Biciclist depistat pe Bulevard cu alcoolemie uriașă, polițiștii l-au amendat și pentru alte nereguli!

La data de 11 iunie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii de trotinete și biciclete. Activitățile au fost desfășurate în municipiul Botoșani, pe principalele artere cu risc rutier, fiind verificate 35 de persoane care se deplasau cu trotineta electrică sau bicicleta. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care, 18 pentru abateri ale utilizatorilor de trotinete, iar 11 pentru abateri ale bicicliștilor. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de peste 8.000 de lei.

 

Biciclist amendat cu peste 1.600 de lei!

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Botoșani, care se deplasa pe bicicletă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, deși exista o pistă destinată acestei categorii de vehicule, bărbatul se deplasa pe drumul public, fără a avea elemente fluorescent –reflectorizante și fără a deține asupra sa un document de identitate. Totodată, acesta nu a semnalizat schimbarea direcției de deplasare și oprirea, conform prevederilor legale. 

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 1.600 de lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI: UTA – FC Botoșani: Confruntare în premieră cu arădenii în Cupa României!

astăzi, 09:13

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Câte radare fixe de calmare a traficului sunt în România? Toate au fost montate în 2026!

astăzi, 08:52

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat anul trecut un proiect inedit. Este vorba de montarea pe Drumurile Naționale la intrarea în anumite localități...

Guvernul va schimba harta României: Dispar peste 400 de localități, se reduce și numărul de instituții!

astăzi, 08:17

Luca Niculescu pregătește reorganizarea administrației publice, prin comasarea voluntară a localităților mici, reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română și reducerea numărului de ...