eminescu, de la părinți și frați, care își dorm somnul de veci sub zidul bisericii, la mătușile schimonahii, unchii stareți și arhimandriți.

Istoria bătrânei bisericuțe este seculară. Ridicat înainte de anii 1800, pe locul unei vechi biserici din lemn,  lăcașul de cult păstrează și astăzi icoane vechi, cristelnița veche, veșminte ale preoților slujitori. 250 de galbeni a plătit Raluca Eminovici, mama lui Eminescu, când a cumpărat Biserica de la boierul Theodor Murguleț. Raluca şi Gheorghe Eminovici, părinţii poetului, dar și frații Iorgu şi Nicu, doi dintre fraţii poetului, sunt înmormântați lângă bisericuță.

În perioada interbelică, tot aici avea să se construiască biserica dedicată lui Eminescu, construită la inițiativa lui Nicolae Iorga, cu banii din colecta inițiată în „Vatra Românească” împreună cu scriitorul Cezar Petrescu. 

”Îi mulțumim lui Eminescu!”

În această dimineață, slujba de pomenire a fost oficiată de către preotul paroh Valentin Tincu, alături de Arhimandritul Siluan Antoci, starețul Mănăstirii ”Sfânta Cruce” – Brusturi, Neamț.

”Pentru faptul că el este formatorul limbii române moderne, pentru faptul că și-a dedicat întreaga sa viață lui Hristos și poporului român, prin frumoasa operă pe care a scris-o lăudând pe Dumnezeu și poporul român, pentru toate acestea, noi îi mulțumim și îmi doresc ca multe decenii de acum înainte să fim împreună și să sărbătorim nașterea lui și trecerea lui la Domnul”, a spus preotul Valentin Tincu.

(Preot paroh Valentin Tincu)

Arhim. Siluan Antoci, botoșănean la origine, un mare iubitor de Eminescu și de cultură, a slujit patru ani la Mănăstirea Agafton, loc încărcat de istorie și de bună mireasmă a poeziei eminesciene.

”Am început pomenirea aceasta frumoasă cu o rugăciune, pentru că în biserica noastră, noi, împreună cu cei plecați din această lume, suntem una. Ei sunt doar adormiți, pentru că așa cum am spus la slujba de parastas, ne-am rugat pentru cei adormiți, iar cel adormit se trezește. Cu siguranță, împreună cu noi a fost cu duhul și familia marelui poet”, a rostit Arhim. Siluan Antoci.

Părintele Siluan, care a slujit vreme de patru ani la Mănăstirea Păcii, așa cum mai este cunoscută biserica pe care Eminescu o vizita deseori în anii copilăriei și adolescenței, a amintit că poetul provenea dintr-o familie creștină, care a dat ortodoxiei mulți monahi.

”Am stat la Mănăstirea Agafton și, pășind pe locurile pe care a trecut marele poet, sigur că m-am întâlnit și cu istoria acestor locuri și cu istoria locului unde Eminescu a copilărit, acolo unde maicile bătrâne ne-au arătat locul unde a fost casa maicilor Olimpiada și Fevronia, unde Eminescu, copil fiind, petrecea adeseori și asculta pildele citite din vechile paterice ale maicilor bătrâne. Participa la Bisericuța veche, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil, și s-a inspirat din viața monahală”, a spus Arhim. Siluan Antoci.

”O istorie foarte interesantă” cu schima Maicii Fevronia

Cel mai adesea se vorbește despre maicile de la Agafton, surori ale Ralucăi Eminovici, însă prea puțin se știe că Mihai Eminescu a avut și doi unchi călugări. Este vorba despre starețul Iachint, care a fost și stareț al Mănăstirii Coșula și este înmormântat la Mănăstirea Coșula, și despre Arhimandritul Calinic, cel care a trecut la cele veșnice, ”se pare, la Mănăstirea Neamț, alții spun la Mănăstirea Secu”. Părintele Siluan a pomenit și de cele patru mătuși și o verișoară, Xenia Velisar, toate înmormântate la Mănăstirea Agafton.

”Eminescu le-a iubit foarte mult pe aceste maici duhovnicești, maica Olimpiada a fost și stareța Mănăstirii Agafton, dar ele aveau și cinstea de a fi schimonahii. Schimonahul este mai mult decât un călugăr, el depune de două ori voturile monahale. Spun sfinții părinți că, spre sfârșitul vieții, marii monahi se tundeau în schima cea mare”, a spus părintele Siluan, care a dezvăluit și o întâmplare mai puțin știută despre Maica Fevronia, una dintre mătușile poetului.

(Arhimandrit Siluan Antoci)

”Se păstrează și astăzi schima cea mare, pe care a purtat-o maica Fevronia, și această schimă, un fel de cruce, a avut o istorie foarte interesantă. Maica Agapia Moisa, care a fost dată cu Decretul din 1959 afară din Mănăstire și trimisă forțat în sat, după aceea i s-a îngăduit să stea la Mănăstirea Slatina, a luat cu sine această comoară de preț – schima Maicii Fevronia -, știind și simțind de la Dumnezeu că aceasta se va întoarce din nou la locul unde trebuie să fie, la Mănăstirea Agafton. La Mănăstirea Slatina, înainte de a muri, a încredințat această schimă unei ucenice, spunând: ”Eu voi pleca la cele veșnice, dar după plecarea mea să duci acest odor din nou la Mănăstirea Agafton”. Și a ajuns la Mănăstirea Agafton această schimă, care se păstrează și astăzi în mare evlavie. Deci rudele lui Mihai Eminescu au fost foarte apropiate de biserică, iubitoare de biserică, iubitoare de neam. Vă mulțumim că îl iubiți pe Eminescu! Trebuie să îl iubim, pentru că e de-al nostru și avem nevoie de Eminescu ca de aer!”, a încheiat părintele stareț Siluan Antoci.

(Foto, Video: Stiri Botoșani / Florin Timofte)