Imediat după intrarea lor în monahism au plecat în pustiu, unde au vieÅ£uit 40 de ani, înfruntând arÅŸiÅ£a soarelui ÅŸi frigul nopÅ£ilor. Ioan a rămas în pustiu până la trecerea sa la Domnul, iar Simeon a plecat la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului Iisus Hristos.
Prefăcându-se că este nebun, Simeon a plecat în cetatea Emesa, unde săvârÅŸea multe minuni spre folosul oamenilor. Åži aÅŸa vieÅ£uind ÅŸi-a dat sufletul în mâinile Domnului în ziua de 21 a lunii iulie, scrie ziarullumina.ro.
Astăzi, Biserica noastră îi pomeneÅŸte ÅŸi pe SfinÅ£ii CuvioÅŸi Rafael ÅŸi Partenie de la Agapia Veche. Sfântul Cuvios Rafael s-a nevoit în străvechiul aÅŸezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al 16-lea. Numele său se tâlcuieÅŸte „Dumnezeu aduce vindecare”.
Rodul ostenelilor sihăstreÅŸti ÅŸi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, încât toÅ£i îl priveau ca pe o icoană a virtuÅ£ilor. După moartea sa, ucenicii i-au dezgropat trupul, pe care l-au aflat bine mirositor. A fost aÅŸezat în biserică spre închinare, iar în vremuri de restriÅŸte a fost ascuns într-un loc neÅŸtiut până astăzi.
Sfântul Partenie s-a nevoit în MunÅ£ii Agapiei în secolul al 17-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinÅ£ii români cărora le-a văzut viaÅ£a ÅŸi traiul. TradiÅ£ia spune că el a sihăstrit în Muntele Scaunele, rugându-se neîncetat, ziua ÅŸi noaptea, rostind Psaltirea pe care o ÅŸtia pe dinafară.
După moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost aflat nestricat ÅŸi multe minuni se făceau la racla sa. Sfintele sale moaÅŸte au fost tăinuite probabil odată cu cele ale Sfântului Rafael.