Memoria zilei: Adrian Neculau, creator de școală în psihologia socială, un mărturisitor al lui Hristos!

Adrian Neculau este un nume din galeria de aur a Botoșanilor, o galerie care ar trebui să fie carte de căpătâi tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne diriguiesc viețile în plan social, educațional sau administrativ.

Memoria zilei: Adrian Neculau, creator de școală în psihologia socială, un mărturisitor al lui Hristos!

 ADRIAN NECULAU  

Despre distinsul domn profesor Adrian Neculau am scris prima dată în urmă cu mai bine de șase ani, la rubrica noastră "Botoșăneanul zilei". După numai câteva zile de la publicarea materialului, domnul profesor s-a adresat redacției noastre, cu stilul delicat și erudiția-i exemplară atât de bine așezate în personalitatea remarcabilă.

Cu acel prilej, domnul profesor și-a manifestat disponibilitatea de a contribui la demersurile noastre de a aduce la cunostința cititorilor informații despre oameni, locuri, fapte menite să întregească imaginea despre Botoșaniul trecut și prezent, oferindu-ne spre publicare un material extrem de interesant, "Valea Jijiei: identități efervescente".

 

"Împreună cu  câțiva "jijieni" (universitari, scriitori, artiști), am inițiat un grup care-și propune să reunească însemnări personale ale celor care s-au născut pe Jijia și și-au împletit afirmarea cu revenirea continuă pe aceste locuri. Jijienii de astăzi vor evoca, desigur, traseul personal, drumul căutarii, dar și instituții de formare, personalități ale locului, întâmplări semnificative, spiritul văii, contextul social-psihologic pe care-l vom numi, convențional, Valea Jijiei", ne transmitea în aprilie 2010 ilustrul profesor universitar Adrian Neculau.

S-a stins din viață doi ani mai târziu, pe 21 decembrie 2012, la Iași.

 

Creator de școală în psihologia socială!

Adrian Neculau s-a nascut pe 30 august 1938, in Ungureni, judetul Botosani. Psiholog, profesor universitar, initiator de scoala in psihologia sociala, fost prorector al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", in perioada 1993-2000. A urmat scoala generala in comuna Ungureni, apoi Liceul "A.T. Laurian" din Botosani, promotia 1956.  

Licentiat al sectiei de Pedagogie, Limba si Literatura Romana a Facultatii de Litere si Filosofie din Iasi, promotia 1962. Isi sustine in 1974 doctoratul, cu tema Liderii in dinamica grupurilor. Intreaga cariera didactica o desfasoara la Catedra de Psihologie a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, unde a obtinut titlul de profesor in 1990.  

 

Dupa 1989, s-a dedicat constructiei institutionale (Catedra de psihologie, Laboratorul de psihologie sociala), formarii noilor generatii de psihologi si stabilirii unor contacte de parteneriat cu laboratoare si personalitati ale psihologiei sociale din Europa.  

A fost printre cei mai activi psihosociologi din Europa de Est.    

A creat o scoala romaneasca in psihologia sociala, initiind cercetari in domeniul reprezentarii sociale a saraciei, puterii, minoritatilor. A publicat mai multe studii si monografii, a coordonat volume colective in care sunt analizate efectele psihosociale ale comunismului si tranzitiei.  

 

Profesorul Adrian Neculau a fost, de-a lungul vieţii sale, un fiu devotat al Bisericii, un practicant al credinţei şi un mărturisitor al lui Hristos, inclusiv în mediile universitare, fapt care se datorează, cu siguranţă, şi educaţiei pe care a primit-o, după cum mărturisește părintele Constantin Sturzu. Din familie i s-a cultivat, pe de o parte, aplecarea spre carte şi râvna spre educarea şi luminarea poporului, pe de altă parte, în inima sa a fost sădită, încă de timpuriu, sămânţa credinţei. E suficient, în acest sens, să menţionăm că a fost nepotul lui Eugen Neculau, care a fondat, la Ungureni, Universitatea Populară, şi că a fost fiul unor învăţători ce l-au cunoscut şi au ucenicit, o vreme, pe lângă părintele Constantin Galeriu. Deloc întâmplător, la rândul său, profesorul Adrian Neculau a crescut, ca pe un fiu, pe nepotul său, Bogdan Neculau, licenţiat în Teologie şi în Psihologie, realizator de programe religioase la Radio Iaşi, actualmente cadru didactic la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Iasi.  

 

Adrian Neculau este un nume din galeria de aur a Botoșanilor, o galerie care ar trebui să fie carte de căpătâi tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne diriguiesc viețile în plan social, educațional sau administrativ.


Ultima prelegere!

În decembrie 2012, cu nici două zile înainte ca sufletul său să fie chemat la întâlnirea cu Domnul, a ţinut şi o prelegere la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" – Galata, Iași, unde a fost invitat de părintele Mircea Stoleru să vorbească despre "Psihologia credinţei". A vorbit atunci, dă mărturie părintele Constantin Sturzu, despre credinţa care i-a făcut pe intelectuali să reziste în închisorile comuniste, despre resorturile psihologice ale faptului că prigoana nu îndepărtează, ci apropie de Dumnezeu, precum şi despre faptul că oamenii sunt uniţi de puterea credinţei care, între altele, fortifică sentimentul de întrajutorare, responsabilizează şi, nu în ultimul rând, micşorează, până la dispariţie, sentimentul de singurătate. "Aceasta a fost ultima prelegere publică a profesorului şi psihologului Adrian Neculau, ţinută, precum se vede, nu într-un amfiteatru sau într-o aulă academică, ci într-o biserică! Întâmplare? Sigur că nu. De aici – şi nu numai – îmi alimentez nădejdea că sufletul său se odihneşte cu cei drepţi. Pentru că, în Biserică, avem convingerea că "în ce vei fi găsit, în aceea vei fi judecat!". Iar pe dumnealui moartea l-a surprins, practic, în biserică, în calitatea pe care şi-a cultivat-o de-a lungul întregii vieţi, aceea de mărturisitor al lui Hristos", spune pr. Constantin Sturzu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Dinu Mititeanu, Omul-Munte care aduce la Botoșani o poveste despre viață, dragoste și libertate! – FOTO, VIDEO

Friday, 11 September 2026

Publicul cinefil din Botoșani va avea parte, luni seara, de o poveste cum nu a mai auzit vreodată. Este despre a trăi și despre a iubi egal și infinit. Despre cum ceea ce ești te definește și ...

LA MULȚI ANI! Regizorul Alexa Visarion împlinește astăzi 79 de ani! ”Am fost norocos, dar norocul a venit și dintr-o stare de smerenie în raport cu Dumnezeu!”

Friday, 11 September 2026

Alexa Visarion, regizor și scenarist de teatru și film, s-a născut în localitatea Bălușeni, județul Botoșani, la 11 septembrie 1947. Este unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea ...

Onufrie, cuviosul care sfințește pădurile Voronei: A lăsat politica și a plecat în pustie, astăzi pelerinii îl cercetează cu evlavie creștină!

Wednesday, 9 September 2026

Ținut binecuvântat, cu sfinți în calendare și cu duhovnici pe care îi cinstește întreaga creștinătate, Botoșanii nu au, însă, nici pe departe faima județelor vec...