Pregătiri intense pentru o nouă ediție a Târgului Mărțișorului la Botoșani!

În 2024 au fost prezenți pe Pietonalul Unirii meșteri din județele Botoșani, Suceava, Iași și Argeș, care i-au impresionat pe cetățeni cu diversele mărțișoare atent confecționate.

Pregătiri intense pentru o nouă ediție a Târgului Mărțișorului la Botoșani!

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

La fel ca și în anii trecuți, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, își dorește să întâmpine ziua de 1 martie cu o nouă ediție a Târgului Mărțișorului.

Ziua de 1 martie înseamnă în calendarul popular începutul noului an agrar, începutul lunii Mărțișor, începutul zilelor dedicate Babei Dochia (1 – 9 martie sau 1 – 12 martie). Astfel, Târgul Mărțișorului ajunge în acest an la ediția cu numărul XV.

 

Târgul Mărțișorului organizat pe Pietonul Unirii din Botoșani, în perioada 27 februarie - 1 martie 2025, are ca obiectiv principal menținerea activității de confecționare a mărțișoarelor, acele talismane nelipsite în comunitățile rurale de altădată.

„Prin această activitate ne dorim să nu dăm uitării faptul că mărțișorul tradițional, era acel fir de lână bicolor răsucit (alb-negru, alb-roșu), fie că era simplu cu doi canafi, fie că avea agățată o monedă de argint, aramă sau aur, avea rolul de amuletă. Amintindu-ne în același timp, că în trecut, funcțiile de bază ale mărțișorului erau: apotropaice, agrare, de mijlocire între microcosmos și macrocosmos, etc.; în prezent acestea fiind înlocuite cu funcțiile estetice”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Regulamentul și fișa de participare pot fi consultate pe site-ul instituției de cultură.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...

Alinuța și învățătoarea!

astăzi, 07:15

Învățătoarea:  -Alinuța, poți să îmi spui cât fac opt ori șapte? Alinuța: -Dacă nici dumneavoastră nu știți, de unde vreți să știu eu?