In Comisia Juridica a Senatului Romaniei s-a discutat pe 30 octombrie 2017 un proiect de lege privind stabilirea unei zile care sa aminteasca de rezistenta armata anticomunista. Comisia a dat un raport de respingere a proiectului. Indeosebi declaratiile senatorului PSD Serban Nicolae au retinut atentia opiniei publice.
Pe scurt, cu referire la ceea ce s-a intamplat dupa 23 august 1944, parlamentarul a afirmat ca rezistenta armata anticomunista a fost "una care slabea capacitatea de aparare a Romaniei", ca ea era "mai degraba indreptata impotriva intereselor" acesteia.
Cunoasterea istorica aproximativa, mai bine zis deformata, nu doar ca nu ajuta, ci mai degraba strica in cazul celor chemati sa faca - ori sa desfaca - legi.
De aceea, as vrea sa amintesc cateva chestiuni pentru uzul politicienilor care se pronunta, cu pretentia ca stiu, pe teme de istorie, in speta pe cea a rezistentei armate anticomuniste. Nadajduiesc ca lectura acestui text va fi de ajutor.
Stalinistii au condus Romania
Romania s-a aflat in razboi cu Uniunea Sovietica si cu ceilalti Aliati din 1941 pana la sfarsitul lunii august 1944. Infranta militar, Romania a facut o intoarcere de 180 de grade atunci, pentru ca elitele politice si militare romanesti au considerat, in buna masura, ca astfel se putea evita o catastrofa. Insa tara a fost ocupata de Armata Rosie, iar trupele Kremlinului aveau sa ramana aici pana in 1958, asadar inca 13 ani dupa incheierea razboiului si 11 ani dupa incheirea Tratatului de Pace de la Paris.
La plecarea lor dincolo de Prut, sovieticii au lasat in urma un sistem politic, social si economic care il copia in detaliu pe cel din URSS, incluzand ingineria si omogenizarea sociala, distrugerea vechilor elite, sistemul concentrationar, confiscarea proprietatilor (sub numele de nationalizare sau colectivizare), indoctrinarea populatiei, cultul conducatorului suprem s.a.m.d.
Stalin a murit in 1953, dar stalinistii au condus Romania pana in 1989.
Partidul Comunist Roman a fost de la inceputurile sale o veritabila coloana a V-a in Romania, slujind ideologia Kremlinului si planurile expansioniste ale URSS.
Modelul sovietic a fost copiat si in privinta politiei politice. Securitatea a fost creata in 1948 ca un NKVD local, mai mic, dar nu mai putin feroce. Cu ajutorul acestui instrument politic, puterea comunista a controlat si transformat societatea romaneasca potrivit modelului stalinist.
La Bucuresti nu a existat un guvern cu adevarat legitim din 1945 pana in 1989, nu a existat un guvern care sa fi rezultat din alegeri libere, in care vointa cetatenilor sa fi fost auzita si luata in considerare.
Altfel spus, Romania nu a fost o tara libera vreme de mai bine de patru decenii.
Cine au fost cei care s-au opus
Insa nu toti locuitorii Romaniei au acceptat noul sistem politic fara sa cracneasca. Unii dintre ei s-au reunit in organizatii subversive, altii in mici grupuri inarmate, acestea din urma in special in zonele montane sau impadurite.
Tema rezistentei armate anticomuniste a fost una cvasiocultata inainte de 1989, insa in ultimele doua decenii, ca urmare a constituirii unui corp de cercetari interesati de tema, a deschiderii arhivelor si a dezbaterii publice, au fost publicate sute de studii si zeci de volume de documente sau de memorii si interviuri cu unii dintre supravietuitori, au fost realizate expozitii si filme documentare, s-au predat cursuri universitare si s-au realizat teze de doctorat.
Ii sugerez domnului Serban Nicolae, daca vrea sa inteleaga subiectul "la sursa", sa mearga la Arhiva CNSAS, unde poate studia miile de dosare din fondurile Documentar, Penal, Informativ sau Retea care privesc rezistenta armata anticomunista, constituite mai ales de Securitatea pe care a invocat-o in interventiile sale.
Insa, daca face aceasta incursiune in amintita arhiva, i-as recomanda senatorului roman sa nu preia pur si simplu rechizitoriile intocmite de Securitate la trimiterea in judecata a partizanilor anticomunisti sau sentintele tribunalelor militare. In declaratiile din Comisia Juridica a Senatului mi s-a parut ca domnul Nicolae asta face.
Citirea cu atentie a dosarelor de la CNSAS - si coroborarea lor cu marturiile supravietuitorilor - i-ar permite domnului senator sa afle cateva lucruri importante despre grupurile de partizani.
In primul rand, ca acestea aveau o diversificata compozitie politica, ideologica, religiosa si sociala. Intre luptatorii anticomunisti s-au aflat oameni carora nu li s-ar fi putut reprosa nimic intr-un stat de drept, dar intr-unul comunist deveneau automat culpabili pentru ceea ce erau, pentru ceea ce facusera.
S-au aflat intre partizani si persoane cu trecut problematic, inclusiv unele acuzate de crime de razboi. Dupa cum au fost si persoane incluse ulterior intre "Dreptii intre popoare", asadar care au salvat evrei in pericol de a fi exterminati de catre nazisti in timpul celei de-a doua conflagratii mondiale.
Au fost militari si tarani, preoti si muncitori, avocati si comercianti, barbati mai ales, dar si femei, oameni tineri si batrani, uneori copii.
Nu au fost in munti doar legionari, nici macar cei mai multi, cum au incercat unii sa sustina, ci si taranisti, liberali, inclusiv dintre cei care au fost in formatiunea tatarasciana, multi oameni care cel putin formal erau de stanga, destui chiar trecuti prin structurile comuniste sau prin organizatiile de masa controlate de PCR.
Este un paradox, stiu, dar asta ne arata o cercetare atenta. Insa, in cea mai mare parte, cei care au fost in munti si sustinatorii lor nu aveau vreo afiliere politica. Partizanii nu au pus niciodata regimul comunist in pericol, este adevarat, dar au reprezentat multa vreme un motiv de iritare pentru cei din structurile teritoriale sau centrale ale Puterii.
Represiunea atroce
In general represiunea contra celor care se opuneau comunismului a fost atroce. Multi dintre partizani au murit in timpul confruntarilor cu Securitatea ori au sfarsit in fata plutonului de executie, inclusiv prin asasinate care incalcau decizii judecatoresti. La fel cum s-a intamplat si cu unii dintre sustinatorii lor.
Au avut loc numeroase arestari, incarcerari, deportari. Stigmatul politic si social i-a insotit pe supravietuitori si pe urmasii acestora. Unii dintre partizani si-au dorit o tara libera si un sistem politic democratic, altii luptau pentru un ideal care era orice, numai democratic nu. Cei mai multi incercau sa se salveze in asteptarea unor vremuri mai bune. Care nu puteau veni, in imaginarul lor, decat in urma unui razboi - sintetizat in formula "Vin americanii!" - si a alungarii sovieticilor din Romania, implicit a inlaturarii comunistilor de la putere.
Desi au fost situatii extrem de tensionate, in special in primele doua decenii postbelice, un razboi direct intre lumea libera si lagarul comunist nu a izbucnit. In cele din urma, comunismul est-european avea sa faca implozie in 1989-1991.
Ce a urmat dupa caderea comunismului pe marginea acestui subiect stim. In primul rand, au fost eforturi indelungate pentru liberalizarea accesului la arhive, atat la cele ale fostei Securitati, cat si la cele ale PCR, fara de care o istorie veridica, cu nuantele necesare, nu se poate scrie.
In al doilea rand, a fost o lupta a memoriilor, care continua si astazi, o dovada fiind chiar discutiile care au provocat acest text. Acesta confruntare este legata de istorie, dar si de actualitate, de reprezentarile (geo) politice si ideologice.
Dorin Dobrincu (născut pe 28 februarie 1972, în Darabani) este istoric, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" din Iasi, Academia Romana - Fililala Iasi. A fost director general al Arhivelor Nationale ale Romaniei (2007-2012).
Sursa text: Ziare.com
