Lucian Valea este poetul care a marcat profund generaţii întregi de elevi, din rândul cărora s-au ridicat mai târziu poeţi precum Corneliu Popel, Victor Teişanu sau Valeriu Imbir, dacă ar fi să ne referim doar la perioadă dărăbăneană a profesorului. Lucian Valea este, poate, numele cel mai pomenit de scriitorii botoșăneni care au a-i datora versul lor, frământările tinereții cu zbaterile cenacleiere ce aveau a-i forma pe linia marii literaturi.
Poetul și istoricul literar Lucian Valea s-a născut pe 4 martie 1924, în localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, și s-a stins fulgerător din viață, pe 4 aprilie 1992, la Bistrița.
Lucian Valea a debutat în anul 1939, la ziarul Tribuna, cu un poem dedicat poetului Ion Moldoveanu, iar editorial în 1941, cu placheta "Mătănii pentru fata ardeleană". În 1942-1944 lucrează ca redactor la Gazeta Transilvaniei şi în 1945-1946 ca profesor la Năsăud. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar e încorporat şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Câmpulung. Între 1945 şi 1949 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie, iar în 1950 este arestat pe motive politice şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, dar execută numai 5 ani, pe şantierul-penitenciar Oneşti-Baraj. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat, metodist, profesor secundar la Timişoara, lector universitar la Bacău (1962-1963).
În 1963 ajunge la Darabani, unde este profesor secundar și unde rămâne trei ani, până în 1966, când este angajat muzeograf la Muzeul Regional Suceava, insa în anul următor se întoarce la Darabani, pe postul de profesor (1967-1969). În această perioadă este numit director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare Botoșani, apoi al Şcolii Populare de Artă, funcţionând aici până în 1971, interval în care iniţiază şi organizează, la Botoşani şi Miorcani, Colocviile "Ion Pillat", punându-și astfel amprenta pe destinul literar al multor scriitori botoșăneni.
În anul 2016, în cadrul Zilelor Nordului, la Darabani a fost inaugurată o expoziţie permanentă care să păstreze vie memoria, să readucă în actualitate numele poetului bistriţean exilat o vreme în nordul extrem al ţării. O umbră a vieţii care avea să devină un punct luminos în destinul literar al poetului Lucian Valea, după cum el însuşi recunoştea mai târziu, spre sfârşitul anilor 70, într-un interviu acordat lui Victor Teişanu (detalii aici).
Lucian Valea a fost, peste toate, un poet de atitudine, un spirit poetic de forţă, căruia posteritatea nu i-a fixat definitiv locul pe raftul întâi al poeziei.