Doamna Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, a ajuns marți, 14 martie a.c., la Iași, unde a avut întâlniri cu primarii din județ. Dincolo de faptul că miza venirii ministrului în capitala Moldovei are directă legătură cu jocurile de putere din interiorul principalului partid de guvernământ, în mod particular ale celui ieșean, mi-au atras atenția considerațiile de natură economică. Doamna Shhaideh a ținut să închidă orice perspectivă critică cu privire la acțiunile cabinetului din care face parte: „Aș vrea să eliminăm orice discuție că guvernul ignoră Moldova”. Chiar dacă guvernul și-ar dori să elimine „orice discuție” care privește problemele regiunii istorice din nord-estul României, merită să-i reamintim că noi, cetățenii, nu suntem nici angajații săi, nici nu facem parte în masă din „poporul PSD”, cum susținea zilele trecute un politician care ne amenința cu AKM-ul. Cu alte cuvinte, reafirm că este dreptul oricărui cetățean să chestioneze acțiunile guvernanților.
În aceeași expunere de la Iași, ministrul Dezvoltării Regionale a precizat că în cadrul Programului Operațional Regional, care are în vedere autoritățile locale, regiunii de Nord-Est îi este alocată cea mai mare sumă (un miliard de euro). Iar în cadrul Planului Național de Dezvoltare Locală județul Iași ar avea a treia sumă din țară (600 de milioane de lei). Însă ministrul uită să spună că regiunea de Nord-Est este cea mai mare atât ca suprafață, cât și ca număr de locuitori. Iar județul Iași este cel mai populat din România. Având în vedere toate acestea, ar fi fost anormal să fie altfel. Și apoi, ce mai rămâne din discursurile sforăitoare ale „solidarității” între regiuni și județe, între cetățenii români?
Poate găsim un răspuns în datele oficiale. Avem la îndemână alocările prevăzute de Ministerul Transporturilor în cadrul bugetului pentru anul 2017. Potrivit cifrelor – care nu au scăpat celor interesați, mai ales presei locale (menționez ReporteriIS și Ziarul de Iași) – investițiile prevăzute de Ministerul Transporturilor pentru drumurile din regiunea Nord-Est în anul 2017 se ridică la doar 3,87% din total. Și asta, reamintesc, pentru cea mai extinsă și mai populată așa-numită regiune de dezvoltare, cu șase județe, între care Botoșani (0,06 milioane de lei), Neamț (0 lei), Vaslui (0 lei), Suceava (110 milioane de lei), Iași (152 milioane de lei). Și în alte regiuni s-au înregistrat județe care au primit sume mici sau cărora nu li s-a acordat niciun ban (în această situație sunt Călărași, Ialomița, Covasna, Harghita, Bistrița, Buzău). Prin comparație, pentru județul Teleorman s-au alocat 3,2%, iar pentru Timiș 7% din total. Dar să vedem cifrele aranjate altfel și să aducem și unele noi: pentru Teleorman s-au prevăzut 360 de milioane de lei, pentru Constanța – 356 de milioane, iar pentru Timiș – 877 de milioane. Să fie vreo legătură între aceste sume și faptul că din județele amintite vin, în această ordine, Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh și Sorin Grindeanu? Iar Bucureștiul va primi 7.284 de milioane de lei. Nu, nu este o eroare. 60% din totalul sumelor prevăzute pentru investițiile gândite la Ministerul Transporturilor vor merge spre capitală. Mă întreb doar: România are o capitală sau Bucureștiul are o țară?
În multe zone au fost constant neglijate investițiile care ar putea contribui la dezvoltarea acestora, inclusiv la creșterea gradului de confort pentru niște oameni oricum defavorizați măcar prin situarea geografică într-o margine a României, la granița estică a Uniunii Europene. În nord-est, mai precis în județul Botoșani, există un drum național codificat DN24C. Pe harta rutieră (online) acesta este trecut cu galben, semn distinctiv pentru căile de comunicație modernizate, în orice caz asfaltate. Ei bine, acest drum este doar de pământ pe distanța Manoleasa-Rădăuți Prut, în acest din urmă loc fiind și un punct vamal între România și Republica Moldova. Ca fapt divers, drumul trece și prin Mitoc, satul natal al ministrului Finanțelor Publice, Viorel Ștefan. Nu știu dacă ministrul mai ajunge acolo, dacă mai este interesat de baștina sa. În orice caz, nu am remarcat să fie interesat de susținerea zonei. În 2012, premierul de atunci, Victor Ponta, a aflat cu nedumerire, ca să nu spun cu indignare, că acest drum era încă de pământ și a susținut că trebuie găsită o rezolvare, că șleaul trebuie asfaltat. Nu s-a făcut nimic. Între timp a venit un alt cabinet al partidului său. Sătui să tot aștepte onorarea unor promisiuni făcute de politicieni fără cuvânt, botoșănenii au început o acțiune de protest la fața locului, dar și în media la începutul acestui an. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a deplasat la Botoșani, a afirmat că este o „rușine” ca un drum național să fie de pământ și le-a promis oamenilor că acesta va fi asfaltat. Până nu văd utilajele la lucru și mai ales covorul asfaltic așternut, moldovenii au toate motivele să fie sceptici.
Însă mai ales conectivitatea Moldovei cu restul țării pare să fie complet ignorată de guvern. Toate autostrăzile din România se află, pe o linie imaginară, la sud de Carei-Zalău-Cluj-Năvodari/Marea Neagră. Tot spațiul de la nord-nord-est de această linie este complet lipsit de acest tip de infrastructură. Moldova este singura regiune istorică a României în care nu există nici măcar un milimetru de autostradă. Se afirmă tot mai des că autostrada Iași-Târgu Mureș se va face tocmai în 2030 (e neclar dacă atunci va fi terminată sau dacă abia va începe). Este oare exagerat să afirmăm că avem două Românii, una în care autostrăzile sunt deja vizibile și o alta a drumurilor de pământ la fel de vizibile? Legătura dintre existența unor căi de comunicație moderne și dezvoltarea economică este înțeleasă de tot mai mulți oameni. Cu atât mai mult în cazul regiunilor cărora drumul spre epicentrul economiei-lume căreia îi aparținem le este îngreunat de existența unor lanțuri montane. Explicit, drumul dinspre Moldova spre Europa occidentală trece obligatoriu peste Carpații Orientali. Aceștia trebuie sparți spre a se asigura legătura Moldovei cu Transilvania, iar de acolo mai departe spre centrul și vestul continentului nostru.
Cei care aleg să meargă cu trenul de la Iași la București (sau retur) – nu mai mult de 406 km – trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Dacă în urmă cu 27 de ani traseul era făcut în puțin peste cinci ore și jumătate, astăzi este nevoie de cca șapte ore și jumătate. Asta înseamnă o medie de 55-56 km/oră. În Uniunea Europeană viteza trenurilor este de peste 100 km/oră. Trenurile de mare viteză probabil se vor vedea pe plaiurile noastre doar în paginile scriitorilor de SF-uri.
Material complet pe contributors.ro...
