Poetul care, adolescent fiind, împărţea în două lumea literară românească. Condamnat de comunişti la muncă silnică pe viaţă, a executat cinci ani de puşcărie. În anii 60-70 a urcat spre Darabani, locul unde renaşte ca om, ca poet, ca profesor şi mentor pentru câteva generaţii de elevi.  

Lucian Valea este un nume de referinţă în literatura română, cu meritată vizibilitate şi prestanţă pe rafturile bibliotecilor din toată vremea. Recitit şi reevaluat cu bună credinţă, Lucian Valea se dezvăluie nu doar ca poet, ci şi ca istoric literar, lui datorându-i-se cea mai completă şi complexă interpretare monografică a operei lui George Coşbuc.  

Însă, dincolo de valoarea operei sale, Lucian Valea este un nume care a marcat profund generaţii întregi de elevi, din rândul cărora s-au ridicat mai târziu poeţi precum Corneliu Popel, Victor Teişanu sau Valeriu Imbir, dacă ar fi să ne referim doar la perioadă dărăbăneană a profesorului.

De aceea, mai mult decât necesară era realizarea, la Darabani, a unei expoziţii permanente care să păstreze vie memoria, să readucă în actualitate numele poetului bistriţean exilat o vreme în nordul extrem al ţării. O umbră a vieţii care avea să devină un punct luminos în destinul literar al poetului Lucian Valea, după cum el însuşi recunoştea mai târziu, spre sfârşitul anilor 70, într-un interviu acordat lui Victor Teişanu: "Darabaniul reprezintă pentru mine o etapă care într-un fel a însemnat – şi vorbele nu sunt spuse prisos – adevărata mea renaştere. În Darabani pot spune că m-am reîntâlnit cu mine însumi după  o peregrinare fără sorţi de izbândă. Mă întorc la Darabani cu gândul de a mă întâlni cu generaţia voastră, de a mă întâlni cu foştii mei elevi care mai sunt ici şi colo, mă întorc cu bucuria de a mă întâlni cu foştii mei colegi de liceu, profesorii cu care am slujit împreună învăţământul, cu bucuria de a-mi regăsi o parte din esenţă şi, de ce nu, mă întorc pentru a găsi tocmai acel moment fundamental care a însemnat pentru mine categorica mea întoarcere la poezie. Pentru că aici, la Darabani, am scris aproape în întregime Don Quijote, care a însemnat revenirea mea în actualitatea literară din punct de vedere editorial". 


Lucian Valea la Darabani, via Zilele Nordului

Joi, 25 august 2016, în debutul Zilelor Nordului, Muzeul Nordului din Darabani a deschis Expoziţia permanentă Lucian Valea, în prezenţa soţiei poetului, Mădălina Valea. Manuscrise, scrisori, documente biografice, obiecte personale şi reviste sau consemnări literare din vreme, discursuri îndoite în lacrimă sau rostiri de înaltă ţinută intelectuală, amintiri şi revederi. Şi surpriza organizatorilor – Asociaţia Nord – un interviu pe bandă de magnetofon realizat în urmă cu aproape patru decenii de Victor Teişanu, cu vocea lui Lucian Valea pătrunzând prin toate ungherele sufleteşti ale celor de faţă.   



"Am reuşit să îndeplinim un mic vis al Asociaţiei Nord, şi poate un vis de la începuturile mai multor grupuri de iniţiaţtivă culturale din Darabani, acela de a avea aici o expoziţie dedicată memoritie lui Lucian Valea, cel care a însemnat atât de mult pentru generaţiile de dinaintea noastră, şi care înseamnă multe, iată, şi pentru noi, cei de astăzi. Pentru că am fost şi eu cumva iluminat de poeziile lui, iar în copilărie am crescut cu fotografia domnului Valea pe raft. Memoria domnului Valea este importantă pentru noi", a rostit Ştefan Teişanu, preşedintele Asociaţiei Nord.  


Mădălina Valea: "Din momentul în care m-am căsătorit cu Lucian Valea, am intrat într-o lume fascinantă"

Mădălina Valea a oferit Asociaţiei Nord o donaţie foarte valororasă, constând în bunuri care au aparţinut lui Lucian Valea, manuscrise, fotografii din arhiva personală, chiar şi maşina de scris. Emoţionată, dar viind încă în spiritul poetului, Mădălina Valea a reuşit o punte peste timp, un arc poetic pe care l-a desfăşurat cu eleganţă şi cu discretă măsură în faţa celor prezenţi.   


"Sunt emoţionată şi bucuroasă că s-a realizat această expoziţie în memoria lui Lucian Valea, lucru care, din păcate, nimeni nu l-a făcut până acum, doar Victor şi Ştefan Teişanu. Eram foarte tânără când am venit aici. Soţul meu meu a găsit un grup de băieţi, băieţi care aveau tragere spre literatură în mod deosebit, printre ei şi Victor Teişanu, Corneliu Popel, regretatul poet, încă vreo câţiva, care veneau foarte des acasă la noi. Acolo era cenaclul, acolo erau întâlnirile. Eu le făceam cafele la băieţi, el îi instruia în plus de ce se făcea la şcoală. Discutau literatură foarte mult, îi introducea în această lume mirifică a literaturii române, a poeziei. Discutau ore şi ore întregi. Îi preţuia foarte mult pe băieţi, avea foarte are încredere în talentul lor, îi îndruma. Mai cu bune, mai cu rele, era foarte legat de ei. A fost o perioadă extrem de frumoasă. Trebuie să recunosc, or fi fost multe păcate ale regimului în acea vreme, dar cultură se făcea. Au făcut o revistă, un cenaclu. O perioadă deosebită, de care îmi aduc aminte cu mare drag. Şi eu eram novice, nu eram foarte departe de vârsta lor. Şi pentru mine era o lecţie de literatură, în permanenţă, nu numai pentru ei. Am intrat într-o lume deosebită, lumea lui Valea. Mie îmi plăcea literatura din liceu, dar din momentul în care m-am căsătorit cu el am intrat într-o lume fascinantă, care pentru mine era pragul de sus, cel mai frumos lucru. Mi-au intrat în casă cei mai mari scriitori ai literaturii române. 15 iunie era la noi casă deschisă, făceam munţi de plăcinte poale-n brâu şi munţi de sarmale. Am zis că atât am dat de pomană de sufletul lui Eminescu, sper că atunci când mă voi duce dincolo măcar un mulţumesc să îmi spună. A fost o lume frumoasă, deosebită. Mulţumesc din tot sufletul amfitrionilor pentru ce au făcut pentru memoria soţului meu, voi fi veşnic recunoscătoare", a rostit Mădălina Valea.


Victor Teişanu: "Lucian Valea a fost şi profesorul profesorilor din Darabani, a fost profesorul lumii din Darabani"

Cel căruia i-a revenit misiunea de a prezenta expoziţia, poetul Victor Teişanu, a vorbit despre Valea mai puţin cunoscut, de la debut, dar şi despre Valea văzut prin ochii criticilor vremii.


Redăm integral discursul rostit la Darabani de Victor Teişanu, cel care i-a fost discipol lui Lucian Valea:

"Festivalul acesta este un festival de nord-est, dar iată că mai câştigă o frontieră simbolică, cea a Ardealului, pentru că ne ocupăm d epersonalitatea remarcabilă a domnului Lucian Valea. A fost o personalitate remarcabilă a culturii române, nu doar a zonei acesteia de nord sau a Ardealului. În egală măsură poet, în egală măsură critic literar, în egală măsură istoric literar. Aici am adunat câteva documente care se referă la biografie, câteva documente care se referă la activitatea publicistică, la opera sa, la activitatea de critic şi istoric literar. Aşa puţine câte sunt, ele sunt relevante pentru imaginea omului de cultură, pentru imaginea profesorului, imaginea insului legat de Darabani. Mai ales că ne situăm într-o zonă foarte interesantă sentimental. Suntem pe străduţa care poartă numele poetului, iar la capătul ei încă există casa în care a locuit familia Valea, vreme de 4-5 ani, la Darabani. Referitor la ceea ce am adunat noi în această micuţă colecţie. Sunt nişte documente care sunt relevante mai ales pentru începuturile poetice ale lui Lucian Valea. Este o zonă mai puţin cunoscută şi mai puţin atacată de biografi şi comentatori. De aceea mă voi opri mai insistent asupra ei. 

Lucian Valea a debutat, cum rar se întâmplă, la 15 ani, în Tribuna de la Cluj, condusă la vremea aceea, în 1939, de Ion Agârbiceanu. Vă daţi seama sub ce auspicii debuta în literatură! Interesant nu este însă că a debutat la 15 ani, ci că debutul domniei-sale a fost unul absolut atipic. În jurul acestui debut s-a desfăşurat un adevărat război. Nu cunosc nici un scriitor român – şi ştiu câte ceva din istoria literaturii noastre – nu cunosc nici un alt caz de scriitor român care să fi stârnit atâtea dezbateri, atâtea luări de poziţie. De fapt Lucian Valea, odată cu debutul său editorial, care s-a produs când avea 17 ani, cu o carte numită "Mătănii pentru fata ardeleană", apărută într-o colecţie numită Zarathustra, la Buzău, şi a doua când avea 18 ani, "Întoarcerea lângă pământ", apărută în colecţia revistei Tribuna, la Braşov, aceste două cărţi scrise de un adolescent, încă elev de liceu, au stârnit atâtea patimi în presa literară românească şi în presa de orice alt gen, încât nu cunosc alt caz mai interesant.

El a împărţit lumea literară în două, lumea de atunci, desigur. Ţineţi seama, este vorba despre marile personalităţi ale presei româneşti din momentul respectiv. Era o tabără a admiratorilor necondiţionat şi una a celor care îl contestau. El s-a izbit de această stare, care şi astăzi este încă vie în literatura română, pentru că mereu există contestatri, mereu există admiratori. Dar niciodată nu s-a întâmplat ca, la un debut petrecut la 17 ani, lumea literară să se împartă în două tabere. Importantă că, trebuie să spunem, tabăra celor care îl admirau şi îi apreciau poezia era mult mai numeroasă. Şi dacă spunem câteva nume este destul de semnificativ. Primul era Petru Comarnescu, un mare om de cultură dintre cele două războaie, care îi prevedeau un viitor deosebit, dar în acelaşi timp îi atrăgea atenţia că depinde de omul Lucian Valea ca această personalitate să se afirme. Iată că totuşi acest pronostic nu a fost tocmai exact, pentru că la un moment dat nu a mai depins de omul Lucian Valea, ci de vremurile care s-au schimbat în chip tragic în România, odată cu tăvălugul comunist, aşa că destinul poetului Valea nu a mai depins de cel al omului Lucian Valea. Un alt nume important care s-a ocupat de începuturile lui literare a fost Nichifor Crainic, cel care conducea Gândirea de la Cluj, acea revistă a ortodoxiei, a poziţiilor naţionaliste, înfierată mai târziu în socialism. Nichifor Crainic, ştiţi că a făcut puşcărie ani mulţi, a fost un personaj controversat în literatura noastră, de anvergură, spunea despre Lucian Valea debutantul că este un poet nu doar naţionalist, dar un poet care respectă criteriile estetice, deci nu poate fi pus în afara literaturii, un poet în care există un suflu tradiţionalist. Valea a fost trecut în rândul tradiţionaliştilor, o să vedem dacă e drept sau nu. Vasile Netea a fost un alt ardelean foarte important care a apreciat debutul său, considerându-l semnificativ. Şi alte nume importante s-au aplecat cu atenţie asupra debutului său, Olimpiu Boitoş, un universitar, critic de anvergură, Octav Şuluţiu, alt nume foarte important în critica literară dintre cele două războaie.

A avut şi tabără de denigratori, unii din motive personale, din invidie, alţii pentru că se sitau pe poziţii diferite. Nume mai cunoscute ar fi Miron Radu Paraschivescu, cel care a scris Cântece ţigăneşti, un autor de manual. Geo Dumitrescu, un nume important, coleg de generaţie cu Lucian Valea. Ion Caraion a fost un alt nume important. Pe mine mă impresionează poziţia ulterioară a lui Lucian Valea. Chiar după ce s-a întors în literatură, după 1972, dar şi în perioada în care era profesor la Darabani, îmi aduc aminte că, predându-ne aceşti autori, niciodată nu a făcut vreo referire răutăcioasă, a fost extrem de obiectiv, îi trata ca pe nişte scriitori adevăraţi, încercând să ne descopere cantitatea de substranţă valororasă, consistentă, niciodată nu am simţit râca aceasta a  omului care a fost lovit, uneori pe nedrept. Pentru că a fost lovit pe nedrept de aceşti scriitori care, pur şi simplu, nu vedeau nimic bun, îl considerau un demagog, spuneau lucruri neadevărate despre poet.

A fost şi o tabără de moderaţi. Cel mai imporant dintre acei oameni echilibraţi, de mijloc, a fost Ion Negoiţescu. Un mare critic român, coleg de generaţie cu Lucian Valea, care într-un articol foarte interesant de prin 1943 vorbeşte despre Lucian Valea laudativ în ceea ce priveşte poezia sa de început, dar atrage atenţia că există pericolul ca poeţii români din vremea accea - se referă la poeţii din Ardeal - să se rupă de suflul occidental, de suflul european. Spune el că lipsa contactelor cu Europa şi cantonarea într-un naţionalism pot şi păguboase pentru destinul unui personaj care vrea să facă literatură. Aceste lucruri s-au întâmplat cu Lucian Valea la începuturile sale literare, şi dintr-un motiv obiectiv. Să nu uităm că el izbucnea în literatura română exact în anii când Transilvania era ciuntită de Dictatul de la Viena. Partea de nord-vest era încorporată Ungariei, Clujul devenea unguresc, instituţiile culturale, revistele se mutau la Sibiu şi la Braşov şi începea pribegia intelectualilor. Nu mai vorbesc că o parte importantă a populaţiei suferea chiar şi fizic jugul acesta răzbunător al maghiarilor. Se ştie că au fost schingiuiţi, batjocoriţi. Atunci, intelectualitatea tânără din Ardeal nu avea decât să ia o poziţie. Cei mai mulţi dintre poeţii tineri s-au aruncat peste baricadele militantismului literar, încercând să facă opoziţie acestui regim unguresc şi să continue de fapt tradiţia mesianismului impus de Coşbuc, Goga, Iosif, Aron Cotruş. Cea mai mare parte a poeţilor tineri s-au urcat pe baricade, încercând să lupte pentru cauza românească. O serie de poeţi mai tineri, din aceeaşi generaţie, au considerat că trebuie să stea deoparte şi să se bucure doar de literatura pură, punând accentul pe criteriul estetic, ceea ce este foarte important şi foarte valabil. Cei care au încercat să facă rezistenţă au jucat o carte perdantă din punctul de vedere al istoriei literare. Dar rămâne de văzut dacă ei au jucat o carte pur naţionalistă.

Nimeni nu poate spune astăzi despre poezia de început a lui Lucian Valea că este una doar naţionalistă, că este doar luptătoare, socială, politică, răzvrătită şi aşa mai departe. Există în ea suficient suflu, există în ea suficientă tensiune literară ca ea să depăşească zona propagandistică a scrisului şi să se situeze acolo unde este bine să stea o operă literară. Lucian Valea s-a aplecat conştient pe drumul literaturii militante, din dorinţa de a-şi sluji conaţionalii care se aflau într-o mare situaţie tragică. Colegii lui, Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Negoiţescu, întemeiau cercul de la Sibiu, care era un cerc ce se ocupa doar de literatură. Reînviau balada şi puneau accentul pe o literatură ruptă de problemele sociale şi politice ale timpului. Valea a considerat că nu e bine ca el să devină un exponent al problemelor naţionale, aşa cum au făcut marii lui înaintaşi din Ardeal. Cine va vedea poezia sa de început va vedea că există acolo pagini de erotică, pagini de descriere, multă dexteritate, meşteşug, care fac din anumite piese adevărate bijuterii, capodopere ale liricii. E greşită şi teza că el s-a dezis de perioada aceea, pentru că, se ştie, după 1942, anul când a apărut al doilea volum, s-a făcut o pauză de trei decenii până la următorul volum, "Întoarcerea lui Don Quijote", care de fapt însemna întoarcerea poetului la literatură.

El nu şi-a renegat niciodată trecutul literar, dovadă că într-o antologie pe care o pregătea în anii 90, predată Editurii Facla, Jucătorul de cărţi, apărută mult mai târziu, la Editura Limes, din Cluj, această culegere, care era rodul muncii şi selecţiei făcute chiar de autor, cuprinde şi pagini din cele două debute de debut. Este dovada că nu s-a dezis de această poezie, că s-a lepădat doar de anumite păcate care ţineau de tinereţea lui zvăpăiată, şi anume de păcatul naţionalismului excesiv şi mai ales de păcatul exprimării localiste. În primele volume, sub influenţa unor poeţi cum era Aron Cotruş, el abuzează de termeni locali, regionali, de ardelenisme. Acest lucru nu prieşte valorii literare şi a fost abandonat în următoarele volume. 

În această expoziţie, deocamdată excelează aceste documente, reviste, ziare în care există multe referiri la Lucian Valea. V-am spus că el devenise la 17 ani o adevărată vedetă literară în România, încât ziarele se ocupau de prezenţa lui la o şezătoare, un alt ziar scria că este în pragul unei căsătorii. Erau picanterii specifice şi literaturii. Faptul că ziarele acordau atenţie chiar şi unor amănunte din biografia autorului demonstrează că era o persoana care suscita mult interes şi multă agitaţie în jurul său. O să vedeţi acolo multe lucruri în această expoziţie.

La Darabani el nu a fost doar profesorul meu, al generaţiei mele, ci al câtorva generaţii de elevi, dar a fost de fapt şi profesorul profesorilor din Darabani, a fost profesorul lumii din Darabani. Ce a lăcat el moştenire? Le-a inoculat o idee care circula, dar care pentru noi era nouă, fiind atât de izolaţi aici, şi anume ideea că trebuie hrănit nu doar trupul ci trebuie hrănit şi sufletul. Iar lectura cea mai bună pentru suflet este lectura cărţilor. El spunea că nu putem spera să devenim învingători în această lume dacă nu suntem informaţi, dacă nu cunoaştem bine domeniul în care lucrăm.  El este un învingător, cine îl citeşte cu atenţie, cine îi cunoaşte viaţa, va recunoaşte că dincolo de încercări, dincolo de tragedia omului, există o operă, există o prestaţie valoroasă şi care rămâne pentru cei avizaţi, pentru cei sinceri, o moştenire care va dăinui". 


"Suntem poeţi, toţi câţi scriem de la Eminescu încoace, numai pe jumătate. Jumătate din poezia noastră o face limba română"



Vocea lui Lucian Valea pe banda de magnetof a emoţionat, a uimit, a surprins audienţa, scoţând la iveală un poet de atitudine, readucând un actualitate un spirit poetic de forţă, căruia posteritatea nu i-a fixat definitiv locul pe raftul întâi al poeziei.  

"...sentimentul că sunt poet crescând în această limbă extraordinară,  această limbă dumnezeiască, această limbă care este jumătate din rostirea poetică a unui poet. Suntem poeţi, toţi câţi scriem de la Eminescu încoace, numai pe jumătate. Jumătate din poezia noastră o face limba română. Necesitatea de a lupta împotriva imposturii şi a amatorismului lozincar, a improvizaţiei, este în egală măsură o sarcină nu doar a poetului, ci şi a redacţiilor revistelor noastre care de multe ori se lasă foarte uşor cucerite de texte neinspirate. Cred în viitorul poeziei române pentru că este asigurat de generaţii cinstite care slujesc această poezie, spre gloria poporului din care fac parte", spunea Lucian Valea spre sfârşitul anilor 70.  

Condamnat de comunişti la muncă silnică pe viaţă!

Poetul și istoricul literar Lucian Valea s-a născut  pe 4 martie 1924, în localitatea Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, și s-a stins fulgerător din viață, pe  4 aprilie 1992, la Bistrița. Lucian Valea a debutat în anul 1939, la ziarul Tribuna, cu un poem dedicat poetului Ion Moldoveanu, iar editorial în 1941, cu placheta "Mătănii pentru fata ardeleană". În 1942-1944 lucrează ca redactor la Gazeta Transilvaniei şi în 1945-1946 ca profesor la Năsăud. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar e încorporat şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Câmpulung.  Între 1945 şi 1949 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie, iar în 1950 este arestat pe motive politice şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, dar execută numai 5 ani, pe şantierul-penitenciar Oneşti-Baraj. După eliberare lucrează ca muncitor necalificat, metodist, profesor secundar la Timişoara, lector universitar la Bacău (1962-1963). În 1963 ajunge la Darabani, unde este profesor secundar și unde rămâne trei ani, până în 1966, când este angajat muzeograf la Muzeul Regional Suceava, insa în anul următor se întoarce la Darabani, pe postul de profesor (1967-1969). În această perioadă este numit director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare Botoșani, apoi al Şcolii Populare de Artă, funcţionând aici până în 1971, interval în care iniţiază şi organizează, la Botoşani şi Miorcani, Colocviile "Ion Pillat", punându-și astfel amprenta pe destinul literar al multor scriitori botoșăneni.