Istoricul Dorin Dobrincu, născut în Darabani, este cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, specializat în rezistența anticomunistă din România.
Dorin Dobrincu a relatat, zilele trecute, două întâmplări, prima petrecută în județul Botoșani (Copălău), cea de a doua în județul Covasna (Sfântu Gheorghe).
Dacă la Copălău istoricul a achiziționat celebrul usturoi cu care localnicii se mândresc, în ”secuime” Dorin Dobrincu a căutat tradiționala pâine cu cartofi.
Dincolo de statutul său de cupărător, Dorin Dobrincu a exprimat și câteva considerații cu privire la comportamentul localnicilor:
”Sâmbătă am trecut - împreună cu fratele meu - prin Copălău, un sat din județul Botoșani, renumit, nu doar în zonă, îndeosebi pentru usturoiul pe care îl produc localnicii. Am cumpărat, cum altfel, usturoi - și roșii - de la o doamnă care vindea în fața casei propria recoltă. Desigur, ne-am înțeles fără probleme în limba română, cu o plăcută - pentru mine - pronunție moldovenească, inclusiv cu utilizarea unor regionalisme care se încăpățânează să reziste. Făcusem același lucru și la Darabani, de unde cumpărasem brânză și miere, bine-cunoscute produse ale locului.
Ieri am trecut - dus-întors - prin județul Covasna, așadar prin Secuime. În satul Lunga/Nyujtod am cumpărat cartofi noi, tot în fața casei, iar în Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy am cumpărat dintr-un magazin pâine cu cartofi. Vânzătoarele erau amabile, ba chiar una, văzându-ne interesați de produse locale, a înlocuit pâinea proaspătă, însă deja răcită, cu alta abia scoasă din cuptor. Ne-am înțeles tot în română, „doi pâini” nefiind un impediment în comunicare, ci cel mult de stimulare a discuției.
Oamenii care fac comerț sunt de regulă raționali. Ei sunt interesați să-și vândă produsele. Clișeele regionaționaliste sau etnonaționaliste - precum „moldovenii nu se pricep la comerț” sau „ungurii nu vând pâine românilor” - sunt cultivate de cei care cred că lumea se reduce la bula lor. Îi recunoști cu ușurință atunci când în fața faptelor îți spun că știu ei mai bine cum stă treaba, chiar fără a avea vreun contact direct cu oamenii din alte locuri și/sau culturi, blocați în stereotipuri autosuficiente”.
